Cum pregătesc Statele Unite și țările europene planul de reconstrucție al Ucrainei

În timp ce ucrainenii riscă totul și luptă pentru su­pra­viețuirea națională, Statele Unite ale Americii, țările europene și aliații lor ar trebui să pregătească o altă con­traofensivă – un amplu program occidental de reconstrucție a Ucrainei, scrie revista ameri­cană Foreign Affairs.

Contraofensiva Occidentului trebuie să fie nonviolentă și centrată pe reconstrucția economică și politică a Ucrainei. Un program ambițios de reconstrucție, în stilul Planului Marshall (destinat țărilor europene grav afectate de Al Doilea Război Mondial), ar susține o victorie durabilă a Ucrainei, ar face Europa mai sigură, ba chiar ar pu­tea revitaliza însuși proiectul european.

Ar fi un triumf complet în fața încercării Rusiei de a arunca Europa într-un trecut întunecat, consideră Fo­reign Affairs.

Planul trebuie însă să fie credibil. Un prim pas – ță­rile occidentale ar trebui să se pregătească să folo­sească din plin în finanțarea reconstrucției Ucrainei ac­tivele rusești înghețate în baza regimului de sanc­țiuni instituit.

Adunarea Generală a Organizației Națiu­nilor Unite (ONU) a aprobat deja un mecanism inter­na­țional pentru compensarea Ucrainei pentru pierde­ri­le, daunele și suferințele pricinuite de război.

Este un plan care ar crea o ocazie menită să oblige Moscova să-și respecte obligațiile internaționale. Și asta, pentru că regimul președintelui Rusiei, Vladimir Putin, și nu contribuabilii occi­dentali ar trebui să suporte cea mai mare parte a costurilor reconstrucției.

Distrugerea totală

Strategia militară a Rusiei a devenit clară – să distrugă Ucraina, Rusia lui Putin să reziste unui război de uzură și să se asigure că o Ucra­ină liberă și în ascensiune nu va exista și nu o va eclip­sa vreodată.

În februarie, istoricul american Stephen Kotkin spunea pentru revista The New Yorker că ucrainenii nu au câștigat încă – „au nevoie de casa lor, iar rușii o distrug“, descriind plastic această strategie dis­­tructivă a lui Putin – „dacă el nu o poate avea, nimeni să nu o aibă vreodată!“.

Până acum, Ucraina a pierdut 29% din produsul in­tern brut (PIB) în 2022, peste 13 milioane de ucraineni sunt strămutați, sectorul privat al economiei țării a fost foarte grav afec­tat, iar inflația se situează la 27%. Alia­ții Kievului nu au reușit să contracareze acest nivel de dis­trugere. Statele Unite și Uniunea Europeană, cumulat, au sus­ținut guvernul ucrainean cu suma de aproxi­mativ trei miliarde de dolari pe lună (100 de milioane de dolari pe zi).

Banca Mondială (BM) estimează că Ucraina va avea nevoie de aproximativ 14 miliarde de dolari în granturi doar în acest an pentru a-și satisface cele mai urgente nevoi de reconstrucție.

În următorii zece ani, BM estimează că procesul de reconstrucție a Ucrainei va costa peste 400 de miliarde de dolari. Suma însă nu acoperă toate costurile reconstrucției teritoriilor ucrainene ocupate în pre­zent de Rusia. Va fi nevoie de bani privați, dar investitorii privați vor deschide buzunarele doar după ce sume mari de bani publici vor fi puse în procesul de recon­strucție (infrastructura și deminarea trebuie rea­lizate cu bani publici).

După victorie

În mod normal, Rusia ar trebui să su­porte majoritatea acestor costuri, fiind statul agre­sor, care a declanșat cea mai mare invazie internațio­nală din ultimii 80 de ani. Activele financiare ale statului rus înghețate în prezent se ridică, probabil, la apro­ximativ 300 de miliarde de dolari.

Cea mai mare parte a fondurilor sunt în euro și sunt concentrate în sistemul de compensare Euroclear. (Aceasta este o compa­nie de servicii financiare cu sediul în Belgia, specia­li­zată în decontarea tranzacțiilor cu valori mobiliare, precum și în păstrarea și deservirea activelor acestor valori mobiliare.

