Cum funcționează armata de roboți care va hrăni lumea

Mimi Noel 12/02/2018 | 13:47 Global
Cum funcționează armata de roboți care va hrăni lumea

Gigantul echipamentelor agricole, John Deere, împreună cu noua sa achiziție de 300 de milioane de dolari, Blue River, un startup din Silicon Valley, anunță un seism pentru industria agrochimică de 28 de miliarde de dolari și o schimbare de para­digmă în agricultura mondială. Printre altele, fermierii vor putea să facă managementul fiecărei plante în parte, automatizat cu ajutorul agroroboților.

Acest articol a apărut în numărul 33 (5-18 februarie) al revistei NewMoney

Undeva în California. E o zi senină de octombrie a anului 2014. Jorge Heraud stă în mijlocul unui câmp de salată verde și e pe punctul să o ia razna. Valea Salinas se întinde în juru-i cu rânduri nesfârșite de frunze de smarald care răsar din pământul negru. Heraud a venit aici pentru a testa Potato, un robot pe care l-am putea considera echivalentul agricol al Apple 1, prototipul construit de Steve Wozniak, unul dintre fondatorii Apple. Mașinăria este folosită pentru a face loc mai mult între plante pentru ca astfel să poată crește. Și vă înșelați dacă vă imaginați un C-3PO biped cu niște clești în loc de mâini cu care smulge plantele. Potato scanează permanent și vede prin puieți cu ajuto­rul camerelor montate pe tractor. În câteva se­cunde, identifică cele mai sănătoase plante și le elimină cu un fertilizator foarte puternic pe cele slabe.

Sau cel puțin asta ar trebui să facă mașinăria lui Heraud, dar deocamdată nu funcționează cum ar trebui. Roboților le plac mediile controlate, iar echipamentul extrem de sensibil al lui Potato nu răspunde prea bine la căldură, praf și nici la vibrațiile tractorului. Componentele electronice se scurtcircuitează, iar praful și mizeria distrug ventilatoarele de răcire.

Disperarea lui Heraud se adâncește pe măsură ce eșe­curile se înmulțesc. De luni de zile, echipa sa tes­tează versiuni beta ale Potato, fiecare primind numele unui tip de salată – Caesar, Cobb, Chicken, Wedge, Jello. Este vorba de prima generație de roboți agricoli, botezată LettuceBot pe care Heraud a început să o dea în leasing fermierilor. Doar că prematur, se pare.

Peste două zile, peruanul va trebui să dea niște răspunsuri investitorilor în cadrul ședinței de board. Au pompat deja 13 milioane de dolari în startup-ul său și vor să se asigure că a creat deja un produs func­țional. În realitate, LettuceBot nu este nici măcar aproape de ideea pe care le-a prezentat-o investitorilor, când i-a convins să investească – un soi de plivi­tor robotic care să poată executa sarcini mai sofisticate și astfel să reducă dramatic folosirea de erbicide. Un astfel de robot ar produce un seism în industria agrochimică de 28 de miliarde de dolari dominată de giganți precum Syngenta, Bayer, BASF, DowDuPont sau Monsanto. Totodată, ar fi extrem de ecologic, motiv pentru care a botezat tehnologia Blue River.

Când Heraud le-a povestit seria de rateuri celor din board, nu a urmat un vot prin care să fie dat jos, cum se temea, ci l-au încurajat să rezolve erorile.

ACHIZIȚIA. În anul următor, împreună cu echipa de 20 de ingineri a lansat o soluție menită să rezolve în timp real problemele ivite în teren. Au reconceput ven­tilatoarele, au schimbat materialele etc. Iar He­raud a început să consume tot mai multe pastile pentru stomac. La finalul lui 2015, aveau deja o versiune care nu mai dădea erori. S-au înmulțit contractele cu fermierii din Salinas și Yuma (Arizona). La începutul lui 2017, circa o cincime din întreaga recoltă de salată din SUA fusese îngrijită cu LettuceBot.

Un succes care le-a picat bine la moral, dar au apărut și alte vești care le-au plăcut și mai mult – Nvidia a lansat un cip cu o putere de procesare extrem de mare creată pentru mașinile autonome. Platforma poate însă fi folosită și pentru robotul agricol care poate astfel rumega mult mai multe informații livrate de camerele mobile. Cu această platformă, Heraud poate practic construi mașinăria visurilor sale.

