Estimare INS: Economia României a crescut cu 4% în primele trei luni

Gabriel Bucur 15/05/2018 | 09:58 Ştiri
Estimare INS: Economia României a crescut cu 4% în primele trei luni

Economia României a crescut, în primele trei luni, cu 4%, serie brută, faţă de trimestru unu al anului trecut, arată primele estimări ale Institutului Naţional de Statistică (INS), transmite News.ro.

Anul trecut, economia românească a crescut cu 6,9%, faţă de 2016.

În primul trimestru, faţă de acelaşi trimestru din anul 2017, Produsul Intern Brut (PIB) a înregistrat o creştere cu 4% pe seria brută şi cu 4,2% pe seria ajustată sezonier. Comparativ cu trimestrul anterior, PIB-ul s-a menţinut la acelaşi nivel.

Ca urmare a revizuirii seriei brute prin includerea estimării PIB-ului pentru trimestrul I 2018 în seria trimestrială, seria ajustată sezonier a fost recalculată, indicii de volum fiind revizuiţi faţă de a doua variantă provizorie a PIB-ului pentru trimestrul IV 2017.

Citiți și: Economia României a crescut anul trecut exact în același ritm cu cea a Chinei, 6,9%

Citiți și: Prețul de după: Vulnerabilitățile economiei încep să producă primele efecte

Totodată, rezultatele trimestrului I 2017, comparativ cu trimestrul IV 2016, au fost revizuite de la 102,0% la 102,4%. Rezultatele trimestrului II 2017, comparativ cu trimestrul precedent, au fost revizuite de la 101,7% la 101,6%. Rezultatele trimestrului III 2017, comparativ cu trimestrul II 2017, au fost revizuite de la 102,4% la 102,2%. Rezultatele trimestrului IV 2017, comparativ cu trimestrul III 2017, au fost revizuite de la 100,5% la 100,3%.

Citiți și: Verdict: Criză. Pe ce se bazează profeții care anunță apropierea unui nou tsunami economic

 


FOTO: Mediafax

În șapte ani de jurnalism, a pendulat între domeniul sportiv și cel economic. A lucrat, printre altele, la Radio România Actualități și Adevărul Financiar. Acum, este coordonatorul online al proiectului NewMoney.