Fuga giganților: Care este contextul în care compania Enel anunță retragerea din România, de anul viitor

Enel a anunțat oficial că anul viitor va pleca din România. Este a treia compa­nie energetică de talie globală care ne pă­răsește în mai puțin de zece ani.

„2023. Exit from Romania.“ Asta a scris Enel, cea mai mare companie de utilități din Europa și cel mai mare investitor străin în sec­torul energetic din România în prezentarea arătată analiștilor și ziariștilor din în­treaga lume, la evenimentul anual „Capital Markets Day“, care are loc tradițional în noiembrie.

Italienii au oficializat astfel ceea ce media din România publica „pe surse“ de câteva săptămâni: după 18 ani pe piața din România, unde a intrat cumpărând de la statul român primele două distribuții zonale de energie electrică scoase la privatizare, fostele Electrica Banat și Dobrogea, Enel vrea să plece.

În contextul (prea) deselor schimbări de legislație operate de Guvern – cinci legi cu impact direct asupra pieței de energie și, implicit, asupra companiei, date într-un singur an, întrebarea care se impunea, firesc, este: pleacă italienii din cauza deciziilor autorităților de la București, luate pentru a atenua efectele crizei energetice asupra consumatorilor, sau alta e cauza?

Chief executive officer (CEO) al compa­niei Enel, Francesco Starace ne-a răspuns, foarte clar, de la Milano: „Am decis să ie­șim din România pentru că am ajuns într-un punct în care este dificil să mai obținem o creș­tere suplimentară în viitor. Am «saturat» spațiul pentru investiții în rețele și am ajuns – mai mult sau mai puțin – într-o po­ziție pe segmentul de clienți și de produc­ție care nu mai oferă multe posibilități de creștere. Deci motivul pentru care plecăm nu este pentru că nu ne place cadrul legal și de reglementare din România, care nu este mai bun sau mai rău decât altele. Am vă­zut că toate guvernele europene au luat măsuri în contextul prețurilor mari la gaze din toată Europa.

Nu cred că România s-a descurcat mai bine sau mai rău decât alții. Trebuie să ne descurcăm în această situa­ție cât de bine putem. Dar nu este o jude­cată în această privință, ci doar faptul că spațiul de creștere potențială suplimentară în țară este foarte limitat. S-ar putea spune că este mai degrabă o recunoaștere a faptului că am făcut o treabă bună, că România are o bază bună, iar o vânzare valori­fică, într-un mod bun, valoarea pe care am creat-o. Este o judecată pozitivă a Româ­niei, o recunoaștere a muncii bune făcute acolo“.

Să-l credem? Sau mai degrabă, în condi­țiile în care compania a trebuit să suporte, de un an, în principal pe banii ei și cei îm­pru­mutați de ea, măsurile de compensare a facturilor și de plafonare a prețurilor de­cise de Guvern fără să-i și primească îna­poi la timp, Starace a fost doar foarte di­plo­mat pentru a nu îngreuna procesul de vânzare a activelor din România, care ar urma să se finalizeze la anul?

De unde vine scepticismul? Iată ce spunea Starace acum doi ani, la puțin timp după ce apăruseră, și atunci, informații de­spre o ieșire a Enel din România și, neoficial, am aflat că discuții chiar au fost, dar italienii s-au răzgândit: „În ceea ce privește prezența noastră în România, credem că e o oportunitate mare să fim în această țară, există un potențial mare în ceea ce pri­vește investiții viitoare. Există un potențial foarte mare de creștere în ceea ce privește energia regenerabilă, în linie cu trendul european legat de «Green Deal» pe care Comisia Europeană îl promovează. În mod cert vom continua dezvoltarea în ceea ce privește energia regenerabilă în România“. Tot atunci, Alberto De Paoli, chief financial officer (CFO), spunea că „vom suprainvesti“ în România, referindu-se la rețele și la producția de energie din surse regene­ra­bile.

