Cum reușește una dintre cele mai sarace țări din lume să aibă cea mai profitabilă bursă 

Mimi Noel 27/02/2019 | 14:34 Global
Cum reușește una dintre cele mai sarace țări din lume să aibă cea mai profitabilă bursă 

Bursa din Jamaica este cea mai perfor­mantă din lume, decreta anul trecut Bloomberg. Care este explicația, în con­dițiile unei datorii publice uriașe? Decizia guvernului de a nu se împrumuta deloc de pe piața internă, ceea ce a generat un exces de lichidități în sis­tem­ul financiar local. A rămas astfel un singur loc către care banii au putut fi re­direcționați piața de capital.

Acest articol a apărut în numărul 59 (18 februarie – 3 martie 2019) al revistei NewMoney

În cazul celei mai performante piețe de ca­pital a lumii, lucrurile se petrec un pic diferit decât se întâmplă pe Wall Street. Nimeni nu se plânge când short sellers intervin pentru a da în jos prețul acțiu­ni­lor sau că trader-ii marchează un câștig incorect, pentru că pur și simplu așa ceva nu există pe această bursă. În plus, pe bursa din Jamaica, investitorii au la dis­poziție nu o zi întreagă, ci doar trei ore și jumătate pentru a tranzacționa. Este și motivul pentru care deocamdată nu poate fi conectată la hiperactivele piețe de tranzacționare din New York sau din Londra. Sau nu încă.

Doar că profiturile ce pot fi marcate pe bursa jamaicană au devenit un punct de atracție pentru investitorii globali cu apetit ridicat pentru risc. În 2018, principalul index bursier al țării a crescut cu 29% în raport cu dolarul american, cel mai mare avans într-un top al celor 94 de indecși bursieri naționali urmăriți de Bloomberg. Iar recordurile atinse în ultimii cinci ani sunt și mai izbitoare – acțiunile jamaicane au crescut cu aproape 300%, adică de peste patru ori față de următorul cel mai performant indice bursier național și de șapte ori față de avansul indexului american S&P 500.

HUB FINANCIAR. Cum se explică aceste recorduri? Să fie vorba de un miracol economic pe care lumea l-a trecut cu vederea? Nu tocmai. Creșterea economică reală a fost de sub 1% în ultimii patru ani și a atins 1,7% abia în 2018. Mai mult, capitalizarea bursieră cumulată a celor 37 de companii listate este mai mică de 11 miliarde de dolari.

Există însă o poveste legată de primele încercări ale bursei de la Kingston de a se reinventa ca hub financiar și de a încerca astfel să mai ușureze povara datoriei pu­blice care a împins Jamaica pe marginea crizei în urmă cu zece ani. „Este un lucru știut – banii se duc acolo unde este confortabil“, spune Paul Simpson, un bancher de 36 de ani și investitor în Kingston. „Dacă vin bani aici, înseamnă că aceia care in­vestesc se simt confortabil.“

Inima industriei financiare jamaicane se află în apropiere de New Kingston, care nu are nicio legătură cu percepția oarecum caricaturală (petreceri nesfârșite ale tu­riș­tilor, de pildă) pe care străinii o au des­pre această insulă. În ultimii zece ani, sectorul financiar al țării și-a triplat activele, iar nu­mărul instituțiilor a crescut de opt ori, po­trivit cifrelor Fondului Monetar In­ter­na­țional (FMI). Chiar dacă Kingston apare încă pe lista celor mai periculoase orașe ale lumii, Banca Mondială pozițio­nează Jamaica pe locul al șaselea într-un top mondial al țărilor unde poți începe cel mai ușor o afacere.

„Dacă aș avea o portavoce, le-aș spune investitorilor că acum este timpul să vină aici“, spune Uma Ramakrishnan, șeful mi­siunii Fondului Monetar Internațio­nal în Jamaica. Iar unii au primit mesajul. Compania chineză Jiuquan Iron & Steel in­ten­ționează să investească circa 6 mi­li­arde de dolari pentru a-și crește pro­duc­ția la o rafi­nărie de alumină și pentru a dezvolta un parc industrial.

