Depeche Mode va concerta la Bucureşti pe 26 iulie 2023. Când vor fi puse în vânzare biletele

Andrei Dumitru 04/10/2022 | 16:03 Timp Liber
Depeche Mode va concerta la Bucureşti pe 26 iulie 2023. Când vor fi puse în vânzare biletele

Formaţia britanică Depeche Mode revine la Bucureşti pe 26 iulie 2023. Concertul face parte din turneul mondial „Memento Mori” şi va avea loc la Arena Naţională, în cadrul unul eveniment organizat de Emagic. Biletele vor fi disponibile începând de vineri, 7 octombrie, ora 10:00, la bilete.emagic.ro şi în reţelele iaBilet.ro şi Entertix.ro.

Depeche Mode, incluşi în 2020 pe lista Rock & Roll Hall of Fame, au anunţat marţi, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute la Berlin, lansarea unui nou album, urmată de un turneu mondial.

Cel de-al cinsprezecelea album de studio Depeche Mode va purta numele de „Memento Mori’’ şi se va lansa în primăvara lui 2023.

Dave Gahan şi Martin Gore au dezvăluit în cadrul conferinţei de marţi că turneul Memento Mori, prezentat de Live Nation, va începe în luna martie cu o serie de evenimente speciale în America de Nord, urmată, începând din luna mai, de concerte în Europa. Pe harta turneului European se află şi România, cu un concert extraordinar, ce va avea loc la Arena Naţională din Bucureşti, pe 26 iulie.

Show-ul Depeche Mode va cuprinde şi piese de pe noul album „Memento Mori”, cât şi piese de pe albumele anterioare, deja consacrate.

Discutând despre „Memento Mori”, Martin Gore a declarat: „Am început lucrul pentru acest proiect la debutul pandemiei, iar temele materialului sunt direct inspirate din acea perioada. După pierderea lui Fletch, am decis să continuăm, fiind convinşi că el asta şi-ar fi dorit, iar acest lucru nu a făcut decât să confere proiectului o semnificaţie aparte”.

„Lui Fletch i-ar fi plăcut la nebunie acest album. Suntem nerăbdători să împărtăşim acest material cu voi şi de abia aşteptăm să vi-l prezentăm live în concertele de anul viitor”, a adăugat Dave Gahan.

Turneul Memento Mori va fi cel de-al 19-lea turneu Depeche Mode şi primul după mai bine de cinci ani. Cel mai recent şi cel mai îndelungat turneu Depeche Mode – „Global Spirit Tour” (2017-2018) – peste 130 de concerte – a adus trupa în faţa a peste 3 milioane de fani, atât în Europa, cât şi în America de Nord. Printre ţările norocoase s-a aflat şi România, cu un show live la Cluj-Napoca, organizat de Emagic in 2017, la Cluj Arena.

„Memento Mori” va fi cel de-al 15-lea album de studio al trupei Depeche Mode şi continuarea albumului Spirit din 2017, intens aclamat de critici, care a ajuns pe locul 1 în 11 teritorii şi în top 5 în alte peste 20 de ţări. Memento Mori va fi lansat în premieră mondială în primăvara anului 2023 via Columbia Records.

Cu vânzări de peste 100 de milioane de discuri şi concerte în faţa a peste 35 de milioane de fani din toată lumea, Depeche Mode rămâne un nume de referinţă, cu influenţă majoră în industrie, iar muzica lor o continuă evoluţie, fiind o inspiraţie de neuitat pentru fani, critici şi artişti deopotrivă.