Cum devine România unul dintre cei mai mari producători de gaze din UE, în condițiile în care la nivel european se vorbește deja de limitarea utilizării gazelor

Cu câțiva ani înainte de momentul în care România ar urma să devină cel mai mare producător de gaze din Uniunea Eu­ro­peană, se vorbește din ce în ce mai mult de limitarea utilizării gazelor în UE. Bu­cu­reștiul ridică vocea.

În 2027, când ar urma să înceapă exploa­tarea comercială a zăcământului Neptun Deep din Marea Neagră, cu rezerve evaluate la circa 100 de miliarde de metri cubi – echi­valentul întregului consum național actual timp de aproape zece ani –, România ar urma să devină cel mai mare pro­du­cător de gaze naturale din Europa.

Atât România, cât și vecinii noștri și-au fă­cut deja planuri cu aceste gaze. Noi vrem să extindem utilizarea gazelor la nivel rezi­den­țial, pentru a limita până la eliminare în­călzirea cu lemne, și să construim noi centrale electrice pe gaze, care să le substituie pe cele pe care le închidem.

Vecinii noștri, mai ales Ungaria, se ba­zează pe fap­tul că nu le vom putea consuma pe toate, iar o parte din gaze vor fi exportate către ei.

Ce vrea România

Recent, Ion Sterian, directorul general al operatorului național al rețelei de transport de gaze Transgaz, spunea că România va avea nevoie în vii­tor de tot gazul pe care îl va extrage și nici așa acesta nu va fi suficient. „Eu vă spun, undeva în patru-cinci ani, pe măsura şi a declinului producţiei interne, atât la OMV Petrom, cât şi la Romgaz, care este un declin natural – azi, producţia României este undeva la 9 miliarde de metri cubi de gaze –, nici gazele din Marea Neagră, circa 8 mi­liarde de metri cubi, nu vor satisface ne­ce­sa­rul României“, a spus Sterian, la o con­fe­rință internațională care a avut loc la Bucu­rești. El a estimat că România va avea ne­voie anual de 4-5 miliarde de metri cubi de gaze în plus faţă de producţia din Marea Neagră. Sursa acestor cantități va fi repre­zentată de importuri, inclusiv de gaze naturale lichefiate.

Dacă toate planurile României de inves­tiții în centrale electrice noi pe gaze se vor materializa, este foarte posibil ca Sterian să aibă dreptate.

În România trebuie să intre în funcțiune centrala pe gaze de la Ier­nut (430 MW), care este în construcție, cen­tra­lele de la Turceni și Ișalnița, care vor apă­rea în locul gru­purilor pe cărbune ce urmează să fie închise (aproape 1.300 MW), și viitoarea cen­­­­­trală de la Mintia – cel mai mare pro­iect de acest fel deru­lat acum în Europa (1.700 MW). Asta, pentru a aminti doar proiectele mari. Și numai pentru acestea e nevoie de 4,5-5 miliarde de metri cubi de gaze.

„Suntem interesați să creștem importurile de gaze din România pe termen lung. Am avut deja semnat un contract cu OMV, în baza căruia ar fi trebuit să ne livreze gaze de la începutul acestui an, însă, din moment ce decizia de investiții a fost în­târ­ziată mult timp, nu avem încă gaz din Ro­mâ­nia în mixul nostru energetic. Dar ne uităm la proiectul Neptun Deep ca fiind o șansă și o oportunitate mare pentru noi de a ne diversifica sursele“, a spus și ministrul ungar de externe, Péter Szijjártó, la același eveniment de la București.

Proiectul Neptun Deep din România este „un pilon strategic al grupului nostru, ca parte a Strategiei 2030, prin care ne stră­duim să asigurăm o aprovizionare cu energie mai sustenabilă pentru tranziția ener­ge­tică“, a spus recent și șeful OMV, compa­nie care, prin Petrom, e implicată în pro­iect, Alfred Stern.

Gazele miros urât la Bruxelles

Așa­dar, e nevoie de gaze în zonă, este cerere pentru ele, materializată inclusiv la nivel de proiecte, gaze se pare că vom avea. Și atunci unde e problema? Răspunsul scurt: la Bruxelles.

Războiul declanșat de Rusia, care a fost principala sursă de gaze naturale a Uniunii Europene, în Ucraina a accentuat ambiția Comisiei Europene de a accelera tranziția spre energie regenerabilă. Continentul a su­praviețuit iernii trecute, care a fost foarte blândă, și pare că va trece cu bine și peste aceasta, cu un nivel al depozitelor de gaze de aproape 100% – o premieră istorică –, cu importurile de gaze rusești pe conducte în scădere accentuată, ba chiar zero pentru marii consumatori din Vest, ca Germania, Spania, Italia, care au reușit, inclusiv pe fon­­dul unei reduceri a consumului, să se apro­vizioneze din alte surse, inclusiv prin importuri de gaze lichefiate.

Însă Bruxelles-ul apasă tare pe pedala în­verzirii, iar ținta de energie regenerabilă în totalul consumului de energie al blocului comunitar a crescut de la 32% la 40% până în 2030, pe fondul obiectivului mai amplu ca, la jumătatea secolului, Europa să ajungă la celebrul „net zero“ în materie de emisii.

