Cum a devenit zona Mării Caspice una dintre principalele surse de energie ale Uniunii Europene
Pe fondul dorinței europenilor de a re nunța rapid la orice combustibil fosil ru sesc, care era dominant în importurile Uniunii Europene înainte de începutul răz boiului din Ucraina, zona Mării Caspice, bogată în resurse de petrol și gaze, pare că va deveni una dintre principalele surse de energie ale Uniunii Europene.
Kazahstanul va livra în martie Germaniei direct primele 100.000 de tone de petrol, pentru prima dată în istorie, iar livrările vor fi făcute prin conducta rusească Drujba (Prietenia), prin care în mod tradițional curge petrol din Rusia spre Europa. Compania petrolieră națională din Kazahstan, KazMunayGas, va furniza petrolul prin sistemul de conducte al companiei rusești Transneft către rafinăria germană Schwedt, care este controlată încă de grupul petrolier de stat din Rusia, Rosneft.
Desigur, 100.000 de tone pot părea o pică tură în ocean, în condițiile în care Germania consumă peste 90 de milioane de tone pe an, dar oficializarea transportului kazah făcut chiar prin conducte rusești arată că, în încercarea sa de a se desprinde total de importurile de energie din Rusia, Europa mizează inclusiv pe vastele resurse energetice ale zonei caspice, chiar dacă logistica nu este nici simplă și, uneori, nici ieftină.
Acord pentru petrolul kazah
În noiembrie anul trecut, președinta Comisiei Europe, Ursula von der Leyen, și Älikhan Smai lov, prim-ministrul Kazahstanului, au semnat în Egipt un memorandum de în țe le gere prin care se stabilește un parte ne riat între UE și Kazahstan. Acordul are ca scop asigurarea dezvoltării unei aprovizionări sigure și durabile cu materii prime, energie și cu produse rafinate. Acordul a fost semnat înainte de intrarea în vigoare a dublului embargou, întâi pe petrolul ru sesc și apoi pe produsele petroliere rusești livrate pe cale maritimă, care face ca Europa să aibă nevoie de țiței din alte surse decât cele rusești, care asigurau tradițional circa 30% din consum.
Kazahstanul are deja o prezență consi de rabilă în estul Europei, unde asigură, cu pro priile nave, prin Marea Neagră, transportul țițeiului către rafinăria Petromidia din România, de unde carburanții merg și în rețelele din Bulgaria, Moldova și Georgia. Petrolul kazah ajunge în estul Mării Negre prin conducta CPC (Caspian Pipeline Consortium), în portul rusesc Novorosiisk, și în estul Mării Mediterane, prin con ducta Baku-Tbilisi-Ceyhan. Țara din Asia Centrală a anunțat deja că ar dori să transporte către Germania 1,5 milioane de tone de petrol în acest an, asta pentru a da doar un exemplu – Kazahstanul vrea, în total, să crească producția de petrol în acest an de la 84 la 90 de milioane de tone și exporturile de la 64 la 71 de milioane de tone, pe fondul unei diversificări a rutelor de transport, mai ales prin Georgia.
Total și Eni, două mari companii europene care exploatează în comun cu firma națională din Kazahstan câmpuri petrolifere, încearcă să mărească livrările, inclusiv prin noi rute de transport alternative, care să evite Marea Neagră. Ungurii de la MOL, care sunt acționari la una dintre conducte, ar vrea și ei țiței kazah ajuns pe con tinent în Croația, fiind dependenți de cel rusesc transportat pe conductă, iar polo nezii de la PKN au fost foarte aproape de un acord cu kazahii, de livrare de țiței pe termen lung, care în final nu s-a mai finali zat cu ei, ci cu gigantul saudit Aramco.
De asemenea, rușii de la Lukoil, care sunt și ei parteneri cu kazahii în ex ploa tarea de câmpuri petrolifere în zona cas pică, inten ționează să alimenteze cele două rafinării pe care le operează la Marea Nea gră (în Ro mânia și în Bulgaria), inclusiv cu țiței ka zah, care nu e supus sancțiu nilor.