Pentru investitorii atenți la mesajul lui Ramakrishnan, există și foarte multe limi­tări la care trebuie să se gândească. Prima este dimensiunea minusculă a pieței de ca­pital, numărul companiilor listate este și mai mic, dat fiind că în cea mai mare parte sunt deținute majoritar de conglome­rate internaționale.

Principala bancă, NCB Financial Group Ltd., reprezintă o treime din valoarea indexului bursier jamaican și este deținută de compania de investiții a miliardarului jamaicano-canadian Michael Lee-Chin. Scotia Group Jamaica Ltd., a doua ca va­loa­re bursieră, este controlată majoritar de Bank of Nova Scotia. Și este ceva obiș­nuit ca acțiunile unor companii jamaicane să nu fie tranzacționate zile la rând sau chiar săptămâni. Fapt pe care unii îl critică puternic.

Directorul bursei, Marlene Street Forrest, a auzit criticile și dă asigurări că lucrurile se îmbunătățesc (timpul pentru a sta­bili tranzacțiile a fost scurtat la două zile, de la trei, pentru a întruni standardele internaționale, și se ia în calcul și introducerea unor noi instrumente familiare trader-ilor de pe piețele de capital mai mari). Dar schimbările se fac cu destulă pre­cauție. De pildă, Street Forrest nu vede de ce ar fi nevoie să prelungească perioada de tranzacționare, dacă nu există o presiune în acest sens din partea investitorilor. În plus, are destul de multe de făcut în pe­ri­oada următoare – se pregătește pentru listarea a nu mai puțin de 20 de companii, anul acesta.

DATORIA. Bursa jamaicană a luat ființă acum 50 de ani, la inițiativa lui Edward Seaga, un jamaican educat la Harvard și care în anii ’50-’60 și-a făcut o carieră în in­dustria producției de discuri. A intrat apoi în politică și a devenit ministru de fi­nanțe. În anii ’70, conducea Partidul Libe­ral din Jamaica, rivalul liderului socialist extrem de charismatic Michael Manley, care a apropiat Kingston de Havana și l-a în­depărtat de Washington. A fost o peri­oadă marcată de confruntări dramatice, la limita războiului civil, între susținătorii lui Seaga și cei ai lui Manley.

O altă problemă care vine din trecut și de care Jamaica nu a scăpat nici acum este datoria publică. A fost, probabil, factorul-cheie pentru ascensiunea meteorică a pieței de capital jamaicane, în încercarea de a ameliora povara acestei datorii. În preajma crizei bancare din anii ’90, urmată de criza globală din 2008, datoria publică a urcat la 145% din produsul intern brut (PIB). Plata dobânzilor înghițea până la jumătate din veniturile guvernamentale, consumând implicit și banii care ar fi trebuit alocați unor importante proiecte sociale și de infrastructură. Titlurile de stat jamaicane marcau yield-uri atât de mari, că au marginalizat alte opțiuni de investiții, motiv pentru care companiilor le era extrem de dificil să atragă capital.

Cu toate acestea, economia era pe cale să se redreseze și să mai amelioreze din datoria uriașă, dar a venit criza financiară din 2008, care a lovit direct în pilonii acestui reviriment – turismul, transferurile de bani din străinătate, exporturile de bauxită și de alumină. Dolarul jamaican s-a pră­bu­șit, iar rata dobânzilor cerute de investitori pentru biletele guvernamentale pe termen scurt a sărit la 25%. Jamaica s-a vă­zut nevoită să ceară aju­torul FMI, ins­ti­tuție cu care timp de mai bine de cinci de­cenii a avut o relație dis­funcțională.

