Japonezii fac 4,5 miliarde de dolari pe an din obiectele persoanelor decedate. Care este formula acestui business

Servicii care eliberează casa unui defunct, fără urmași de cele mai multe ori, de bunuri care sunt apoi revândute, este o afacere de miliarde de dolari într-o Japonie în care cultura lucrurilor la mâna a doua nu are nimic ruși­nos. Dimpotrivă.

Acest articol a apărut în numărul 47 (27 august – 9 septembrie) al revistei NewMoney

Jeongja Han bagă într-o pungă de gunoi niște resturi, în timp ce clienta ei, o doam­nă la 50 de ani rămasă de curând văduvă, stă pe un scaun și privește mecanic. Soțul i-a murit într-un accident de mașină acum câteva săptămâni, iar ea acum eliberează apartamentul spațios cu două dormitoare în care au locuit timp de 30 de ani în cochetul cartier Ebisu din Tokyo. Nu are copii cărora să le poată lăsa ceva, așa că îi dă lui Han ultimele indicații: „scapă de tot“.

Han este directorul Tail Project, o afacere care funcționează de șase ani pe o nișă ce poate părea unora ciudată – face curățenie și eliberează casele celor care mor și nu au urmași. Este un serviciu la mare cerere într-o Japonie în care popu­lația este tot mai îmbătrânită și mai puțină – în 2017, la 946.000 de nașteri au fost peste 1,3 milioane de decese, fiind al șaselea an consecutiv de declin. Lucrurile luate din aceste case sunt predate unei companii care apoi le exportă pe mare către cumpărători din Filipine.

Potrivit unor estimări, populația ni­ponă ar putea scădea cu o treime în următorii 50 de ani și sunt puține șanse ca trendul să se inverseze. Proble­ma datează din anii de boom de după Al Doilea Război Mondial care a antrenat o explozie fără precedent a consumului într-o Japonie extrem de conservatoare. Totul a culminat cu bula imobiliară de la începutul ani­lor ’90. Nesiguranța economică de după acea bulă i-a determinat pe tinerii japonezi să amâne mult mariajul și procreerea sau chiar să renunțe la ambele. Astfel, Japonia are azi cea mai îmbătrânită societate, mili­oane de case abandonate și familii cu prea puțini urmași sau deloc.

Potrivit datelor Asociației Profesio­niș­tilor în astfel de servicii, veniturile cumulate generate de cei 8.000 de membri ajung anual la 4,5 miliarde de dolari. În următorii cinci-zece ani, estimează că numărul membrilor ei se va dubla.

OPORTUNITATE. În Japonia sau oriunde altundeva, lucrurile strânse nu sunt valoroase în sine (evident au o valoare emo­țio­nală pentru cei care le-au cumpărat și folosit) – ustensile de bucătărie, CD-uri, DVD-uri, cărți, electrocasnice, diverse obiecte casnice, de mobilier etc.

Han are și ea 50 de ani, familia ei este de etnie sud-coreeană, dar ea a trăit toată viața în Japonia. A lucrat ca stewardeză pentru Japan Airlines și se vede asta în modul eficient în care adună lucrurile din casa văduvei. Și se mai vede din ceva – printre picături, încearcă să o ajute cu o căldură de soră cu sfaturi despre cum să-și poarte proaspăta durere. Sunt calități care fac diferența în acest serviciu, unde concurența este neașteptat de mare. Câș­tigi un contract în funcție de empatia de care poate da dovadă echipa care gestio­nează întreaga operațiune. Când nu este implicată în astfel de curățenii sau nu se ocupă de vânzarea caselor, Han călăto­rește peste tot în Japonia după contracte noi. Este aproape imposibil să o prinzi chiar și la un prânz.

În timp ce continuă să împacheteze veselă, povestește că și-a dat seama că există o nevoie pentru acest tip de business după ce și-a pierdut mama. Aflată mereu în zbor, s-a trezit că nu se putea baza pe restul familiei pentru a pune în or­dine lucrurile după moartea mamei. Peste câțiva ani, un amic, antreprenor și el, i-a povestit de un articol citit în care era prezentată industria acestor servicii de curățenie mai speciale. Voia să facă și el acel business. „Nu, nu, eu vreau să îl fac“, i-a spus Han. Așa că, în 2012, Tail Pro­ject s-a născut ca divizie a Active-Techno, compania deținută de amicul lui Han și la rându-i controlată de Toyota Motor.

Sunt situații când Han ajunge în case în care cadavrul nu a fost încă ridicat. Evident, nu se atinge de el. În Japonia, numă­rul celor care mor singuri reprezintă 30% din această piață, indică Hideto Kone, vice­președintele asociației amintite. „Casele fantomă“, abandonate de proprie­tari vârstnici și lăsate în paragină repre­zintă alte 20 de procente. Cealaltă jumă­tate este reprezentată de casele rudelor rămase în urmă.

CULTURA MOTTAINAI. Între 2007 și 2016, peste o sută de mii de companii japoneze au primit licență pentru a putea colecta și revinde bunuri din astfel de case. Este un serviciu care costă între 2.200 și 2.300 de dolari o zi întreagă, dar poate ajunge la zeci de mii în funcție de amploarea pro­iectului și de timpul pe care-l necesită.