A fost fondată în 1968, ca parte a băncii americane de investiții JP Morgan & Co. pentru a deconta tranzacții pe piața euroobligațiunilor în curs de dezvoltare. Este unul dintre cei doi depozitari centrali internaționali europeni de valori mobiliare, ală­turi de Clearstream.) În plus, sunt sub sechestru active ru­sești în SUA, Marea Britanie (inclusiv Insulele Cayman), în Elveția și în alte câteva țări.

Așadar, transferul în reconstrucția Ucrainei al tutu­ror acestor active rusești „înghețate“ ar fi moral co­rect, strategic înțelept și politic oportun.

Evident că ucrainenii speră ca viitorul lor să arate foarte diferit comparativ cu trecutul lor. Când privesc înainte, la ceea ce va fi „după victorie“, cum le place să spună, își doresc reforme politice reale și progres eco­nomic.

Pentru partea economică este vital acest program de redresare, care să fie parțial finanțat cu bani din valorificarea activelor rusești sub sechestru. Dar, la fel cum Planul Marshall a legat asistența acordată de SUA de planurile europene de redresare politică și eco­nomică, de reforme și de cooperare, așa trebuie să se întâmple și în cazul Ucrainei.

Și chiar dacă acum atenția lumii se concentrează pe confruntarea armelor și nu pe redresare și reconstrucție, adevărata forță mo­trice în acest război o reprezintă rezistența și perspectivele economice ale Ucrainei. Numai că efortul pentru a pune în aplicare un program masiv ar trebui să înceapă de pe acum.

A fost nevoie de un an pentru ca Planul Marshall să treacă de la discurs la fapte. Și fie că ostilitățile se vor fi oprit sau nu, până în 2024 Uniunea Europeană ar trebui să aibă de­signul funcțional al acestui program de redresare și reconstrucție a Ucrainei.

De la sancțiuni la contramăsuri de stat

Este limpede acum că Rusia și-a planificat invazia, timp în care acumula rezerve de valută în băncile occidentale ale țărilor care acum susțin Ucraina. După invazia din februarie 2022, acele active și depozite au fost puse sub sechestru în baza prevederilor regimului de sancțiuni, în încercarea de a forța Moscova să re­nunțe la războiul său de agresiune.

Acum, acest demers nu mai are cum să dea roade. Nu există niciun scenariu în care Rusia să-și recupe­re­ze banii, iar victimele sale să rămână necompensate. Pentru asta, este timpul ca Occidentul să treacă de la sancțiuni la contramăsuri de stat. Și, atât timp cât acestea din urmă sunt proporționale cu nedreptă­țile comise, nu necesită procese judiciare pentru a implementa demersul de compensare.

De altfel, Rusia a luat-o înainte și a început deja să utilizeze măsuri de contracarare la nivel de stat, dar împotriva unor proprietăți private, încălcând astfel dreptul internațional. În aprilie 2023, prin decret pre­zi­dențial, statul rus a început să preia controlul unor companii străine și active private asupra că­rora are jurisdicție. Acest decret, aplicat inițial companiilor din Finlanda și din Germania, autorizează guvernul rus să confiște toată proprietatea privată deținută de companii din țări definite ca „ostile“ pentru că s-au ală­tu­rat demersului occidental de înghețare a activelor ru­sești.

Rusia și-a justificat demersul drept o mă­sură de con­tracarare la nivel de stat – „un răspuns la acțiu­nile agresive ale țărilor ostile“, în formularea pur­tă­torului de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

Prin urmare, și statele care se opun agresiunii Rusi­ei ar trebui să recurgă la propriile măsuri legale de contracarare la nivel de stat, suspendându-și obli­gațiile obișnuite față de statul rus. Evident că, spre deosebire de Rusia, guvernele statelor din G7 și alte state asemenea acestora nu ar acționa împotriva pro­prietății private decât dacă proprietarii acesteia ar fi prelungiri ale statului rus sau doar în baza unei decizii judecătorești care să instituie confiscarea civilă sau penală.

Ce pot face aceste state este să transfere acti­vele statului rus în conturi de garanție în beneficiul victimelor Moscovei.

