Cum va afecta România criza bancară din SUA. Anunul făcut de ministrul Economiei

Elena Marinescu 16/03/2023 | 20:56 Ştiri
Cum va afecta România criza bancară din SUA. Anunul făcut de ministrul Economiei

Ministrul Economiei, Florin Spătaru, a declarat, joi, la Iaşi, că, din informaţiile pe care le are, criza financiară semnalată în SUA va avea un impact minim sau relativ redus asupra României, motivând că rezilienţa economiei româneşti a crescut substanţial.

Întrebat de jurnalişti care vor fi efectele crizei financiare din SUA asupra României, ministrul Florin Spătaru a declarat la Iaşi că ne confruntăm cu crize suprapuse şi că este greu de oferit o estimare. ”Am avut criza pandemică, apoi acea criză energetică care nu s-a terminat, războiul, şi acum această situaţie financiară din Statele Unite. Nu pot da o estimare a impactului pe care această criză financiară o va avea asupra României. Din informaţiile pe care le am impactul este minim sau unul relativ redus.

Pe de altă parte, rezilienţa economiei României a crescut substanţial, în contextul în care devenim parte integrantă dintr-o piaţă unică europeană, iar la nivel european discutăm de o independenţă economică a Uniunii Europene. Aici România poate să ofere foarte mult pentru că avem această tradiţie industrială, avem capacităţi de producţie şi putem oferi soluţii prin resursele pe care le avem dar şi prin dezvoltările industriale”, a declarat ministrul Florin Spătaru, citat de News.ro.

El a precizat că suntem o ţară care are un nivel ridicat de independenţă energetică şi că suntem a şasea cea mai mare ţară din Uniunea Europeană şi a 19-a ţară la nivel mondial din perspectiva complexităţii economice. ”Avem prin aceste avantaje capacitatea de a atrage sectoare economice care în Europa în ultima perioadă au fost externalizate către alte zone”, consideră ministrul Economiei, Florin Spătaru.

Totodată, ministrul Spătaru a reamintit că România şi-a declarat intenţia de a deveni hub pentru reconstrucţia Ucrainei. ”Există acest plan, această intenţie, dar pentru asta sectoarele industriale de bază, adică industria oţelului, a aluminiului, industria alimentară şi celelalte sectoare afectate de criza energetică trebuie susţinute corespunzător”, a adăugat Florin Spătaru.