Dat fiind că Japonia are taxe foarte mari pentru deșeuri și gunoi, piața bunurilor re­vândute, susținută și de acest gen de servicii, a fost puternic impulsionată. În 2016, industria produselor la mâna a doua a ajuns la 16 miliarde de dolari, o creștere de 7,4% față de 2015 și de 30% față de 2012 (are o pondere de 4,1% din toată piața de retail niponă). Hainele second-hand repre­zintă un segment de 10,5% din toată piața articolelor de îmbrăcăminte din 2016.

Drept urmare, magazinele care vând ast­fel de produse s-au înmulțit exponen­țial, mai ales în cartierele locuite de cei înstăriți. EcoRing Co, una dintre cele mai de succes afaceri de acest gen, acceptă orice este adus într-unul dintre cele 78 de outleturi pe care le deține în toată țara.

Chiar și călugării budiști au intrat în acest business. „Familiile merg la călugării din temple după moartea celor dragi“, explică Rina Hamada, editor în cadrul pu­bli­cației Re-Use Business Journal. Așa că sunt afaceri de curățenie care lucrează direct cu templul.

Dincolo de outleturi, cel mai popular punct de vânzare rămâne cel online via Yahoo! Auctions, dar au apărut și altele care îi calcă pe urme. Cash, de pildă, care plătește pe loc pe baza unei poze trimise printr-o aplicație specială.

Hamada are o explicație pentru această euforie legată de piața second-hand: „Mottainai“, spune ea, un cuvânt japonez greu de tradus exact și care înseamnă regretul față de irosire și dorința de a conserva. Înainte de anii ’60, japonezii au mai avut sen­timentul acesta și chiar și în așa-nu­mita eră Edo, de creștere economică ro­bustă care a durat din 1603 până în 1868 și când un kimono era refolosit pentru alt­ceva. O mentalitate care s-a schimbat după Al Doilea Război Mondial, când și rata natalității a explodat. „Dacă vrei creș­tere economică, trebuie să cumperi. Iar japonezii au uitat cine sunt și nu au făcut decât să consume și iar să consume“, mai spune Hamada.

Cutremurul devastator din 2011 și tsunamiul ce a urmat au fost momentul de co­titură pentru acest gen de relație cu pro­dusele second-hand. Japonezii și-au reamintit cine sunt. Au început să trimită lucruri unde oamenii nu mai aveau nimic. Și și-au reamintit că poate ar trebui, în general, să refolosească ce au.

LA EXPORT. Cererea pentru aceste bu­nuri este tot mai mare nu doar local, ci și în afara Japoniei. Han vinde către companii din Africa, de exemplu, dar majoritatea ajung în Filipine. Chiar și second-hand, bu­nurile japoneze sunt la mare căutare pentru că au reputația că sunt bine făcute și durabile. În ultimii 20 de ani, retaileri precum Don Don Down sau Bookoff Corp care vând bunuri japoneze second-hand au împânzit regiunea Asiei de Sud-Est cu peste 60 de outleturi în opt țări. Asociația profesioniștilor din acest gen de servicii poartă discuții cu guvernul japonez pentru a crea o certificare oficială valabilă atât pentru companii, cât și individual.

Han este conștientă că Filipine nu va rămâne la nesfârșit un Eldorado pentru produsele ei. Pe măsură ce nivelul de trai crește, își vor dori lucruri noi. Atunci ce urmează? Un fenomen care s-a mai întâmplat în trecut. Odinioară, Thailanda era des­tinația preferată pentru bunurile nipone second-hand, dar cererea a început să scadă pe măsură ce nivelul de trai al oamenilor creștea. „Probabil Cambodgia“, presupune ea noua destinație de succes.

Hamada crede la fel. Ori de câte ori există o prăpastie mare între săraci și bo­gați, industria second-hand prosperă și nu e vorba doar de mottainai. Crede și ea, ca Han, că dezvoltarea țărilor din jur aduce cu sine o provocare pentru toată această industrie concurată puternic și de produ­sele chineze ieftine. Pe termen lung, ambele tendințe amenință să crească semnificativ cantitatea de bunuri care vor ajunge în incineratoare. Pe măsură ce populația țării scade și îmbătrânește în acelați timp, afacerea lui Han nu poate decât să crească și mai mult.

Second-hand post-mortem

Cifrele indică o scădere cu o treime a populației nipone în următorii 50 de ani, context prolific pentru afaceri precum Tail Project.

• PIAȚA REFOLOSITELOR. În 2016, industria produselor la mâna a doua a ajuns la 16 miliarde de dolari, o creștere de 7,4% față de 2015 și de 30% față de 2012. Hainele second-hand reprezintă 10,5% din toată piața articolelor de îmbrăcăminte din 2016, iar segmentul bunurilor de lux second-hand reprezintă 13,5% din totalul vânzărilor din retail.
• TARIFE. Serviciile speciale precum cele oferite de Tail Project pot costa între 2.200 și 2.300 de dolari o zi întreagă, dar ajung și la zeci de mii de dolari în funcție de amploarea proiectului și de timpul pe care-l necesită.

Articol preluat din Bloomberg Businessweek

de Adam Minter, adaptare de Mimi Noel

FOTO: Guliver / Getty Images