De ce Elon Musk detestă să fie comparat cu Steve Jobs?

Gabriel Bucur 13/02/2018 | 15:47 Ştiri
De ce Elon Musk detestă să fie comparat cu Steve Jobs?

Elon Musk, fondatorul SpaceX și Tesla Motors, și Steve Jobs, cofondatorul și fostul director general al Apple, au intrat în istorie drept pionieri ai tehnologiei și veritabili „arhitecți” ai viitorului. Musk, în domeniul aerospațial și cel al vehiculelor electrice, iar Jobs, în industria computerelor personale și cea a telefoanelor inteligente. Comparația între cei doi vizionari a născut dezbateri, mai ales după moartea lui Jobs, în 2011.

Elon Musk, care de curând a lansat în spațiu cea mai puternică rachetă din lume, detestă să fie comparat cu Jobs. Cel puțin acesta e mesajul transmis, anul trecut, în timpul unui interviu acordat revistei americane The Rolling Stone. Într-o sesiune foto, Musk a fost rugat să îmbrace o helancă neagră, „marcă înregistrată” de Steve Jobs, fapt care l-a iritat pe fondatorul Tesla, care a spus că dacă ar fi pe moarte și ar avea o astfel de bluză pe el, „cu un ultim efort, mi-aș da helanca jos și aș arunca-o cât mai departe”.

Într-un alt interviu, Musk a povestit un episod petrecut la un eveniment: „cu siguranță este cineva (Steve Jobs, n.r.) pe care l-am admirat. Asta, deși am încercat să vorbesc cu el, la o petrecere, și a fost foarte nepoliticos cu mine”, arată Quora.com.

Musk este lăudat de un fost angajat cu care a lucrat aproape cinci ani: „Steve Jobs, în toată măreția lui, nu are nimic din Elon. Elon este Wernher von Braun, Howard Hughes, Henry Ford, Bill Gates, Steve Jobs și toți ceilalți la un loc”, potrivit Business Insider. Un fan prins în dezbaterea Jobs vs. Musk dă o altă lumină situației, printr-un comentariu postat pe internet: „Steve Jobs a brevetat totul, în timp ce Musk urăște brevetele”.

Asemănări între Elon Musk și Steve Jobs

Dacă în anii ’70 și ’80, Steve Jobs și camaradul său de atunci, Steve Wozniak, au influențat radical evoluția calculatoarelor electronice, despre Elon Musk se poate spune că a reușit performanțe la fel de notabile, câteva zeci de ani mai târziu. În ultima decadă, Musk a făcut posibile scenarii la care omenirea doar visa înainte, precum lansarea în spațiu a unor rachete reutilizabile și producția mașinilor electrice capabile să circule pe distanțe mari.

De asemenea, ambii au captat serios atenția presei prin evenimente de talie mondială, fie că vorbim despre lansarea unui nou model de iPhone, fie că asistăm la trimiterea în spațiu a unei mașini Tesla Roadster, la bordul celei mai puternice rachete din istorie. Fiecare eveniment a generat idei motivaționale, ceea ce le-a oferit amândurora aura de idol.

Totodată, atât Jobs, cât și Musk – inventatori deveniți antreprenori cu averi de ordinul zecilor de miliarde de dolari – au fost atrași de literatură, în adolescență, și au luat decizii categorice privind studiile.

Jobs a absolvit liceul Homestead din Silicon Valley, însă a renunțat la facultate, pentru că nu dorea să cheltuie banii părinților și îi displăcea rigoarea academică. Totuși, a mers la câteva cursuri, printre care și la cel de caligrafie, la colegiul Reed din Oregon. În discursul susținut în 2005, cu ocazia începutului de an universitar, la prestigioasa Universitatea Stanford, Jobs a declarat că, dacă nu ar fi mers la acel curs de caligrafie, computerele Mac proiectate și produse de Apple nu ar mai fi avut diversitatea de fonturi și tipuri de caractere de care dispun în prezent.

Născut în Africa de Sud, Elon Musk s-a mutat, la vârsta de 17 ani, în Canada, pentru a scăpa de stagiul militar obligatoriu. A mers, apoi, să studieze la Universitatea din Pennsylvania, acolo unde a obținut o diplomă de licență în economie și una în fizică. A fost admis la programul de doctorat în fizică de la prestigioasa universitate Stanford, însă a renunțat după câteva zile. Motivul? Nu i s-a mai părut un domeniu relevant, în contextul în care acea perioadă a coincis cu boom-ul internetului, mult mai atractiv pentru tânărul Musk.

Steve Jobs a avut o viață cu multe provocări și nu a ținut secret faptul că a fost adoptat sau că, în adolescență, a fost hărțuit de colegii de școală. Jobs a citit mult, iar printre scriitorii care l-au marcat se numără William Shakespeare, Herman Melville, Chögyam Trungpa, Paramahansa Yogananda și Arnold Ehret.

Și Elon Musk a avut o criză, în adolescență, însă una existențială. Atunci, și-a împărțit timpul între scrierile lui Friedrich Nietzsche, Arthur Schopenhauer și ale altor filosofi, pentru a găsi sensul vieții. Când este întrebat cum a învățat să construiască rachete, Elon Musk are un răspuns scurt: „am citit cărți”, scrie Business Insider. Foamea de lectură, în special pentru poveștile fantastice și cele science-fiction, a trezit în tânărul Musk pofta de a explora spațiul. Printre scriitorii preferați de el în copilărie se numără J.R.R. Tolkien, autorul romanului „Stăpânul Inelelor”, și Isaac Asimov, cunoscut pentru scrierile în care a popularizat știința.

 


FOTO: AFP / Mediafax

În șapte ani de jurnalism, a pendulat între domeniul sportiv și cel economic. A lucrat, printre altele, la Radio România Actualități și Adevărul Financiar. Acum, este coordonatorul online al proiectului NewMoney.