După Polonia și Slovacia aprobă trimiterea de avioane de luptă MiG-29 în Ucraina

Andrei Dumitru 17/03/2023 | 12:43 Ştiri
După Polonia și Slovacia aprobă trimiterea de avioane de luptă MiG-29 în Ucraina

Guvernul slovac a aprobat trimiterea de avioane de vânătoare MiG-29 în Ucraina, a declarat vineri premierul Eduard Heger, Slovacia devenind a doua ţară NATO care trimite avioane de război Kievului, după ce Polonia a anunţat joi că va face acest lucru, informează News.ro.

Flota Slovaciei de 11 avioane MiG-29 a fost retrasă vara trecută, iar cele mai multe dintre avioane nu mai sunt în stare operaţională. Bratislava va trimite Ucrainei pe cele care sunt operaţionale, iar restul vor merge pentru piese de schimb.

Slovacia va furniza, de asemenea, o parte din sistemul său de apărare aeriană KUB, a mai anunţat premierul Heger.

Aliaţii NATO din fostul est comunist, cum ar fi Polonia şi Slovacia, au fost susţinători deosebit de vocali ai Kievului de când Rusia a invadat Ucraina la 24 februarie 2022.

Joi, Polonia a anunţat că va trimite Ucrainei patru avioane de luptă MiG-29 în zilele următoare, devenind astfel primul dintre aliaţii Kievului care va furniza astfel de aeronave. Ţările occidentale care au furnizat arme Ucrainei au refuzat până acum să trimită avioane de luptă.

FOTO: Wikipedia