Astfel de măsuri de contracarare nu ar trebui să fie obligatorii. Ar urma să fie gestionate în afara Consiliu­lui de Securitate al Organizației Națiunilor Unite. Dar, dat fiind că ONU a stabilit deja că Rusia a încălcat grav normele dreptului internațional și că această încălcare este o problemă de interes internațional comun, le-a oferit statelor membre dreptul de a acționa. Totodată, ONU a stabilit că Rusia este obligată să compenseze statele afectate de agresiunea pe care continuă să o comită.

În sistemele parlamentare, contramăsurile de stat pot fi luate de obicei în baza unor decizii guvernamentale sau de ordin legislativ. În sistemele prezidențiale, prerogativele executive de urgență ar trebui să fie su­fi­ciente. De pildă, legea actuală din Statele Unite ale Ame­ricii îi oferă deja președintelui puterea de a ordona astfel de transferuri în conturi de garanție (escrow) – la fel s-a întâmplat cu fondurile de stat iraniene în 1981 (în mandatul lui Ronald Reagan) sau cu fondurile de stat irakiene în 1992 (în mandatul lui George Bush Sr).

Astfel de măsuri nu contravin doctrinei imunității suverane, o acțiune de stat care se îndreaptă împo­triva conturilor altui stat este diferită – este o decizie politică internațională, care de obicei nu are nevoie de decizia unei instanțe. Drepturile agresorului nu au prioritate în fața drepturilor victimelor sale.

În circumstanțe obișnuite, Rusia ar putea într-ade­văr solicita compensații dacă sunt operate astfel de transferuri. Dar, în conformitate cu dreptul interna­țional, nu va avea dreptul la compensații atunci când contramăsurile sunt proporționale și induse de încăl­ca­rea gravă a normelor peremptorii ale dreptului in­ter­național (iar această încălcare de către Rusia a fost deja confirmată atât de Curtea Internațională de Jus­tiție, cât și de ONU).

Riscuri valutare?

Unii se îngrijorează că transfe­rul activelor rusești ar fi atât de inovator, încât ar pu­tea speria țările să renunțe la deținerea unor rezerve valutare mari în monedele țărilor care aplică acest gen de contramăsuri.

Cum Statele Unite sunt un debi­tor de încredere, relativ previzibil, iar cele mai multe tranzacții interna­țio­nale sunt stabilite în dolari, obli­ga­țiunile Trezoreriei americane și alte active denominate în dolari sunt cele mai disponibile și lichide re­zerve valutare străine pe care le pot deține alte țări. Este motivul pentru care, chiar dacă majoritatea activelor rusești blocate sunt în euro, unii analiști se tem că transferul acestora ar putea pune în pericol statutul dolarului în finanțele inter­naționale.

Bancherii se arată cei mai iritați de acest gen de intervenții politice. Pentru ei, conturile de stat sunt sacrosancte.

Totuși, unele temeri pe termen lung legate de rolul do­larului în economia mondială sunt valide, doar că nu sunt alimentate primordial de acest transfer al acti­velor rusești, dacă va fi făcut. În primul rând, Statele Unite ar acționa concertat cu state europene sau asia­tice – prin urmare, în aceeași situație s-ar afla euro, yenul și lira sterlină.

Să luăm un exemplu: dacă o țară precum Brazilia și-ar muta activele valutare din dolari în yuani, la ce­lălalt ca­păt al respectivei tranzacții, chinezii ar trebui să pla­seze acei dolari în altă parte, cel mai probabil re­investind în alte active denominate tot în dolari (China înregistrează un excedent de cont curent cu Statele Unite). În plus, yuanul are propriile sale riscuri, care țin de guvernarea opacă și imprevizibilă a Chinei și de lipsa unei independențe a statului de drept.

La fel, mu­tarea rezervelor din dolari în aur are limitele sale – țările trebuie să-l transforme într-o monedă pentru a cumpăra bunuri.

Potrivit lui Colin Weiss, specialist în finanțe interna­țio­nale la Consiliul Guvernatorilor Rezervei Federale, până la sfârșitul anului 2022, „aproape trei sferturi din activele Statelor Unite deținute de guvernele străine erau în mâinile aliaților“. Ca rezultat, dacă multe eco­nomii emergente și în curs de dezvoltare (inclusiv țări importante exportatoare de petrol) ar înceta să folo­sească dolarul și ar trece la yuan, efectul net ar fi marginal.

