Începutul sfârșitului: Cărbunele își trăiește ultimii ani de viață în România
Încet-încet, cărbunele își trăiește ultimii ani de viață și în România, pe fondul costurilor din ce în ce mai mari cu poluarea, pe care începem să nu ni le mai permitem, și al avântului regenerabilelor.
Aproape 1.500 de angajați ai Complexului Energetic Hunedoara, unul dintre cei doi producători de energie electrică pe bază de cărbune din România, au primit zilele trecute înștiințările prin care sunt informați că vor fi disponibilizați colectiv. La jumătatea anului trecut, compania mai avea în jur de 4.000 de angajați, grupați în cele patru mine de huilă din Valea Jiului și în cele două termocentrale pe huilă, de la Mintia și Paroșeni.
Din numărul total de disponibilizați, 700 sunt angajați ai termocentralei Mintia, ceea ce înseamnă că aproape tot personalul va fi concediat. Diferența de 777 de angajați disponibilizați din cadrul Complexului Energetic Hunedoara sunt salariați ai exploatărilor miniere. Centrala, care era în trecut una dintre capacitățile energetice de bază ale Sistemului Energetic Național, a fost oficial trecută în conservare în luna mai a acestui an.
De ce pleacă oamenii? Pentru că, în urma pachetului de plăți compensatorii stabilit de guvern, fiecare primește echivalentul a 10.000 de euro la plecare, plus venituri de completare timp de până la patru ani. Și pentru că este clar că nu mai există niciun viitor. „Am avut discuții cu sindicatele de la huilă și am căzut de acord cu toate sindicatele de acolo. Mai avem patru mine de huilă, două în program de închidere și alte două urmează și ele să intre în programul de închidere. Ne-am propus ca phase-out pentru huilă anul 2032. Până în 2030 să punem în siguranță zăcământul, care va fi utilizat la centrala Paroșeni, care are autorizație integrată de mediu și a fost retehnologizată cu tehnologie japoneză. Apoi, până în 2032, vorbim de ecologizarea efectivă a zonei“, a declarat recent ministrul energiei, Virgil Popescu. Complexul este oricum de multă vreme în insolvență, cu datorii de circa trei miliarde de lei.
Chiar dacă lucrurile vor merge mai lent, aceasta pare a fi calea și pentru celălalt mare producător de energie electrică pe cărbune din România, Complexul Energetic Oltenia. Compania – în teorie, al doilea producător de energie electrică al țării în termeni de putere instalată, cu circa 3.700 de megawați instalați în patru centrale electrice, care utilizează lignit extras din carierele de suprafață din zona Oltenia – are circa 13.000 de angajați. Aproape 4.000 dintre aceștia vor fi concediați până în 2032, potrivit calculelor guvernului, care a pregătit și pentru ei un pachet de plăți compensatorii, similar cu cel al colegilor lor din Valea Jiului.
Totuși, aici se pare că va mai exista un viitor. Compania a elaborat un plan de restructurare și decarbonare, care, în final, prevede renunțarea la majoritatea capacităților pe cărbune – vor mai rămâne doar 660 MW, adică două grupuri la termocentrala Rovinari, dar vor apărea grupuri noi pe gaz, cu o capacitate instalată de 1.300 MW și opt parcuri fotovoltaice de 725 MW. Planul, care presupune și o parte consistentă de ajutor de stat, este încă în analiza Comisiei Europene.
De ce s-a ajuns aici
Cauzele pot fi mai multe, dar, dincolo de problemele specifice României, este vorba despre politica europeană de limitare a emisiilor de dioxid de carbon – celebrul Pact Verde European („Green Deal“), iar principalul sector lovit este cel al producției de energie electrică pe bază de cărbune.
Mai multe state europene au anunțat deja public momentul „phase-out coal“, adică anul în care nu se va mai folosi deloc cărbune. România încă nu a anunțat acest lucru, dar, din datele de până acum, ar putea fi vorba despre anul 2032, cel puțin așa am aflat dintr-un document trimis Bruxelles-ului ca anexă a Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
Politica europeană impune plata emisiilor de carbon, prin ceea ce se cheamă certificat de emisii, de către cei care poluează. Cum centralele electrice pe cărbune sunt printre cei mai mari generatori de CO2, cu o tonă emisă pentru fiecare MWh de energie electrică produsă, ele sunt cele mai afectate. Ele trebuie să cumpere aceste certificate de pe piață, proporțional cu energia electrică produsă. Dacă acum patru-cinci ani aceste certificate se puteau cumpăra cu sub 10 euro bucata, acum costă peste 50 de euro, iar unele estimări vorbesc despre 100 de euro pentru finalul deceniului.