FMI a aplicat în cazul statului jamaican un „experiment unic“ pentru restructurarea datoriei publice, fără a izbuti să reducă principalul. Din 2010, a reușit să mai scadă rata medie a dobânzii și să prelungească durata împrumuturilor. Datoria a scăzut spre 100% din PIB în ultimii patru ani, ră­mâ­nând o povară mai gestionabilă. Rata șomajului a atins un minim-record de 8,4% în 2018, iar dolarul jamaican a rămas relativ stabil în ultimii doi ani, după decenii de depreciere. Inflația a scăzut până la 4% (de la peste 9% în ultimii cinci ani). Banii tri­miși de diaspora jamaicană reprezintă o cin­cime din PIB și un potențial imens pentru economia țării, dacă s-ar decide să re­vină acasă, remarcă analiștii.

AMENINȚĂRI. Pe lângă uragane, un șoc al prețului la țiței, o recesiune a economiei americane reprezintă riscuri ce pot ori­când destabiliza economia jamaicană. Mai mult, pe fondul protestelor serioase de­clanșate de programele de austeritate ale FMI în țări precum Argentina sau Iordania, anul trecut, nu există nicio garanție că nu s-ar putea întâmpla la fel în Jamaica.

Andre Haughton, economist la Universitatea West Indies din Kingston, crede că și guvernul trebuie să facă ceva mai mult pen­tru a schimba imaginea pe care Jamaica o are în exterior – că este un loc al cri­mina­l­i­tății și al corupției. „Este foarte bine că avem o piață de capital extrem de profita­bilă și atractivă. Dar dacă nu amelio­răm corupția, nu ne vom putea rezolva pro­ble­mele. Vom rămâne o țară cu mai multe fa­țete și niciodată cu o traiectorie econo­mică coordonată“, a mai spus Haugh­ton.

 

Bățul și morcovul

După furtună, iese soarele. Asumându-și mai multe riscuri în prezent, Jamaica ar putea completa peste zece ani grupul statelor dezvoltate.

 

  • AUSTERITATE. Este știut că ajutorul financiar al Fondului Monetar Internațional sau al Băncii Mondiale vine la pachet cu o serie de condiții extrem de dure. În anii ’70, Jamaica a fost nevoită să-și deschidă economia con­curenței internațio­nale, ceea ce a distrus practic sectorul agricol jamaican ‒ fermierii din Jamaica au fost forțați practic să concu­reze cu marii producători americani. Venind în pre­zent, Fondul Monetar Internațional a cerut reducerea aparatului guvernamental jamaican, dar și a nivelului sa­lariilor. În formularea celor de la Center for Economic and Policy Research (CEPR), este „cel mai auster buget din lume“.

 

  • PARIU. Vision 2030, un proiect de anver­gură națională susținut de aproape tot spectrul politic din Jamaica, inclusiv de premierul Andrew Holness (în funcție din 3 martie 2016, din partea Partidului Laburist Jamaican), are drept scop să ducă Jamaica în eșa­lonul țărilor dezvoltate în urmă­torii 11 ani. Planul de Dezvoltare Națională Vision 2030 pune accent pe mici revoluții în sectoare pre­cum cel al serviciilor, minier și ma­nufac­turier. În plus, Jamaica țintește, prin aplica­rea acestui proiect, să obțină venituri mai mari datorită amplasării pe ruta de trans­port naval de-a lungul Ca­na­lului Panama, ceea ce i-ar permite capitalei King­ston să devină și un hub logistic, nu doar financiar.

Articol preluat din BloombergBusinessweek

de Michael P. Regan, adaptare de Mimi Noel

FOTO: Guliver / Getty Images

Are o experiență de peste zece ani în jurnalism. A început la agenția națională de presă Rompres, iar în 2006 s-a alăturat echipei care se ocupa de ediția în limba română a publicației americane BusinessWeek. În 2007, a completat echipa de jurnaliști care pornea revista de afaceri Money Express. Domeniile acoperite au variat, de la retail la FMCG, farma, fonduri de investiții, fuziuni și achiziții, IT&C. A realizat interviuri cu cei mai proeminenți oameni de afaceri români, antreprenori locali, dar și cunoscuți oameni de afaceri străini, precum directorul executiv al Microchip, Steve Sanghi, sau fostul director executiv al Sony America, Michael Schulhof. Mimi Noel lucrează ca Account Manager la AMICOM din 2012. La NewMoney, se ocupă de subiectele internaționale.
d