Ce nu și-a imaginat a fost că în septembrie 2017, producătorul mondial de utilaje agricole Deere &Co achiziționa Blue River pentru 305 milioane de dolari. Astfel, cel mai vechi brand al agriculturii mondiale moderne va fi alături de Heraud și de cel mai ambițios și extravagant proiect al lui – acela de a transforma radical modul în care omenirea face agricultură.

FOTO: Guliver / Getty Images

 

Sediul Blue River din Sunnyvale (California) se află într-o clădire de sticlă și oțel la mică distanță de Juniper Networks, divizia spațială a Lockheed Martin. Dintre cei 72 de angajați, doar foarte puțini, printre ei Heraud și cofondatorul Lee Redden, au experiență în agricultură și chiar au lucrat pe teren. Toți ceilalți sunt ingineri software și ingineri mecanici absolvenți de Harvard, Stanford, Oxford sau Caltech.

AGRO-VOCAȚIA. Heraud (47 de ani) a crescut la Lima și a fost de mic pasionat de matematică. Mergea adesea cu tatăl său la firma acestuia, Digita, spe­cia­lizată în automatizări industriale. Iar vacanțele de vară și le petrecea la ferma bunicilor, aflată la nord de Lima, unde aceștia cultivau 80 de hectare cu roșii și orez. La 14 ani, scria deja software pentru Digita. La facultate, a condus un proiect de automatizare a mo­du­lui de hrănire a puilor. A urmat o bursă la Stanford și un prim job la Trimble Inc., unde a coordonat o echipă de ingineri care au conceput primul tractor autonom, tehnologie folosită azi în aproape 80% din industria agricolă din țările dezvoltate.

În 2008, devenea director de dezvoltare în cadrul Trimble. Și-a dat însă seama că vrea să-și construiască propria afacere. A revenit la Stanford pentru un MBA. Acolo l-a cunoscut pe Redden, un student din Nebraska specializat în robotică, dar care la fel mergea adesea la țară la ferma bunicilor.

Ambii și-au propus să rezolve cele mai mari pro­bleme de care se lovește orice fermier. Heraud s-a apucat să le inventarieze – a găsit zone unde toxicita­tea este foarte ridicată – Golful Mexic sau Marea Baltică, și-a dat seama de accelerata degradare a solului, de dispariția multor colonii de albine, de problemele de sănătate ale oamenilor cauzate de diverse alergii la substanțele tot mai puternice și mai larg folosite în agricultură etc. De aceea, împreună cu Redden și-a propus să învețe mașinile să facă diferența între planta agricolă și buruieni, apoi să le elimine automat pe cele din urmă, țintit cu doze prestabilite de substanțe nontoxice – spumă sau apă fierbinte, laser, curent electric. Au încercat să atragă în proiect fermierii orientați către culturi organice care alocă sume importante pentru a elimina buruienile fără substanțe chimice, dar soluțiile mecanice folosite de aceștia con­sumă mult combustibil sau pot dăuna solului.

PROVOCĂRI. După luni de cer­ce­tări, s-au lovit de un adevăr deza­mă­gitor. „Ne-am dat seama că folosirea curentului electric sau a lichi­delor fierbinți cer prea mult timp și ener­gie și nici nu avem garanția că vor funcționa“, mărtu­ri­sește He­raud. Există riscul să fie eliminată doar partea vizibilă a buruienii, nu și ră­dăcina. Iar plivirea lor cu clești mecanici ia foarte mult timp chiar și unui robot. Așa că provocarea a fost să poată administra substanțe chimice cu foarte mare precizie.

La începuturile startup-ului, He­raud s-a dus cu ideea robotului care plivește la giganți precum Monsanto și Syngenta. Avea nevoie de chimiștii, botaniștii și credibilitatea asocierii cu ei pentru a-i putea con­vinge pe fermieri să-i testeze prototipurile.

„Ne-a plăcut trecutul de la Trimble al lui Jorge, băiat deștept, doar că visează cu ochii deschiși“, spune încă directorul de investiții al Syngenta, Gabriel Wil­moth, care nu a investit în prima rundă, dar a fost atent la evoluția companiei. La a treia rundă a cum­părat. Kiersten Stead, director de investiții la Monsanto Growth Ventures, a asigurat și el o finanțare nominală (câteva milioane de dolari) prin Big Ag standards. A fost, poate, și o accep­tare a înfrângerii.

