Maimuțele strategice. Ce rol au primatele în cercetările legate de funcționarea creierului uman

Vrem să înțelegem cum ne funcționează creierul, vrem să vindecăm bolile neurodegenerative, dar toate cercetările cu adevărat revelatoare au nevoie de creiere vii. Cum voluntari umani nu prea se găsesc, primatele au devenit obiectul acestor demersuri, dar și cauza unei controverse mondiale.

Cu ale lui 85 de miliarde de celule nervoase și peste 100.000 de miliarde de si­napse, creierul uman rămâne printre cele mai complexe structuri de pe Pă­mânt. Celulele procesează informația, iar oamenii pot avea conștiință și pot gândi. Mai mult, este cu atât mai misterios cu cât creierul poate fi analizat doar când este viu (disecția unui creier mort furni­zează informații limitate). Și cum, pentru a înțelege cu adevărat creierul, trebuie exa­minat cât timp este activ în organism, apare imensa problemă – ce om în toate mințile s-ar oferi voluntar să lase chiar și cel mai modern și mai puțin invaziv echipament medical să îi fie introdus în cre­ier pentru a i-l examina. Riscurile afe­rente sunt de necontestat – infecție sau o dereglare a bunei funcționări cerebrale.

Așa se face că specialiștii care vor să înțeleagă creierul uman s-au orientat spre rudele noastre cele mai apropiate – primatele. Numai că apare controversa, remarcă revista britanică The Economist. Utilitatea maimuțelor ca model pentru neurologia umană ri­dică miza în cazul experimentelor făcute pe ele – și ele suferă la fel de mult ca un om, nu?! Dife­rența majoră este că mai­muțele nu-și pot da acordul să fie astfel tra­tate și, dacă ar putea, sigur nu ar accepta.

Pentru că suntem foarte diferiți, și controversa a avut impact diferit în diverse colțuri ale lumii. În Europa și în America, la presiunea activiștilor, volumul de cerce­tare neuroștiințifică făcută pe maimuțe a scăzut sau stagnează – sunt deja legi în dis­cuție pentru suspendarea acestor cer­ce­tări. Există însă și locuri unde aceste cercetări explodează – China și Japonia.

Acum, rămâne ca America și Europa să recupereze decalajul creat. Lăsând China să continue acest gen de cercetări fără a avea un program accelerat comparabil, ar fi o prostie din punct de vedere strategic, apreciază publicația britanică. Un laborator de acest gen din Shanghai a atras deja o echipă întreagă de cercetători de vârf care caută noi modalități de a accesa și ma­nipula creierul (de pildă, medicul Nikos Logothetis, neurolog la Institutul Max Planck din Tübingen, înainte de a se muta în China în 2020).

Pericolul

O mai bună cunoaștere a cre­ierului uman nu este întotdeauna o forță a binelui. Dat fiind că în China granițele între civil și militar nu mai există în anumite sectoare, nu prea pot fi făcute multe pentru a o împiedica să obțină capacitatea de a con­­strui la un moment dat niște neuro­arme, pe baza programelor actuale de cercetare în zona neuroștiințelor. De aceea, democrațiile lumii dezvoltate trebuie să țină pasul pe cât posibil și să aibă programe similare asupra cărora să aibă de­plin control pentru a nu ajunge să depindă de China.

Dacă laboratoare din China sau din Japonia vor reuși să vină cu tratamente pentru afecțiuni neurologice precum Alzheimer, va fi aproape imposibil pentru Occident să refuze să le achiziționeze pentru cetățenii săi. Cercetările pe maimuțe (în special, macaci) sunt tot mai nepopulare în Europa și în Statele Unite ale Americii. Europa s-a angajat să revizuiască legislația privind aceste cer­ce­tări o dată la cinci ani și intenționează să le stopeze defi­nitiv în­tr-un viitor nespecificat.

Numai că, lăsându-i pe alții să facă treaba murdară pentru a genera cunoaș­tere și pro­gres folosind mijloace pe care vesticii le consideră imorale, dar în același timp încurajând pe viitor demersurile prin ce­rere, nu este deloc etic. Este ipocrizie.

Menținerea supremației Americii și a Eu­ropei în cercetare trebuie să fie un argument pentru asumarea responsabilității privind suferința pe care aceste cercetări o provoacă. Un alt argument – China nu tre­buie să se detașeze în câști­gător al aces­tor cercetări. Cercetătorii ar trebui și ei să fie mai curajoși când își apără munca, iar guvernele să le-o protejeze cu cadre le­gale. În plus, unele experimente pot fi azi evitate apelând la simulări pe computer.

Este adevărat însă că, fiind atât de puțin cunoscut creierul uman, cercetarea pe viu va rămâne esențială și în următorii ani. O alternativă la maimuțe pot fi voluntarii umani, dar nu există o masă critică sufi­cientă, deși sunt tot mai mulți de acord să participe la studii biomedicale.

Introducerea senzorilor în creier, în preajma neuronilor, rămâne extrem de difi­cilă. Dar instrumentele cu care creierul este azi examinat sunt tot mai mici și mai puțin invazive. Vor putea fi injectate la un moment dat, dar mai e ceva până acolo. Iar până atunci, maimuțele rămân singura variantă să… ne studiem.

