Maşinile vor putea fi înmatriculate și radiate online şi în România

Elena Marinescu 24/04/2023 | 20:28 Ştiri
Maşinile vor putea fi înmatriculate și radiate online şi în România

Ministerul de Interne pregăteşte cadrul legal pentru crearea unei platforme online prin care transferul de proprietate asupra autoturismelor să se poată face prin mijloace electronice.

Platforma va putea fi folosită pentru declararea la organul fiscal a dobândirii sau înstrăinării autoturismelor, fără să mai fie nevoie de intervenția autorităților.

Codul rutier va fi modificat conform proiectului de OUG de la MAI, pentru ca operațiunile legate de vânzare sau înmatricularea și radierea din circulație a autoturismelor să se poată facă electronic.

Care sunt serviciile publice electronice furnizate prin intermediul aplicației

Direcția Generală Permise de Conducere și Înmatriculări se va ocupa cu dezvoltarea platformei informatice destinată furnizării de servicii publice electronice pentru înmatricularea vehiculelor, potrivit proiectului.

Serviciile publice electronice furnizate prin intermediul platformei:

  • încheierea actelor de vânzare-cumpărare a vehiculelor;
  • încărcarea actelor de vânzare-cumpărare a vehiculelor și, după caz, a proceselor verbale de predare-primire;
  • încărcarea documentelor prevăzute de lege de către proprietarul a cărui identitate poate fi stabilită ca urmare a autentificării în cadrul platformei, în vederea efectuării operațiunilor de înmatriculare;
  • verificarea achitării tuturor obligațiilor de plată datorate bugetului local;
  • transmiterea de date către organele fiscale locale, prin mijloace automatizate;
  • informarea proprietarului cu privire la efectuarea serviciului public electronic solicitat.

Proiectul MAI nu informează și momentul în care va apărea aplicația, ci doar că: „în vederea inițierii procedurilor de implementare a serviciilor publice electronice, se abilitează Direcția Generală Permise de Conducere și Înmatriculări să organizeze şi să coordoneze platforme-pilot pentru furnizarea de servicii publice electronice de înmatriculare”, potrivit avocatnet.ro.

„Prin solicitarea efectuării operațiunilor de înmatriculare, de transcriere a transmiterii dreptului de proprietate, de emitere a unui nou certificat de înmatriculare ca urmare a modificării datelor din acesta sau de radiere din circulație a unui vehicul, prin intermediul platformei informatice (…), și acceptarea termenilor și condițiilor de utilizare a acesteia, proprietarul sau deținătorul mandatat, persoana care înstrăinează sau persoana care dobândește dreptul de proprietate asupra vehiculului, după caz, își exprimă acordul de deschidere sau de închidere a unui raport juridic fiscal, după caz, cu organul fiscal local de la domiciliul acestuia”, se mai arată în proiectul inițiat de MAI.