Buruienile sunt un fel de maeștri ai adaptării, iar talpa-gâștei e un fel de Ginghis Han al buruienilor. Poate ajunge la 3 metri înălțime și o singură plantă produce milioane de semințe. Dacă o cultură este afectată, crește probabilitatea unei mutații a plantei cultivate care o face imună la erbicide. „Pentru un fermier, Talpa-gâștei este ca o infecție cu un stafilococ rezistent la orice antibiotic“, spune Heraud.

Decenii întregi, chimiștii de la marile companii agro­chimice au făcut eforturi să con­ceapă produse selective molecular, adică letale pentru buruieni, nu și pentru culturi. A luat naștere glifosatul, cel mai larg folosit erbicid din lume, care poate fi răspândit deasupra întregii culturi. Solu­ția a func­ționat, dar suprafolosirea lui a dus la apariția unor superburuieni.

În 2006, un cultivator de bumbac din Arkansas a observat că glifosatul împrăștiat nu mai era atât de eficient. După doi ani, 4 milioane de hectare erau a­fectate de buruieni rezistente la glifosat, iar până în 2012 suprafața afectată ajunsese la 12 milioane de hectare. Astăzi sunt 28 de milioane de hectare – o su­pra­față de dimensiunile statului Nevada.

Companiile chimice au răspuns cu formule noi ale unor erbicide mai vechi, dar foarte puternice precum Dicamba sau 2,4-D, dar și această soluție a adus cu sine alte probleme. Dicamba a avut impact însă și asupra unor culturi vecine cu cele vizate, ceea ce a distrus 1,2 milioane de hectare în ulti­mele 18 luni. Între timp, talpa-gâștei a con­tinuat să răspândească mii de miliarde de semințe peste culturile americane.

ȘI TOTUȘI… Dacă roboții ar putea ajuta ca erbicidele să fie folosite țintit pe anumite tipuri de recolte, atunci 18 clase de sub­stanțe chimi­ce con­siderate până acum prea nocive pentru a putea fi răspândite deasupra culturilor devin brusc viabile. „Reducem pe de o parte cantitatea de erbicide care trebuie folosite, iar pe de alta lărgim paleta celor care pot fi folosite“, explică Heraud. Altfel spus, succesul Blue River ar putea fi cel mai nociv lucru pentru in­dus­tria erbicidelor sau ar putea deschide o cale pentru comercializarea unor noi produse.

În orășelul Marianna (Arkansas), situat în inima țării bumbacului, trăiește o populație de aproape 4.000 de oameni dependentă de veniturile din cultura de bumbac. Din cauza recoltei slabe, comunitatea este profund afectată, iar buruienile par să fi invadat totul aici. Heraud a ajuns în această capitală a buruienilor pentru a testa „See&Spray“, primul său robot care ges­tionează cantitatea de erbicid răspândit. La fiecare 30 de milisecunde (o zecime din cât îi ia unui om să cli­pească), 16 camere scanează plantele și iden­tifică bu­ruienile care pentru un ochi neavizat nu sunt foarte diferite de planta propriu-zisă. Decide apoi cu ce cantitate de erbicid să stropească.

Pentru a putea face cât mai precis diferența între planta cultivată și buruiană, robotul a fost alimentat anterior chiar și cu milioane de imagini cu planta respectivă pentru a învăța diversele specii ale plantei, cum se modifică în culoare, formă, textură frunzele în timp, cum arată când este bolnavă, când este să­nătoasă pe tot ciclul său de viață până la recoltă. Capacitatea robotului de a accesa această bază de imagini, a opera distincțiile și a lua decizii ține de așa-numitul deep learning (învăţarea avansată de către mașini, o ramură a inteligenţei artificiale, n.r.).

În cazul Blue River, arhiva de imagini – circa 100.000 – a fost creată după o incursiune de trei luni la o fermă de bumbac din Australia. Doar că bumbacul din Arkansas, pentru că trebuie să facă față unei clime mai reci și mai umede, arată destul de diferit de cel austrialian ceea ce scade acuratețea calculelor robo­tului. De aceea, echipa lui Heraud continuă să capteze mii de noi imagini de bumbac astfel că zilnic robotul devine tot mai precis. Deocamdată însă, „See&Spray“ mai face încă greșeli copilărești.

