Ion Iliescu, internat la un spital pentru boli de inimă unde ar puta fi operat

NewMoney 01/04/2019 | 17:44 Ştiri
Ion Iliescu, internat la un spital pentru boli de inimă unde ar puta fi operat

Fostul preşedinte al României Ion Iliescu a fost internat la Institutul de Urgenţă pentru Boli Cardiovasculare Prof. Dr. C.C. Iliescu, transmite Pro Tv, citat de News.ro.

Fostul şef de stat a fost, luni, la Spitalul Universitar Elias din Bucureşti, unde îşi face periodic controale medicale, potrivit Pro Tv.

După ce i-au făcut investigaţii, medicii au decis să îl trimită la Insitutul de Urgenţă pentru Boli Cardiovasculare C.C. Iliescu.

Din primele informaţii, se pare că este internat la secţia de terapie intensivă şi ar putea fi supus unei intervenţii chirurgicale.

În 2012, Ion Iliescu a fost supus unei intervenţii la colon, iar în urmă cu câţiva ani i s-au montat câteva stenturi la inimă.

Ion Iliescu a împlinit recent 89 de ani şi e marcat de numeroase controverse: recent a fost acuzat de crime împotriva umanităţii în dosarul revolutiei şi al mineriadei.


Foto: Mediafax