Din acest motiv, anul acesta, Complexul Energetic Oltenia a plătit, doar pentru energia produsă anul trecut, 315 milioane de euro, mare parte din bani venind în urma unui ajutor de stat, deci de la contribuabilii români, pentru că altfel compania nu ar fi avut aceste resurse doar din vânzarea de energie electrică.
Procesul de restructurare a companiilor de stat rămâne unul dificil și e important ca statul român să nu mai piardă atâția bani, a declarat președintele Consiliului Concurenței, Bogdan Chirițoiu, care a făcut trimitere la cele două complexuri energetice.
„Rămâne procesul dificil de restructurare a companiilor de stat. Eu sunt încrezător că ne apropiem de un final, în sensul de a avea un plan clar de tranziție de la cărbune spre noi surse de generare a energiei, dar care nu au cum să nu implice, pentru o perioadă de timp, gazul. (…) E important pentru statul român să nu mai piardă atâția bani. Aici vorbim despre Hunedoara. Știu că i-am șters o dată un miliard de euro datorii, după care a făcut alte sute de milioane de euro datorii. Nu sunt lucruri pe care un stat sărac cum este România să și le poată permite. Din păcate, la Oltenia, și nu din vina ei, lucrurile au rămas pe loc când s-a schimbat contextul. Noul context înseamnă că prețul certificatelor de CO2 a crescut foarte mult și ne așteptăm să crească în continuare, situație în care Oltenia a trebuit să primească sprijin, anul trecut, de 200 de milioane de euro, anul acesta încă 200 de milioane de euro, iar anul viitor mai vrea câteva sute de milioane. Efortul acesta de sute de milioane de euro pe an nu este un lucru care să fie rezonabil pentru posibilitățile bugetare ale României“, a punctat Bogdan Chirițoiu.
Prin Planul Național Integrat în domeniul Energiei și Schimbărilor Climatice (PNIESC), România și-a asumat o țintă de 30,7% de energie din surse regenerabile în consumul național, la nivelul anului 2030. În acest context, țara trebuie să asigure instalarea a circa 9.600 de megawați în noi capacități eoliene și fotovoltaice, cel puțin deocamdată.
Mai ieftin decât cărbunele
Costul surselor de producție a energiei regenerabile este mai mic decât cel al noilor termocentrale pe cărbune și chiar decât cel al unor termocentrale existente, arată un raport publicat recent de Agenția Internațională pentru Energie Regenerabilă (IRENA).
Datorită energiei mai ieftine provenite din surse regenerabile, termocentrale pe cărbune cu capacități de până la 800.000 MW (în total) ar putea fi înlocuite de noi capacități regenerabile, la nivel global, ceea ce ar permite realizarea unor economii de până la 32 de miliarde de dolari pe an și ar reduce emisiile de CO2 cu până la 30 de miliarde de tone.
„În condițiile în care costurile pentru energia fotovoltaică și cea eoliană onshore au scăzut, noile capacități regenerabile sunt nu doar mai ieftine decât noile capacități din domeniul combustibililor fosili, dar și sub costurile operaționale ale termocentralelor pe cărbune existente“, subliniază raportul anual publicat de IRENA.
Anul trecut, la nivel global, costul mediu ponderat al energiei electrice (LCOE) pentru noile capacități de producție a energiei eoliene onshore a scăzut cu 13% comparativ cu 2019, în cazul capacităților eoliene offshore s-a înregistrat o scădere de 9%, iar pentru capacitățile de producție a energiei fotovoltaice scăderea a fost de 7%. LCOE include costul producției unui MWh de electricitate, plus capitalul în avans și costurile de dezvoltare, costurile de finanțare și comisioanele pentru operare și mentenanță.
În Europa, costurile de operare pentru noile termocentrale pe cărbune sunt cu mult peste costurile noilor panouri fotovoltaice și cele ale turbinelor eoliene onshore, dacă sunt incluse și costurile certificatelor de poluare. În schimb, în SUA și în India, costurile de operare pentru noile termocentrale pe cărbune sunt mai mici decât cele pentru instalații regenerabile, deoarece nu există un preț care trebuie plătit pentru emisiile de CO2. Cu toate acestea, raportul IRENA susține că în SUA între 77% și 91% din termocentralele pe cărbune existente au un cost de operare mai mare decât noile panouri fotovoltaice și turbine eoliene, în timp ce în India raportul este cuprins între 87% și 91%.
Acest articol a apărut în numărul 119 al Revistei NewMoney
FOTO: Getty