NOUL MODEL AGRICOL. Acolo unde Heraud vede o oportunitate de a folosi mai puține erbicide, fermierii văd în primul rând bani buni economisiți. Din cauza locației, erbicidele reprezintă cam 40% din costurile operaționale pentru un fermier din Arkansas, adică peste 500.000 de dolari pe an. Pe aproape 4.000 de mp de cultură de bumbac este nevoie de aproape 75 de litri de erbicid. După câteva săptămâni de încercări, „See&Spray“ pare să rezolve treaba cu aproape 8 litri pe aceeași suprafață.

Un plivitor robotic este un avantaj și pentru agricultura no-till (presupune ca fermierul să inter­vină asupra solului doar prin semănat, n.r.), adoptată de mulți fermieri în ultimii ani. „See&Spray“ ajută fermierul să iasă din cercul vicios pe care-l creează inevitabil erbicidele puternice – în fiecare an, fermierii trebuie să cumpere semințe foarte scumpe, modificate genetic pentru a rezista în fața erbicidelor tot mai intens folosite. Un robot care stropește cu erbicid țintit, doar pe buruiană, le permite fermierilor să cumpere se­mințe normale, nemodificate, care sunt cu 75% mai ieftine. Dar nici robotul nu e ieftin și doar dacă Heraud îl va închiria la un preț competitiv, fermierii și-l vor putea permite. De aceea, Heraud „coace“ un alt pro­iect – cum să producă o mașinărie cât mai accesibilă.

„L-am urmărit și curtat de la bun început pe Jorge“, spune John Teeple, director de tehnologie avansată în cadrul Deere. În septembrie, gigantul echipamentelor agricole a cumpărat startup-ul lui Jorge fondat acum trei ani în Silicon Valley. „Ne era limpede că Blue River va fi liderul pe zona de robotică și învățare au­tomată, ceea ce pentru compania noastră este o siner­gie perfectă“, a adăugat acesta.

Însă Heraud este tranșant când vine vorba să re­nunțe la independența lui. „Acum o săptămână eram o companie mică care ar fi putut da lovitura sau eșua. Un startup cu două prototipuri pentru plivit și șase ro­­boți de rărire“, a spus Heraud imediat după achi­zi­ție. Estimează că Blue River va lansa primii roboți „See&Spray“ în SUA la începutul lui 2020, iar în Europa anul următor. Altfel spus, cu câțiva ani buni mai de­vreme și scalabil având alături armata de ingineri, fabricile și rețeaua globală de 10.000 de dealeri pe care Deere i-o pune la dispoziție.

Următorul pas, tot cu sprijinul Deere, să treacă de la erbicide la fertilizatori, vinovații de serviciu în cazul proliferării explozive a algelor toxice care ucid peștii și fac lacurile de nefrecventat. Anual, fermierii cheltu­iesc până la de zece ori mai mult pe fertilizatori decât pe erbicide – aproape 150 de miliarde de dolari pe an.

Doar că managementul fertilizatorilor este un salt mare chiar și pentru un robot. Trebuie să capteze o pa­letă întreagă de semnale vizuale – culori, dimensiuni, texturi ale frunzelor plantelor, apoi să extrapoleze și să stabilească gradul de sănătate al plantei și de ce cantitate de fertilizator ar avea nevoie. „Este critică aici puterea de procesare care trrebuie să fie enormă. Dar nu este imposibil de făcut“, spune optimist Heraud.

AGRICULTURA VIITORULUI. Următorul pas în acest lanț tehnologic ar putea fi un agrorobot care să poată împrăștia cu precizie nu doar erbicide sau fertilizatori, ci și insecticide, fungicide, apă și pe toate în același timp, dar doar fix atunci când este nevoie.

Impactul practicării unei agriculturi țintite, plantă cu plantă și nu cultură cu cultură, nu presupune doar o reducere dramatică a folosirii substanțelor chimice. Teoretic, poate pune capăt monoculturilor care au devenit noua normă – culturi de porumb, de soia cât vezi cu ochii, ceea ce a dus și la excesul de alimente puternic calorice, dar slabe în nutrienți. Fermierii moderni au separat culturile în parte și pentru că echi­pamentele actuale nu pot gestiona ceva mai complex. Roboții pot avea grijă de fiecare plantă în parte ceea ce ar permite culturile mixte – porumb, grâu cu soia și alte cereale.

