Cum încearcă guvernele statelor prospere să gestioneze fenomenul migrației

Violența și sărăcia îi împing pe cei dis­pe­rați către țări care le pot oferi locuri de muncă și siguranță. Numai că migra­ția rămâne o realitate extrem de greu de ges­tionat de guvernele statelor prospere.

Imigrația ilegală pune presiune enormă pe guvernele de pe ambele părți ale Atlan­ticului. Ruta maritimă de migrație care unește Africa de Vest cu Insulele Canare, un traseu atât de periculos, încât a fost evi­tat ani la rând, este din nou folo­sită – aproximativ 30.000 de persoane au încercat traversarea în 2023.

Țări precum Germania, cândva prie­te­noasă cu soli­citanții de azil, reduc beneficiile și grăbesc depor­tă­rile. Anul acesta se estimează că jumă­tate de milion de oa­meni ar putea traversa Darién Gap, parte a istmului care leagă Columbia de Pa­nama, pentru a ajunge în Statele Unite. Numărul este de patru ori mai mare decât al celor care au încercat tra­versarea în 2010.

Drama umană a imigrației ilegale co­există cu creșterea, ceva mai discretă, a mi­grației legale. Un raport recent al Orga­ni­zației de Cooperare și Dezvoltare Econo­mică (OECD), formată prepon­derent din țări bogate, arată că cei 38 de membri ai săi au acceptat permanent un re­cord de 6,1 milioane de imigranți anul trecut. Revista brita­nică The Economist arată că imi­grația către țările bogate crește cel mai rapid în ultimii 15 ani pentru care există date. În cadrul OECD, circa 10% dintre oameni trăiesc în țări în care nu s-au născut.

Motivele plecării

Există o serie de factori care-i împing pe oameni să se mute în alte țări. Conflictele din Europa, Orientul Mijlociu și Africa Subsahariană îi determină pe milioane de oameni să caute alt cămin. Aproximativ 4,7 milioane de ucraineni au fugit din țara lor, cel puțin temporar, spre Europa. Alte cauze importante sunt sărăcia copleșitoare, criminalitatea și violențele.

Siguranța relativă a țărilor occidentale este un factor care îi atrage pe migranți, la fel, piețele forței de muncă din țările bogate. Peste 70% dintre migranții din țările OECD sunt angajați, o cifră care continuă să crească. Salariile medii din zona Uniunii Europene sunt azi de peste 12 ori mai mari decât cele din Africa Subsahariană.

Numărul celor care doresc să migreze va continua să crească în anii următori. Unii se tem că schimbările climatice ar putea de­clanșa un exod. Apoi, țările bogate sunt pre­ocupate de aspectul demografic – pe mă­sură ce îmbătrânesc, vor avea nevoie de mai multă forță de muncă. Deja, de decenii, migrația netă într-un grup de țări bogate a re­prezentat o parte mai mare din populația totală în raport cu numărul nașterilor.

Divergențe

Oficialii responsabili cu supravegherea frontierelor caută să gestio­neze situația. Parte din pro­blemă ține de faptul că deplasările oamenilor au devenit atât de complexe, încât șterg o distincție pe care dreptul internațio­nal o menține rigid. Este vorba despre dife­rența dintre refugiați – aceia care nu pot re­veni în țările lor de origine din cauza „unei temeri întemeiate de persecuție“ și care caută ajutor prin sistemele de azil – și restul migranților.

Numărul celor care solicită azil în țările OECD a atins anul trecut un record de două milioane de oameni. Presiunea crește deoa­rece oricine ajunge într-o țară semnatară a Convenției Organizației Națiunilor Unite pri­vind Refugiații, din 1951, poate depune o ce­rere de azil (ceea ce împiedică eforturile guvernelor de a ține sub control numărul nou-veniților).

Și ce se întâmplă dacă cei care fug de o ne­norocire vor și job? Sche­mele actuale de migrație sunt prea mici pentru a gestiona atât oferta de forță de muncă mi­grantă, cât și cererea pentru aceasta. Asta face ca azilul să ră­mână unul dintre puținele canale prin care migranții pot intra în țări fără riscul de a fi expulzați imediat.

Statele bogate se află într-o dilemă – cum să echilibreze nevoile economiilor lor afectate de îmbătrânirea demografică și piața forței de muncă cu politica delicată a imi­gra­ției și azilului?

Atractivitatea Americii

Toate aceste dificultăți sunt evidente în America. Un număr-record de 2,4 milioane de migranți au fost prinși la frontiera sa sudică în decurs de aproape un an. Sistemul său de azil scârțâie. Are un stoc de două milioane de cazuri și durează în medie patru ani pentru a-l procesa pe fiecare. „Nu am investit bani în judecători de imigrație, ofițeri de azil, cei care decid dacă oamenii pe care îi prinzi pot rămâne sau nu“, spune Theresa Brown, care a lucrat în Departamentul pentru Securitate Internă în mandatele președinților George W. Bush și Barack Obama.

Înțelegerea modului în care s-a schimbat compoziția celor care sosesc clarifică și difi­cul­tățile care îi împing pe migranți către SUA. În prezent, familiile care se pre­dau ime­diat oficialilor de la frontieră re­prezintă o cotă mult mai mare decât în trecut.

Mai mult, cele 9,6 milioane de locuri de muncă vacante reprezintă o atracție evi­dentă pentru migranți. Wayne Cornelius, pro­fesor emerit la Universitatea din San Diego, California, consideră că nu a existat niciodată un moment mai potrivit pentru migranți să caute joburi în America. În septembrie, Administrația Biden a acordat permisiune temporară pentru aproape jumă­tate de milion de imigranți venezueleni de a sta și a lucra legal.

