Cum vrea Comisia Europeană să limiteze importurile din Ucraina

Elena Marinescu 31/01/2024 | 16:40 Ştiri
Cum vrea Comisia Europeană să limiteze importurile din Ucraina

Comisia Europeană a propus o prelungire – începând din iunie – a scutirii taxelor vamale de care beneficiază produsele agricole care intră în Uniunea Europeană, dublată de măsuri de salvgardare” în vederea unei limitări a volumelor celor mai sensibile produse.

Aceste ”mecanisme consolidate” vor permite adoptarea unor ”măsuri rapide de corecţie” în cazul unor perturbări importante pe piaţa europeană, inclusiv dacă sunt localizate, relatează AFP, potrivit News.ro.

În cazul anumitor produse – carne de pasăre, ouă şi zahăr – este prevăzută o ”frână de urgenţă” în vederea unei ”stabilizări” a volumelor medii importate în 2022 şi 2023, niveluri peste care urmează să fie reimpuse taxe vamale, anunţă Comisia.

De altfel, CE a anunțat că va prelungi suspendarea taxelor de import la exporturile ucrainene cu încă un an până în iunie 2025. Acestea au fost suspendate inițial în 2022 pentru a sprijini economia Ucrainei în urma invaziei Rusiei, potrivit Reuters.

Fermierii francezi și belgieni au instituit blocaje pe autostrăzi și pe căile de acces la un port important de containere pentru a presa guvernele să relaxeze reglementările de mediu și să îi protejeze de costurile în creștere și de importurile ieftine.