China vinde deja dolari pentru ca moneda proprie, yuanul, să nu se deprecieze prea mult. Dacă se va ajunge în si­tuația unor mișcări ale statelor să-și schimbe deți­ne­rile în dolari, China ar putea chiar să nu mai vândă dolari și să înceapă să-și vândă propria monedă pentru a o împiedica să se aprecieze prea mult.

Rezerva Fe­derală a Statelor Unite însăși a început să vândă masiv titluri în dolari pe măsură ce-și re­duce programul de relaxare cantitativă (în care cum­pără bonduri). Dacă va fi ne­ce­sar, are opțiunea de a inversa aceste politici.

Atenționare

Rusia ar putea să răspundă cu represalii la contramăsurile Occidentului. În parte, deja a făcut-o, confiscând ilegal proprietăți private deținute de străini în Rusia. Orice alte eforturi de naționalizare bat în cuie divorțul economic dureros de Europa, Ame­rica de Nord și Japonia, pe care l-a declanșat odată cu extinderea invaziei în Ucraina, în 2022.

Rusia nu se poate apăra juridic și încearcă să evite compensarea celor pe care i-a expropriat abuziv. Finlanda și Germania nu au invadat pe nimeni. În funcție de specificul acordurilor de investiții, tribunalele de arbitraj pot începe să pronunțe hotărâri împotriva Ru­siei. Dacă Rusia nu își va onora obligațiile de compensare, revendicările celor expropriați ar putea fi luate în considerare într-un proces de revendicare finanțat cu active rusești transferate (și ar putea duce și la ho­tărâri judecătorești care să vizeze proprietăți rusești încă nepuse sub sechestru).

Sunt țări care se tem, pe de o parte, de eventuale re­presalii ale Rusiei pentru contramăsurile aplicate activelor rusești, dar și precedentul pe care îl poate stabili acest mecanism de compensare prin transferul activelor rusești – s-ar putea ajunge la naționalizarea unor proprietăți străine ca măsură de răspuns al unui stat pentru a obține reparații pentru nedreptățile trecute. Și este o chestiune veche – de generații întregi, statele au naționalizat proprietăți străine pe care le con­siderau dobândite în mod injust sau ca moșteniri ale imperialismului.

În unele cazuri, negocierile au dus în cele din urmă la compensații. În altele, nu.

În realitate, în loc să creeze un precedent periculos, transferul activelor rusești ar acționa mai degrabă ca o avertizare puternică către alte țări care ar putea lua în considerare războaie de agresiune, cred cei de la Foreign Affairs. Ar fi un semn că agresarea normelor glo­bale poate fi foarte costisitoare într-o lume încă atât de profund interconectată.

Așadar, un program european de redresare dedicat Ucrainei și finanțat cu active rusești nu este doar o cheie pentru câștigarea păcii, este și o cheie pentru a câș­tiga războiul și a contracara strategia distructivă a Moscovei. Și dacă Rusia tot a lăsat în mâinile țărilor libere pârghiile perfecte (altfel spus, active) pentru a demara acest program european, ei bine, Occidentul nu are voie să nu capitalizeze această greșeală a lui Putin.

Bilanțul războiului

Dacă se vor confirma, cifrele vehi­cu­late până acum fac din războiul Rusiei în Ucraina unul dintre cele mai sângeroase conflicte ale Europei de la cel de-Al Doilea Război Mondial încoace.

• CIFRELE OFICIALE. Din 24 februarie 2022, dată care a marcat începutul invaziei Rusiei la scară largă pe teritoriu ucrai­nean, până la 21 mai 2023, Oficiul Înal­tu­lui Comisar al ONU pentru Drepturile Omului (OHCHR) a raportat 24.012 victime civile, dintre care 8.895 ucise și 15.117 rănite.
• ANVERGURA. Potrivit Reuters, aproximativ 354.000 de soldați ruși și ucraineni au fost uciși sau răniți în războiul din Ucraina, într-un conflict prelungit care ar putea dura cu mult dincolo de 2023, potrivit unor documente ale ser­viciilor de informații americane.

Acest articol a apărut în numărul 167 al revistei NewMoney

FOTO: Getty