Danielle Nierenberg, președinte Food Tank, un think tank care pledează pentru o agricultură sus­te­nabilă, nu este încă foarte convinsă de această viziune nouă privind agricultura practicată de roboți. „Se ridică foarte multe întrebări, de exemplu ce tip de substanțe chimice vor fi răspândite de acești roboți. Și care vor fi problemele sectorului agricol care vor persista, chiar și dacă vom reduce drastic folosirea ebicidelor?“, se întreabă aceasta.

Una dintre aceste probleme este chiar puterea monopolurilor. Deere, de pildă. este personajul negativ într-o mișcare botezată chiar așa – „dreptul la reparat“. Companiile de bricolaj fac presiuni pentru adoptarea unor legi care să limiteze folosirea de software și hardware licențiat, fapt care azi face im­posibil pentru un fermier să-și repare singur echipamentele. Aceeași situație cu monopolul Monsanto – fermierii sunt captivi și cumpără doar de la gigantul american. Și, dacă Blue River va reuși să facă toate aceste prototipuri de roboți să fie funcționale, ar însemna că atât fermierii, cât și tot lanțul alimentar să devină și mai dependent de câteva companii. În plus, există și riscul ca un program folosit de acești roboți să fie spart de hackeri care pot manipula apoi dozele de substanțe chimice răspân­dite pe culturi.

Heraud preferă însă să nu se gândească la aceste scenarii sumbre. Avem nevoie de toate soluțiile pentru o agricultură sustenabilă, este convingerea lui. „Acum o sută de ani, fabricile erau un coșmar, scoteau fum negru, condițiile de muncă erau teribile, oamenii mureau“, spune el. O mare parte din agricultura de azi se află în această situație – de o ineficiență masivă și cu un impact negativ enorm asupra mediului. Comparați cu fabricile moderne, inteligente, automatizate, sigure pentru mediu și comunitățile uma­­ne. „Paradoxul fericit“, insistă el, „este că roboții nu ne în­­de­părtează de natură, ci dimpotrivă ne ajută să o repunem în drepturi“, conchide Heraud.

 

Cine, ce, cât

Și agricultura viitorului se va baza tot mai mult pe IA, iar Blue River va fi unul dintre liderii noii paradigme.

  • Cifre. Anual în lume, se cheltuie 25 de miliarde de dolari pentru o cantitate de aproape 1,3 miliarde de kilograme de erbicide, ceea ce a dus în timp la dezvoltarea a 250 de specii de buruieni rezistente la aceste substanțe.
  • Lansare. Heraud estimează că Blue River va lansa primii roboți „See&Spray“ în SUA la începutul lui 2020, iar în Europa în 2021. Este o accelerare pe care i-o permite apartenența la grupul Deere.
  • IA. Achiziția cu 305 milioane de dolari a Blue River atrage atenția asupra valorii imense pe care o capătă startup-urile din zona de inteligență artificială în ultimii ani. Twitter a cumpărat Magic Pony, un startup, care foloseşte „deep learning“ şi procesare grafică pentru a oferi imagini mai clare.

 


Articol preluat din BloombergBusinessweek

de Amanda Little; adaptare de Mimi Noel

FOTO: Guliver / Getty Images

Are o experiență de peste zece ani în jurnalism. A început la agenția națională de presă Rompres, iar în 2006 s-a alăturat echipei care se ocupa de ediția în limba română a publicației americane BusinessWeek. În 2007, a completat echipa de jurnaliști care pornea revista de afaceri Money Express. Domeniile acoperite au variat, de la retail la FMCG, farma, fonduri de investiții, fuziuni și achiziții, IT&C. A realizat interviuri cu cei mai proeminenți oameni de afaceri români, antreprenori locali, dar și cunoscuți oameni de afaceri străini, precum directorul executiv al Microchip, Steve Sanghi, sau fostul director executiv al Sony America, Michael Schulhof. Mimi Noel lucrează ca Account Manager la AMICOM din 2012. La NewMoney, se ocupă de subiectele internaționale.