Judas Priest readuce heavy metalul în România. Când este programat concertul din București

Fanii spun că ultimul album Judas Priest este unul dintre cele mai spec­ta­culoase din toată discografia lor. Singurul mod de a te convinge este să-l asculți de la cap la coadă, iar dacă le dai dreptate, vei merge să-i vezi în concert. Pe 22 iulie, la București.

Acest articol a apărut în numărul 38 (16-29 aprilie) al revistei NewMoney

„Am ajuns dincolo de lună“, spunea, în urmă cu câteva săptămâni, Rob Halford, frontman-ul trupei britanice de heavy metal Judas Priest, expri­mându-și bucuria de a se fi clasat pe locul al cincilea în topurile Billboard, cu cel mai nou album al lor și cel de-al 18-lea, „Firepower“.

Un album puternic, divers, îndrăz­neț care, deși nu la fel de revoluționar precum cele de acum aproape 50 de ani (când au luat ființă), este „exce­lent“, scrie The Guardian.

Rob Halford, chitariștii Glenn Tipton și Richie Faulkner, basistul Ian Hill și toboșarul Scott Travis promovează acest album printr-un turneu omo­nim, ce cuprinde mai multe orașe americane și europene. Bucureștiul este și el pe listă, așa că, pe 22 iulie, la Romexpo, poți revedea una dintre cele mai bune trupe rock (ultimul con­cert în România a fost cel din 2015), care vrea să-ți arate „puterea de foc a muzicii heavy metal“.

Citiți și: Fenomenul care spulberă topurile muzicale concertează în România pe 16 mai

„Dacă ai un titlu puternic, atunci el va transmite întreg conținutul muzicii tale“, spune Halford, care este con­vins că titlul unui album „trebuie să aibă o anumită putere de convingere“. Iar ei au reușit să găsească pentru cel mai nou material discografic, lansat la începutul lunii martie, un titlu care să transmită exact ceea ce conține albumul: forță, curaj, dinamism. „«Firepo­wer» este inspirația, speranța, depăși­rea dificultăților, este o metaforă pentru câștigarea și depășirea răului“, ex­plică Halford semnificația titlului.

Un melanj superb de sound-uri adoptate de Judas Priest de-a lungul timpului dau formă celor 14 piese, prin care fanii (care consideră că este cel mai bun album al lor de la „Painkiller“, din 1990) redescoperă esența heavy meta­­l-ului.

Unele piese amintesc de albumul „Turbo“, din 1986, primul lor album ce folosea sunetul de sintetizatoare; altele fac trimitere la doom metal-ul anilor 1970; în timp ce altele au o struc­tură și un dramatism cu totul noi.

Toate alcă­tu­iesc, însă, un întreg interesant, în care corurile ample, chitarele, tobele, vocea bari­tonală a lui Halford fac ca Judas Priest să sune deo­potrivă clasic și modern.

Stil unic. Judas Priest nu a renunțat nici aici la riff-urile extrem de rapide, agresive care i-au adus, alături de alte elemente inovatoare precum double bass, supranumele de zeii metal-ului. De fapt, însuși Rob Halford (care a pă­răsit trupa în 1992 revenind câțiva ani mai târziu) a fost cel care și-a numit bandul „Metal Gods“ în 1980, odată cu lansarea albumului „British Steel“, sub acest nume ducând genul heavy metal în mainstream cu hituri răsunătoare precum „Breaking the Law“, „Heading Out to the Highway“ și „You’ve Got Another Thing Coming“, dar și cu o masivă producție de concerte.

„Trupa s-a format aproximativ la un an după Black Sabbath și până la sfâr­șitul anilor ’70, ei au dat genului un makeover cu un atac de chitară dublă, tempouri mai rapide și un aspect de piele neagră care avea să schimbe pentru totdeauna estetica heavy metal-ului“, scrie revista Rolling Stone recunoscând importanța Judas Priest la dezvoltarea metal-ului.

„Dacă trupe precum Motörhead și Deep Purple aveau doar câte un chitarist, Judas Priest a făcut ca mai mulți chitariști să se întâlnească și să cânte la aceeași riff“, își amintește Lars Ulrich, toboșarul de la Metallica, invo­când spectaculozitatea pe care o ofe­reau aceștia pe scenă, unde apăreau întotdeauna îmbrăcați în piele și ținte alături de nelipsita motocicletă Harley Davidson, a lui Rob Halford.

La fel de buni. Să nu uităm, apoi, de versurile total diferite de cele ale altor trupe rock ale vremii, ce au stat, de asemenea, sub semnul pionieratului: versuri despre de­presie („Beyond the Realms of Death“), despre lupta pentru idealuri („Dissident Aggressor“, care anunța trash metal-ul), despre faptul că lumea înseamnă mai mult decât aparențe („Exciter“).

Un tip asemănător de versuri (ceva mai divers și mai unitar, chiar) se regă­sește și în piesele albumului „Firepower“, unde vocea lui Halfard strigă despre o lume dominată de întuneric, voodoo și alte vrăjitorii, ce poate fi învinsă însă prin semeție și speranță (piese cu substraturi politice precum „Lightning Strike“, piese cu riff-uri extrem de rapide precum „Redeemer of Souls“).

„Firepower“ este, până una alta, do­vada vie că Judas Priest mai posedă încă „rigurozitatea muzicală, spectacolul și forța care fac ca alte trupe să se plece în fața lor“ (All Music).

FOTO: Guliver / Getty Images