Mata Hari cu cravată: Spionajul corporatist nu mai este de ceva vreme apanajul unor industrii considerate sensibile, precum cea far­ma­ceutică sau cea militară

Mimi Noel 04/07/2022 | 10:12 Global
Mata Hari cu cravată: Spionajul corporatist nu mai este de ceva vreme apanajul unor industrii considerate sensibile, precum cea far­ma­ceutică sau cea militară

Spionajul corporatist nu mai este de ceva vreme apanajul unor industrii considerate sensibile, precum cea far­ma­ceutică sau cea militară, ci a ajuns și în sectoare precum educația sau agricultura, constată revista britanică The Economist.

E greu să depășești romanele de spionaj ale lui John le Carré sau ale lui Ian Fle­ming, dar nu ar trebui să ne fie rușine nici cu spionajul corporatist, căci și acesta are o doză serioasă de dramă. Cel mai recent caz – presupusa înșelăciune ajunsă în faza pe tribunal și în care sunt implicate două firme americane de software.

În mai, tribunalul decidea ca Appian, cu sediul în Virginia, să primească despă­gubiri de două miliarde de dolari după ce a acuzat compania Pegasystems (din Ma­s­­sachusetts) că ar fi încercat să obțină ilegal informații interne pentru a obține avantaj competițional. Potrivit rechizito­riu­­lui, executivii de la Pegasystems au fă­cut referire la un contractor angajat pentru a obține informații ale Appian, numindu-l în documentele interne „spio­nul nostru“, iar întregul lor demers a pri­mit numele de cod „Project Crush“. Pegasystems, ale că­rui acțiuni s-au prăbușit după sentință, a anunțat că va contesta decizia, pe care o consideră „ne­dreaptă“, scrie The Economist.

Este doar un episod care ilustrează cât de mult a crescut interesul față de spionajul de business. Furtul de informații nu mai este de ceva timp apanajul industriei de apărare sau al celei farmaceutice. Este tot mai folosit în ca­zul companii­lor mai mici din sectoare la care nu ne-am aștepta – educație sau agri­cultură. Pe scurt, a devenit un risc de business. Este posibil ca spionajul corporatist să fi intrat într-o eră nu foarte dife­rită de apogeul confrun­tării serviciilor de spionaj din perioada Răz­boiului Rece.

Și există două motive întrețesute pentru asta – creșterea de neoprit a economiei așa-numite intangibile și gradul tot mai mare de sofisticare a hackerilor online. Executivii ar trebui să se teamă când află că secretele companiilor lor sunt vânate pe dark web. O platformă numită Industrial Spy manipu­lează tot felul de informații și documente pentru a „legitima“ afaceri.

Informația este vândută pe pachete – de la câțiva dolari la câteva milioane. A păstra proprietatea intelectuală (PI) închisă bine în seiful digital va fi ireal de dificil. Când aud de PI, majoritatea oamenilor se gândesc la patente. Securizarea patentelor a devenit mai dificilă, mai ales în Statele Unite ale Ame­ricii, de când două reglementări ale Curții Supreme din ultimul deceniu au redus practic protecția în cazul „metodelor de business“ și „ideilor abstracte“ (cazul multor inovații pe bază de software). Situație în care companiile s-au văzut nevoite să se bazeze pe dezvoltarea și păstrarea secretelor comerciale – care pot fi orice, de la algoritmi sau baze de date cu clienți până la procese chimice și planuri de marketing. Printre cele mai cu­noscute se­crete comerciale sunt rețeta Coca-Cola și formula pentru lubrifiantul WD-40.

Patente vs secrete

Cele mai multe produse vizate sunt absolut mundane – litigii recente au implicat agenți industriali pentru copt sau formule pentru rășina din podele. Patentele oferă protecții mai solide, dar secretele comerciale sunt pentru totdeauna. Cu condiția să fie păzite cu sfințenie.

