Gmail şi YouTube, indisponibile în mai multe zone din lume

Andrei Dumitru 14/12/2020 | 14:20 Ştiri
Gmail şi YouTube, indisponibile în mai multe zone din lume

Gmail şi YouTube, principale servicii ale Alphabet, care deţine Google, sunt indisponibile luni în mai multe părţi din lume, inclusiv România, potrivit Downdetector care a primit mii de reclamaţii.

YouTube afişează mesajul „Something went wrong” (ceva nu funcţionează, n.r.), alături de imaginea cu o maimuţă care ţine o unealtă.

Aparent, sunt afectate şi Google Drive şi Gmail. Motorul de căutare Google funcţionează normal.

Google a fost afectată de o defecţiune amplă şi în luna august, iar luna trecută serviciile sale au fost pentru scurt timp indisponibile.

Luni, indisponibilitatea serviciilor a fost reclamată din ţări din Europa şi Asia.