Și, chiar toamna trecută, Starace a fost în vizită la președintele Klaus Iohannis, unde i-a pus pe masă planurile în România. Din ce știm noi, era vorba despre mii de me­gawați instalați în eolian și fotovoltaic în câțiva ani și, potrivit comunicatului de atunci al Președinției, „directorul general al Enel Group a menționat interesul ferm al companiei de a reprezenta, în continuare, un partener pe termen lung al statului ro­mân, care dorește să contribuie semnificativ la asigurarea unei tranziții energetice echitabile și de succes“.

Unde s-a rupt fimul pentru Enel

Desigur, este o pe­ri­oadă complicată pentru mulți în energie. Enel nu vrea să vândă doar în România, ci vrea să iasă și din alte țări, precum Peru și Argentina, dar și dintr-o regiune mare a Braziliei. În plus, intenționează să renunțe la unele active din generarea pe gaze din Europa, fixând o țintă de 21 de mi­liarde de euro, vânzări cu care ar trebui să scadă datoriile grupului. Dar nu te poți în­treba de ce o piață, România, care în urmă cu un an era ținta unor potențiale investiții de miliarde, nu mai poate asigura acum o creștere suficientă. De fapt, lucrurile stau puțin altfel.

Spre finalul anului trecut, sub presiunea prețurilor mari la energie, Guvernul Româ­niei a început sarabanda compensărilor de facturi și a plafonărilor de prețuri pentru clienții finali, care nu s-a terminat nici acum – la momentul redactării acestui text abia a fost votat mecanismul de prelungire a plafonării de prețuri până în 2025. Au fost emise mai multe acte normative, care, în esență, stabileau grosier același lucru: furnizorul cumpără energia din piață la pre­țul mare al pieței, o vinde la prețul mai mic, plafonat, clientului, iar statul plătește diferența. Numai că statul nu a prea plătit niciodată la timp, iar furnizorii au luat cu asalt acționarii și băncile ca să facă rost de bani pentru a prefinanța această schemă de sprijin a Guvernului.

Mai mult, nici distribuitorii de energie, care au fost nevoiți să cumpere energie scumpă din piață, nu au putut să o transfere în tariful de vânzare către client, care este reglementat de stat și pe care statul nu l-a mărit, pentru a evita o creștere a pre­țurilor finale.

Așadar, după primele nouă luni ale acestui an, Enel era în România în următoarea situație: avea la bănci și la compania-mamă datorii cifrate, potrivit calculelor noastre, la un total de 900 de milioane de euro; de asemenea, avea o pierdere operațională de 19 milioane de euro pe distribuție și de 137 de milioane de euro pe furnizare. Doar regenerabilele grupului au mers pe profit.

În plus, compania, ca și ceilalți furnizori mari, a fost „gratulată“ chiar de oficialii gu­ver­namentali cu apelativul de „hoți“, în scandalul facturilor, și a fost amendată în repetate rânduri pentru că ar fi emis facturi greșite sau nu le-a emis la timp, deși tot repetatele ordonanțe de urgență și legi au fost cele care ar fi adus în nu mai puțin de 14 rânduri într-un an modificările în sistemele de facturare. Așadar, un mediu destul de puțin atractiv pentru a continua afa­cerile aici, chiar dacă ultimele modificări legislative ușurează puțin viața distribuitorilor și fur­ni­zorilor. Decizia italienilor fu­sese deja luată.

Câinii și măcelaria

Enel nu este prima companie energetică de talie globală care pleacă din România, dar este prima care avea afaceri consolidate aici, ceea ce ar tre­­bui să ridice semne de întrebare, mai ales pentru autorități. Avem, de fapt, un trecut destul de bogat în această privință.

Deceniul trecut, americanii de la Che­vron, unul dintre jucătorii majori din indus­tria petrolieră la nivel global, veniseră în România să concesioneze mai multe zăcă­minte, cu scopul declarat de a explora și ex­ploata apoi gazele de șist, o operațiune controversată în Europa, dar destul de dez­voltată în SUA. Populația din sudul Mol­dovei i-a primit cu ostilitate, iar Guvernul nu a făcut prea multe să explice în ce constă explorarea și, apoi, exploatarea, dacă ar fi și urmat.