Cele mai reputate laboratoare din China, precum Institutul de Neuroștiință din Sha­n­ghai, se concentrează pe creșterea mai­muțelor al căror genom a fost modificat pen­tru ca fiziologic să semene cât mai mult cu oamenii și astfel să fie cât mai utile în cercetare.

Modificările genetice în cercetarea bio­medicală pe animale (dar exclusiv la șoa­reci) au devenit comune peste tot în lume. Însă niciun laborator din SUA sau din Europa nu are maimuțe mo­dificate genetic, doar câteva laboratoare din China și din Japonia.

De la an la an, China devine centrul glo­bal al cercetării neuroștiințifice care folo­sește maimuțe. Mizele sunt tot mai mari – tul­burările neuronale (Parkinson, Alz­hei­mer, demența) sunt a doua cauză de mor­talitate după bolile cardiace.

Companiile de tehnologie speră și ele ca, înțelegând mai bine creierul, să poată crea programe tot mai inteligente. Iar ge­ne­ralii se uită foarte atent la progresele neu­­roștiinței pentru a dezvolta arme mai pu­­ternice. Mai mult, pandemia actuală pare să fi con­solidat avansul pe care China îl are deja. În februarie 2020, guvernul de la Beijing a interzis exportul tuturor anima­lelor sălbatice, într-un efort de a descuraja co­merțul cu acestea. Excepțiile pentru laboratoarele de cercetare au nevoie de apro­barea autorităților.

Până recent, cele mai multe maimuțe folosite în laboratoarele americane erau im­portate de la ferme din China. Acum, sus­­pendarea exporturilor a oprit totul în SUA. China păstrează primatele pentru pro­priile cercetări. Are un obiectiv ambi­țios setat încă din 2015 în planul „China 2025“ – înțelegerea creierului uman este una dintre zonele prioritare de cercetare știin­țifică incluse în respectivul plan, spune Kirk Leech, de la Asociația Euro­peană pentru Cercetarea pe Animale. Iar pentru a-l atinge, are nevoie de cât mai multe mai­muțe, declarate de altfel de guvernul chinez resursă strategică.

Consecințe

Atitudinile diferite față de cer­cetarea pe maimuțe vor avea trei con­secințe, rezumă cei de la The Eco­nomist. America și Europa își vor dori progre­sele obținute prin mijloace considerate de ele neetice și vor trebui să împace asta. Potrivit cifrelor Organizației Mondiale a Sănătății, circa un miliard de oameni su­feră azi de diverse afecțiuni neurolo­gice. Tratamentele pentru ele vor implica inevitabil rezultate ale cercetărilor pe mai­muțe, care vor deveni, iată, extrem de valoroase.

Competiția pentru controlarea lanțurilor de aprovizionare se va adânci și ea – pandemia a expus deja importanța lanțurilor chineze de aprovizionare în cazul echipamentelor medicale. Iar dacă cele mai avan­sate cunoștințe în materie de neuroștiință vor fi concentrate în China, implicit și cele mai noi tratamente vor apărea tot acolo. Și cum deja guvernele lumii se tem să in­tro­ducă echipamente de rețea made in China în casele cetățenilor lor, vor fi la fel de reti­cente să bage tehnologie medicală chi­ne­zească în creierele acestora.

Deși există o singură maimuță în fiecare din cele 2.000 de laboratoare cu animale, potrivit neuroexpertului Stefan Treue, care lucrează la Universitatea Göttingen din Ger­mania, controversa este aprigă. Motivul – viața lor socială și inte­li­gența fac ca testele pe maimuțe să fie tul­burătoare com­parativ cu cele făcute pe orice alt animal. Dincolo de controverse însă, pentru oamenii de știință sunt de ne­în­locuit.

Misiune imposibilă?

Cât de aproape sau cât de departe se află cercetarea științifică, de fapt, de înțelegerea propriului creier?

• TEHNOLOGIE. ­­Institutul de Neuroștiințe din Shanghai (China) este cel mai mare cumpă­ră­tor de Neuropixel, o nouă sondă mai puțin inva­zivă și mult mai ușor de inserat în creie­rul ma­ca­cilor. Institutul a cumpărat 3.000 de astfel de sonde chiar când au fost lansate pe piață, ceea ce i-a permis să colecteze infor­mații la o scară fără precedent. Plasarea unor senzori în creierul unei maimuțe continuă să aibă, totuși, riscuri considerabile chiar și în cazul sondei Neuropixel.
• EXPERIMENTE. ­­Cercetătorii de la institutul central pentru animale experimentale din Kawasaki (Japonia) au dezvoltat o linie modi­fi­­­cată genetic de mai­muțe marmoset, de mici dimensiuni și care natural trăiesc în America și în America Centrală. Împreună cu cercetă­torii de la Centrul pentru Neurologie, tot din Japonia, au creat un atlas 3D care cartogra­fiază funcțiile cognitive unice la primate și la oameni, dar și bolile neurodegene­rative care afectează aceste funcții.
• PROGRES. ­­Sondarea și examinarea modului în care funcționează creierul sunt echiva­lentul din secolul al XXI-lea al explorării celor mai îndepărtate locuri ale Pământului. Cerce­tătorii nu au reușit încă să înțeleagă complet nici creierul unui vierme rotund – care are doar 302 neuroni și cam 7.000 de sinapse –, dar mun­cesc și speră să reușească asta cu creierul uman.

Acest articol a apărut în numărul 122 al revistei NewMoney.