Christine Streatfeild, de la firma de avo­ca­tură Baker McKenzie, vorbește de o schim­bare radicală în ultimii cinci ani, pe măsură ce tot mai multe companii din diverse industrii își dau seama că trebuie să-și protejeze secretele. Printre cele mai atente sunt companiile din industria bu­nu­rilor de consum, a oțelului și a canabisului legalizat. De pildă, Baker McKenzie i-a consiliat pe producătorii legali de marijuana din SUA cu privire la pașii pe care să-i facă pentru a descuraja accesul rivalilor la in­for­mații privind tehnologiile de cultivare sau rețetele privind consistența solului.

Digitalizarea îngreunează și mai mult totul. Pe măsură ce domenii tradiționale – precum cel al producătorilor de automobile sau cel al educației – își cresc semnificativ investițiile în software, devin implicit ținte pentru furtul de informații. Industriile în care întâlnim mai multe start-upuri sunt în mod special mai vulnerabile, apreciază Sidhardha Kamaraju, de la firma de avocatură Pryor Cashman. Motivul – combină multă tehnologie nouă cu o rotație ridicată a anga­ja­ților (aceștia trec ușor de la un angajator la altul din aceeași industrie).

În 2018, divizia de automobile autonome Waymo din cadrul grupului Alphabet (care deține și Google) a câștigat despăgubiri de 245 de milioane de dolari din partea Uber, după ce s-a dovedit că un fost inginer de la Waymo a luat cu el secrete comerciale când a plecat la Uber.

Cadrul legislativ

Cel puțin în cazul se­cretelor comerciale a crescut protecția le­gislativă. Un punct de cotitură în SUA a fost legea numită „Defend Trade Secrets“, adoptată în 2016, care a lărgit semnificativ tipologia și numărul secretelor acoperite de legislația federală. Adoptarea ei a crescut cu 30% numărul litigiilor, spune Tim Lon­der­gan, de la Tangibly (firmă de PI).

Vestea proastă este că multe firme gestio­nează foarte prost aceste secrete. Nu este suficient să faci eforturi rezonabile pentru a păstra informațiile confidențiale. Secretul trebuie clar articulat că este un secret. De pildă, Mallet, un producător de produse de panificație, nu și-a putut bloca un rival să fo­losească un agent special care îi permitea să desprindă mai ușor produsele după coacere. Un tribunal american a decis că Mallet nu și-a documentat și descris adecvat formula secretă a respectivului agent.

Acest gen de decizii i-a determinat pe manageri să ceară mai multe audituri de PI și să folosească rezultatele pentru a păzi mai bine secretele companiilor lor. Un alt efect previzibil – fenomenul a alimentat o în­treagă industrie de consultanți pe zona de secrete industriale. Și cererea pentru avo­cați a crescut, dar, deși sunt mulți avocați specia­lizați în patente, puțin înțeleg cu adevă­rat secretele comerciale și, adesea, au ten­dința să se concentreze pe litigii, odată ce apare problema, comentează Londergan. „Companiile au nevoie de acest gen de con­sultanță din timp, nu când a apărut deja pro­blema“, adaugă el.

De la porțelan la cipuri

TSMC este o companie globală care a atins cele mai bune practici în gestionarea secretelor sale comerciale. Și pe bună dreptate – producă­torul taiwanez de cipuri ope­rează într-o industrie extrem de sensibilă, care abundă în informații protejate de PI și pe care rivalii ar plăti oricât să le obțină. Cea mai mare atenție o dă Chinei, cunos­cută global pentru furtul de informații (a fost chiar ea vic­timă în secolul al XVIII-lea, când misionarii iezuiți au fost trimiși să fure secretul producerii porțelanului chinezesc). Potrivit autorităților taiwaneze, au avut loc mai multe tentative de a recruta ingineri ai TSMC sub acoperirea unor start-upuri ilegale, de fapt, care s-au înregistrat în Taiwan. În mai, parlamentul taiwanez a adoptat o lege potrivit căreia oricine obține sau folo­sește tehnologii-cheie în beneficiul unei entități străine riscă 12 ani de închisoare.

