În luna lui „August“

Pentru că ne aflăm în plin sezon estival, încercați această carte despre oameni aflați în vacanță; mai exact, în acele momente în care trăim cele mai frumoase clipe de libertate, dar în care putem fi cuprinși și de stări și sentimente nedorite.

Pe Elena Vlădăreanu o știți de la Radio România Cultural, unde este realizatoarea emisiunii „Scena și ecranul“. O știți și ca poetă din volume de poezie în care a avut curajul să scrie despre problemele stringente cu care se confruntă oamenii de azi și mai ales femeile (maternitate, depresie, anxietate, gen, sărăcie, diferențe sociale).

Toate sunt performance-uri literare, ce îmbină diferite forme de text cu fotografia (cum este „Non Stress Test“) sau desene (cum este „spațiu privat. a handbook“, cu desene de Dan Perjovschi).

În toate, Elena Vlădăreanu este directă, uneori chiar brutală, dar și sentimentală și amuzantă, construind micro­universuri în care pulsează viața cu toate bunele și relele ei.

La fel este și „August“, primul ei volum de proză, apărut de curând în colecția n’autor a Editurii Nemira, ce adună zece proze scurte despre multele stadii de conștiință și de afectivitate prin care putem trece în timpul unei banale vacanțe de vară.

Felii de viață

Ceea ce te frapează de la bun înce­put la acest volum este limbajul; acel tip de limbaj pe care îl folosim cu toții atunci când suntem re­laxați sau nervoși, când dăm pe dinafară de energie bună sau energie rea și când un „Fuck!“ ne eli­be­rează mai repede de acel surplus.

Apoi, nu ai cum să nu apreciezi mediile, situațiile, cadrele în care se desfășoară acțiunile, perfect reale, scăldate în arșița verii, decupate din viața domes­tică, din vacanțele trăite la mare, la munte, prin pensiuni, cafenele, service-uri.

În aceste felii de viață, personajele din „August“ se îndeletni­cesc cu nimicurile zilei (ca în „Terasa“, unde o mamă cu copil mic devine martora unei întâmplări bizare), merg la evenimente desfășurate în aer liber (cum se în­tâmplă în „Concertul“, unde o seară de distracție se transformă în cu totul altceva), își duc veacul în curțile prăfuite ale pensiu­nilor („Libelula“).

Dar în miezul zilelor toride se mai întâmplă și altceva: oamenii se înșală unii pe alții (ca în „Giovanni 3:16“), adolescenți nechibzuiți amenință cu pistolul („Complexul Barcelona“), cupluri se despart („Martori“), femei depresive își curmă viața („Înainte de începerea sezonului“).

Sunt situații pe care le-am trăit, le-am văzut sau de care am auzit, cel puțin, cu toții la un moment dat; sunt stări de euforie, tristețe, nedumerire pe care le-am încercat de atâtea ori; sunt surprizele pe care acel timp petrecut departe de casă și de job ți le aduce uneori.

Sub haine diafane

Hrănite cu umor, povestirile se construiesc în jurul unui adevăr la care mulți poate nici nu se gândesc sau pe care nu vor să-l recunoască: că vacanța la care ai visat un an întreg și pentru care te-ai pregătit în cel mai mic detaliu îți poate aduce nu doar momente de euforie, ci și clipe de tensiune, de gelozie, de confruntare cu niște rea­lități pe care le-ai negat până atunci.

Elena Vlădă­reanu arată cum în timpul acela fermecat în care ai închis ușa grijilor, a stresului de zi cu zi, se deschid alte uși, către neliniști ascunse, pro­bleme ignorate, dorințe de tot felul; că timpul acela al eliberării poate fi și un timp al frustrării, al neajunsului sau al preaplinului afectiv.

Cele mai multe povestiri aduc în discuție perico­lele ce pândesc cuplurile căsătorite, provocările de zi cu zi ale mamelor, dar unele dintre ele merg și mai departe, apăsând pedala tragediei, ce nu mai lasă loc decât de confuzie și tristețe.

Moartea pândește în aproape toate textele din „August“, as­cunsă după cuvinte tari și situații banale, în unele jucându-se cu viața, în altele călcând-o în picioare. În fiecare rând simți însă foșnetul vieții, ritmul ei, când potolit, când alert, pașii ei pe nisip, vântul ei răcoros. Și-ți spui că e ceea ce se întâmplă în fiecare zi în lume, fie că e pe o terasă plină de rufe puse la uscat, fie că e în drum spre o cherhana, pe malul mării sau în vârf de munte. Și-ți mai spui că tot dis­funcționalul acoperit de vălul indiferenței, al fricii sau al minciunii, toate durerile ascunse sub haine subțiri și diafane nu pot fi stinse de soarele de august.

Singurii care le pot stinge suntem doar noi, oamenii, atunci când conștientizăm că nicio vacanță nu poate fi pansament pentru o rană de care nu te îngrijești.

De la radio la scris

Jurnalist la Radio România Cultural, Elena Vlădăreanu scrie poezie, proză și piese de teatru.

• Premii. În 2018 a inițiat proiectul Zilele „Sofia Nădejde“, de atunci având loc în fiecare an Gala Premiilor „Sofia Nădejde“, unde sunt premiate cele mai bune cărți scrise de femei.
• Teatru. A realizat, împreună cu soțul ei, regizorul Robert Bălan, spectacolul de teatru „Habemus Bebe“, despre panica, fricile și confuzia cu care se confruntă femeile devenite mame.
• Copii. A scris și prima ei carte de poezie pentru copii, „Poznai“, o serie de aventuri inspirate de cele trăite alături de cele două fiice ale ei, Eva și Alexandra.

Acest articol a apărut în numărul 120 al Revistei NewMoney

Ilustrație: Vali Ivan