Ba, mai mult, chiar înainte ca firma americană să se dumirească dacă există resursă exploatabilă sau nu, premierul de la acea vreme al României spunea că proiectul gazelor de șist nu mai este de actualitate. În final, Chevron a plecat, așa cum a plecat și din Polonia, explicația fiind că „este o decizie de afaceri luată în urma evaluărilor proiectului din România, care nu poate concura în acest moment într-un mod favorabil cu alte oportunități de investiție din portofoliul global al Che­vron“. Ba chiar, după plecare, am mai luat de la ei circa 70 de milioane de dolari, pentru că statul a câștigat un proces de arbitraj care viza obligațiile de investiții ale Chevron, potrivit acordurilor de concesiune pe care nu le-a mai respectat.

Cazul care a făcut cea mai mare vâlvă este cel al Exxon, la acea vreme cea mai mare companie petrolieră din lume. ExxonMobil a cumpărat jumătate din concesiunea perimetrului Neptun Deep din Marea Neagră pe care anterior o deținuse o altă mare companie petrolieră globală, Elf Aqui­taine, acum Total Energies. Se întâmpla în 2008, când americanii au intrat în par­teneriat cu Petrom, care avea cealaltă j­umătate. Ulterior, după achiziții mari și după o amplă campanie de foraj în Marea Neagră, nu doar în România, în 2016 a venit anunțul – există în blocul Neptun Deep rezerve de 42-84 de miliarde de metri cubi de gaze. România consumă 11 miliarde de metri cubi pe an.

Statul a spus că este nevoie de un nou sistem de taxare pentru că cel vechi avantaja investitorul și dezavantaja statul. Americanii au spus că așteaptă noul cadru, dar au explicat că este un pro­iect foarte costisitor, în care au fost deja investite două miliarde de dolari și mai trebuie investite patru și au nevoie de stabilitate și de o taxare totuși echitabilă. Atunci a apărut expresia „nu pleacă câi­nele de la măcelărie“ – aluzie la investitorul cu bani mulți care a investit deja într-o afacere prea mare ca să abandoneze, deci îl putem taxa –, când au fost adoptate Legea offshore și apoi celebra OUG 114, care au cres­cut masiv taxarea, au impus obligații de vân­zare a gazului pe piața internă, au regle­mentat ulterior prețul etc.

În 2019, ExxonMobil a anunțat că re­nunță la exploatarea din România și că scoate la vânzare concesiunea. Ulterior a cumpă­rat-o Romgaz, cu un miliard de euro, iar exploatarea gazelor, dacă va începe, se va face abia în 2026, evident, după ce compania românească va investi miliardele în lo­cul americanilor.

Ce are Enel în România

Corporația italiană Enel este evaluată pe bur­sele din Milano și din New York la o va­loare totală la nivel global de aproximativ 41 de miliarde de dolari. O parte din activele sale sunt în România.

• ANGAJAȚI ȘI CLIENȚI. Enel are în România aproximativ 3.100 de angajați și oferă servicii de furnizare și de distribuție de energie elec­trică unui număr de circa trei milioane de clienți.
• REȚEA. Companiile E-Distribuție operează rețele electrice cu o lungime totală de aproximativ 130.000 de kilometri în trei dintre cele opt zone de rețea ale țării: Muntenia Sud (inclusiv București), Banat și Dobrogea, acoperind o treime din piața locală de distribuție.
• FURNIZARE. Enel Energie și Enel Energie Muntenia sunt printre principalii furnizori de energie din țară, iar oferta lor include atât electricitate și gaze naturale, cât și servicii de asistență pentru casă.
• PRODUCȚIE. Enel Green Power România este unul dintre cei mai mari producători de energie regenerabilă din țară, cu o capacitate instalată de 534 de megawați, prin cele 12 instalații eoliene și fotovoltaice situate în
• Dobrogea, Banat, Oltenia și Muntenia.
• INOVAȚIE. Enel X România este parte din Enel X, linia de afaceri globală a Enel dedicată dezvoltării de produse inovatoare și soluții digitale, care instalează acum pentru clienți mai ales sisteme fotovoltaice la cheie și puncte de instalare pentru mașini electrice.

Acest articol a apărut în numărul 153 al revistei NewMoney