Și SUA au luat măsuri mai dure, având tot China în minte. Ministerul Justiției susține că aproape patru din cinci cazuri de spionaj economic care ajung în tribunal sunt suspectate de a fi în beneficiul statului chinez (notoriu rămâne cel care implică Huawei).

Oricât de mare ar fi amenințarea Chinei, trebuie spus că nu e singura. State aliate se spionează și ele. Israelul fură informații pentru două domenii-cheie – apărare și IT.

La fel, nu ajută dacă te gândești la ame­nințările reprezentate de diversele tipuri de actori – oameni din interiorul companiei, ri­valii acesteia sau guverne. Uneori acțio­nează simultan. Alteori, granițele sunt ne­clare – spionajul poate fi de fapt o acțiune legală. Nu­meroase fonduri de investiții mo­ni­to­ri­zează activitatea unor fabrici din portofoliu.

Mobilitatea angajaților este la maxime is­torice. Companiile și tacticile folosite devin chiar și mai disperate în momente de recesiune, cum este cel actual. Contextul geo­po­litic este tot mai tensionat, ceea ce ali­men­tează activitatea ilicită a unor state sau a ali­aților acestora. În definitiv, ce vedem în pe­licula „Casino Royale“ nu este, poate, de­cât spectrul spionajului economic așa cum va continua să fie. Sau se va adânci.

Cine, ce, cât

Spionajul economic poate avea surse atât din interiorul companiei, cât și din exterior.

  • ÎNCEPUTURI. În 1789, Samuel Slater devenea ceea ce s-ar putea numi primul spion corporatist al Americii. Slater a părăsit Anglia și a adus în America secrete bine păzite pri­vind tehnicile de manufacturare a bumbacului, prin care America și-a putut revoluționa industria textilă. În secolele ce au urmat, spionajul corporatist a devenit un adevărat flagel, în ciuda reglementărilor legislative – Legea privind spionajul economic și Legea pentru apărarea secretelor comerciale. Slater a rămas în istorie drept „părintele revoluției industriale americane“.
  • CAZURI. Într-un singur an, 1997, FBI a arestat angajați ai companiilor Bristol-Meyers Squibb, Gillette, Kodak și Avery Dennison pentru furturi de secrete comerciale în va­loare de milioane de dolari. În 1997, Steven David, din Washington, a fost prins și acuzat că a furat informații privind un nou sistem de bărbierire dezvoltat de cei de la Gillette. Un fost angajat de la Eastman Kodak Company (Harold Worden) a fost acuzat și a recunoscut că a furat secrete comerciale de milioane de dolari. Harold Worden lucrase 30 de ani pentru companie. Când a părăsit-o (1992), a luat cu el documente confidențiale. IBM a câștigat în fața celor de la Hitachi, doi dintre angajații săi fiind acuzați de spionaj industrial în favoarea companiei nipone.

Acest articol a apărut în numărul 142 al revistei NewMoney.

FOTO: Getty

Are o experiență de peste zece ani în jurnalism. A început la agenția națională de presă Rompres, iar în 2006 s-a alăturat echipei care se ocupa de ediția în limba română a publicației americane BusinessWeek. În 2007, a completat echipa de jurnaliști care pornea revista de afaceri Money Express. Domeniile acoperite au variat, de la retail la FMCG, farma, fonduri de investiții, fuziuni și achiziții, IT&C. A realizat interviuri cu cei mai proeminenți oameni de afaceri români, antreprenori locali, dar și cunoscuți oameni de afaceri străini, precum directorul executiv al Microchip, Steve Sanghi, sau fostul director executiv al Sony America, Michael Schulhof. Mimi Noel lucrează ca Account Manager la AMICOM din 2012. La NewMoney, se ocupă de subiectele internaționale.