Acest lucru s-a făcut în parte pentru a ușura povara administrațiilor locale precum cea din New York, care vrea să acorde drept de muncă solicitanților de azil astfel încât aceștia să-și permită o locuință. Atât republicanii, cât și democrații văd în asta o oportunitate pentru a acoperi deficitul de forță de muncă. Schemele americane formale de migrație pentru angajare nu sunt nici pe departe adecvate pentru a satisface nevoia de muncitori, fie ei ca­li­ficați sau nu. Potrivit Camerei de Comerț a Statelor Unite, doar unu din zece solici­tanți va primi viză de muncă H-1B.

Europa

Problemele Europei sunt și mai profunde decât cele ale Americii, deoarece nu există o autoritate unitară. Oricât de rezonabil ar părea să distribui solicitanții de azil între statele membre, un guvern sau altul va refuza întotdeauna. Sistemul comun de azil al Uniunii Europene stabilește standarde comune, dar guvernele își păzesc drep­tul de a lua singure decizii în privința acor­dării azilului.

Problema este că și Europa are mare nevoie de forță de muncă. Potrivit unei esti­mări, UE ar avea nevoie să importe 50 de milioane de oameni în următorii 25 de ani doar pentru a-și menține populația stabilă. Pe măsură ce deficitul forței de muncă se ac­centuează, țările bogate se vor bate tot mai tare pe imigranți și nu doar pe cei foarte calificați – Europa are o cerere imensă pentru îngrijitori, șoferi de camion și dulgheri, spre exemplu.

Europa se învecinează cu un loc în care realitățile economice și politice îi împing pe oameni să plece. Vârsta medie în Africa este de 19 ani. Pe întregul continent african, doar 3 milioane de locuri de muncă formale sunt disponibile pentru cele 10-12 milioane de africani care intră anual pe piața muncii.

Cea mai mare parte a emigranților africani se deplasează în interiorul continentului. Sunt și cei care, în special cei din estul Africii, câștigă venituri decente în statele petroliere din Golf. Dar un număr tot mai mare pleacă spre Europa, iar pe măsură ce Africa devine mai bogată, tot mai mulți vor avea mijloacele să o facă.

Expunere la șantaj politic

O pro­blemă majoră rămâne sprijinul public pentru scheme de migrație. A gestiona cu un set mai inteligent de instrumente devine cea mai practică opțiune.

Guvernele speră să restabilească încrederea publică în sistemele de azil și să des­cu­rajeze viitoare veniri, dovedind că sunt ca­pabile să deporteze persoanele care nu au dreptul de a rămâne.

Recent, și nu fără controverse, preșe­dintele american a reluat deportarea venezuelenilor. Confruntându-se cu o dreaptă ra­dicalizată, cancelarul Germaniei, Olaf Scholz, a făcut un turneu african pentru a obține acorduri de repatriere, îndepli­nin­du-și promisiunea de „a deporta migranți mai des și mai rapid“.

Pentru a-și asigura acorduri de repatriere este nevoie de un mix abil de stimulente diplomatice (ajutor de dezvoltare, parte­ne­riate formale de migrație) și amenințări (re­tra­gerea vizelor sau a unor acorduri comerciale). Nici asta nu funcționează mereu. În 2017, Nigeria a respins stimulentele Uniunii Europene pe motiv că Turcia încheiase un acord mai bun cu un an în urmă.

Atât timp cât guvernele nu reușesc să-și îmbunătățească sistemele de azil, vor fi nevoite să încheie acorduri cu autocrații din statele vecine, care le expun la șantaj politic. De exemplu, acordul de migrație din 2016 al Uniunii Europene cu Turcia, în valoare de șase miliarde de euro, a fost o încercare dis­perată și în mare parte reușită de a bloca re­petarea crizei refugiaților din 2015, care a marcat Europa. Recent, un acord de un miliard de euro cu Tunisia, un punct popular de plecare către Europa, pare să fi redus numărul de migranți.

Nicio politică de una singură nu poate să se aștepte să reducă drastic numerele. „Mi­grația nu este o problemă de rezolvat, ci o realitate pe care putem doar să sperăm să o gestionăm“, spune Victoria Rietig, expert în migrație la institutul de cerce­tare German Council on Foreign Relations.

Cine, ce, cât

Scade numărul europenilor care se nasc pe Bătrânul Continent.

• TENDINȚA. Numărul mi­granților care trăiesc în părți mai bogate ale lumii, inclusiv în Europa, a crescut și foarte probabil va continua să crească. Țările mai bogate din Europa au devenit destinații principale atât pentru migranții economici, cât și pentru alte tipuri de migranți. Aceste fluxuri vor depinde și de eforturile de la nivelul Uniunii Europene de a controla intrările la frontie­rele externe (inclusiv aeroporturi), precum și de eficacitatea procedurilor de azil și a mecanismelor de returnare.
• CIFRE. În multe țări din UE, numărul copiilor născuți din părinți autohtoni este în scă­dere. Ceea ce înseamnă că migrația va juca un rol mai semnificativ, cu implicații majore asupra structurii, coeziunii și identității societăților europene. Aproape 15 mili­oane de rezidenți germani, adică 18% din populație, sunt imigranți aflați la prima generație, o pondere mai mare decât în America la apogeul ei, în 1890.
• CONFLICT. Politicienii sunt din nou în conflict privind imi­grația ilegală. S-au reintrodus controalele la fron­tieră în Schengen, iar guvernele reînvie idei discutabile, precum procesarea offshore.

Acest articol a apărut în numărul 176 al revistei NewMoney

FOTO: Getty