Miza gazelor azere
Poate și mai important decât petrolul, Europa mizează tot mai mult pe gazele naturale din zona cas pică. În contextul efectelor războiului dus de Rusia în Ucraina și al consecințelor lui – soldat inclusiv cu avarierea iremediabilă (până acum) a gazoductelor Nord Stream – și al dorinței Europei de a renunța complet la Rusia, până mai ieri cel mai important furnizor extern, UE caută disperată noi surse.
Încă din vara trecută, Comisia Euro peană semna un memorandum de înțele gere cu Azerbaidjan, „un partener-cheie în eforturile noastre de a ne îndepărta de com bustibilii fosili ruși“, spunea chiar Ursula von der Leyen.
Azerbaidjanul a dezvoltat deja ceea ce în final va deveni cel mai mare și complex zăcământ de gaze naturale din lume – Shah Deniz. O parte din gaz curge deja spre Europa, via Turcia, prin conducta transana to liană TANAP, de unde, prin coducta TAP, ajunge în Grecia și apoi în Italia. Din Grecia, prin noul gazoduct IGB, finanțat parțial din fonduri europene, gazul azer ajunge în Bulgaria, cu posibilități de a merge mai departe în România, Moldova, Ungaria și Slovacia. Toate statele implicate din Uniunea Europeană vor creșterea livrărilor de gaze azere prin conductele existente, iar azerii spun că fac tot ce pot, ajungând ca, din motive logistice, să importe o parte din necesarul intern de gaze de la Gazprom, pentru a exporta cât mai mult din gazele lor.
„Anul trecut am furnizat către Uniunea Europeană 8,2 miliarde de metri cubi, iar anul acesta am crescut cantitatea cu 40%. Vrem să dublăm în următorii cinci ani cantitatea de gaze naturale azere cu care să aprovizionăm Uniunea Europeană. Scopul nostru este să furnizăm mai multe gaze către partenerii noștri care deja primesc și să ne extindem livrările către regiuni noi, din sudul Europei, către vestul Balcanilor“, spunea, chiar la București, toamna trecută, ministrul azer al energiei, Parviz Shahbazov, după ce a dezvăluit că la acea dată erau zece țări europene care solicitau gaze azere.
Aflat recent în țara caspică, și președ i n tele României, Klaus Iohannis, a spus că Azer baidjanul a devenit o „plasă de sigu ranță“ pentru statele din regiune. Tot atunci s-a semnat un contract de livrare de gaze azere în România, un miliard de metri cubi pe an, cam 10% din consumul nostru anual, care va intra în vigoare în aprilie 2023.
Numerele cresc, așadar. În 2021, totalul ex porturilor de gaze azere a fost de 19 miliarde de metri cubi. În 2022 s-a ajuns la 22,6 miliarde, iar ținta din acest an este de 24,5 miliarde, adică aproape de două ori și jumătate consumul României. Și infrastructura avansează – în acest an vor începe lucrările la dublarea capacității conductei TAP, pentru a crește și mai mult ex porturile de gaze către Europa, cu ținta de a se dubla până în 2027.
Încă două proiecte
Pe lângă ce se în tâmplă deja, pe masă sunt alte proiecte de anvergură. Primul: un terminal de gaz na tu ral lichefiat (LNG) pe malul românesc al Mării Negre, alimentat tot cu gaz azer. Al doi lea: un cablu electric submarin de 1.195 de kilometri, din care 1.000 pe sub apă, și 1.000 de megawați, care va pleca din Azerbaidjan, va trece prin Georgia, pe sub Ma rea Neagră, și va ajunge în România, cu scopul de a aduce în estul, și apoi în centrul continentului european, energie elec trică verde ce va fi produsă în parcuri foto voltaice din Azerbaidjan.
Acest articol a apărut în numărul 158 al revistei NewMoney
FOTO: Getty