Din 30 noiembrie se desfășoară ediția din acest an a summitului global privind clima, COP 28. Uniunea Europeană va sus­ţine oficial ca acordul final al summitului, care are loc la Dubai, să includă nea­pă­rat eli­minarea combustibililor fosili (căr­bune, petrol şi gaz) din producţia de energie, plus triplarea producţiei de energie rege­­ne­rabilă şi creşterea eficienţei energetice. Conform unor surse din cadrul preşe­dinţiei spaniole a Consiliului Uniunii Europene, peste 80 de ţări ar susţine această for­mulă.

„Trebuie să transmitem un semnal clar lumii că atacăm problema la bază şi, de ase­menea, investitorilor, să înceapă să lucreze la energii regenerabile şi să ajute Sudul Global în implementarea lor“, a afirmat un reprezentant al preşedinţiei spaniole a Con­siliului UE.

România insistă

Așadar, se pare că, într-un orizont de timp previzibil, UE va restrânge pe toate căile posibile, până la o dispariție pe care și-o dorește, utilizarea gazului natu­ral pentru generarea de energie electrică sau termică. Iar România vrea exact invers: să folosească gazele drept combustibil de tranziție atât timp cât le are.

„Tranziţia verde nu poate fi înfăptuită doar cu energie verde şi ar fi prosteşte să re­nunţăm la gazele naturale şi la celelalte resurse şi să aşteptăm să ne meargă bine. În primul rând, trebuie să ai energie sigură. Apoi, energie la un preț corect și cât mai scăzut. Și, abia în al treilea rând, o energie verde“, a spus recent ministrul român al energiei, Sebastian Burduja.

Dar lucrurile nu merg cum vrem noi. Comitetul de Investiții al Fondului pentru Modernizare al Uniunii Europene – un instrument financiar în baza căruia România poate primi până la 16 miliarde de euro pentru a fi in­vestiți în sectorul energetic, a refuzat o soli­ci­tare a companiei Transgaz de a finanța șapte proiecte de construcție de conducte de transport de gaze în Ro­mânia.

„N-am înțeles de ce Comisia Europeană nu a aprobat la finanțare din Fondul de Mo­dernizare proiectele depuse de Transgaz. Unele dintre aceste proiecte privesc construirea infrastructurii necesare viitoa­relor centrale pe gaze în ciclu combinat, cu posibilitate de utilizare a hidrogenului de la Turceni și Ișalnița ale Complexului Ener­getic Oltenia. Licitațiile sunt în curs pentru aceste conducte, dar nu avem bani. Ne străduim să găsim să luăm împrumuturi de la diferite bănci și instituții financiare. Asta, pentru că proiectele noastre nu au fost aprobate la finanțare“, spune șeful companiei Transgaz.

Valoarea proiectelor depuse de Transgaz spre finanțare depășea jumătate de mi­liard de euro. Neoficial, am aflat că finan­țarea ar fi fost refuzată pentru că partea ro­mână nu a prezentat și un calcul privind scăderea emisiilor de gaze cu efect de seră pe care le-ar aduce noile conducte. Tot neo­ficial, am aflat de la partea română că nu era nevoie de asta, pentru că aceste conducte duc gaze la noi centrale electrice pe gaze, care le vor înlocui pe cele pe căr­bune. Așadar, reducerea de emisii fusese deja cal­culată – gazul este un combustibil care are emisii de dioxid de carbon cu peste 50% mai mici decât căr­bu­nele.

Totuși, chiar dacă este clar că Bruxelles-ului nu-i mai place gazul, România a primit finanțare din Fondul de Modernizare atât pentru construcția celor 1.300 MW care vor înlocui centralele pe cărbune din Oltenia ce urmează să fie închise, cât și, parțial, pentru construcția conductei Tuzla-Po­di­șor, care va aduce în sistemul de transport gazele din Marea Neagră.

Pare însă că mult mai mult nu prea vom obține în materie de finanțare de infra­struc­tură de transport. Asta, deși inclusiv șeful diplomației ungare, Péter Szijjártó, a somat Bruxelles-ul să finanțeze noi pro­iecte de gazoducte în zona de sud-est a Eu­ropei, pentru a se diversifica la maximum sursele de aprovizionare cu gaze într-o regiune care nu poate totuși rezista fără importurile de gaze rusești pe con­ductă și care, mai nou, vin majoritar via Turcia.

„Pentru Ungaria, cel mai mare obstacol în calea diversificării aprovizionării sunt Bruxelles-ul și câteva state membre. Dacă vrem să aducem volume mai mari din alte surse, trebuie să ne uităm la est, Turcia, Azerbaidjan, Qatar, dar problema este capacitatea limitată de transport din Europa de Sud-Est“, a spus ministrul ungar, care a mai afirmat că Bruxelles-ul se opune la extinderea gazoductelor din regiune, pe motiv că gazele naturale nu vor mai fi folosite în viitor, lucru cu care el nu este de acord. „Ce energie va consuma România este pro­blema României, ce ener­gie va consuma Ungaria este problema Un­gariei“, a spus Péter Szijjártó la Bruxelles, pe tonul critic arhicunoscut, dar într-o ches­tiune în care și România este foarte interesată.

Emisiile de metan

Amenințări vin și din altă parte. O chestiune despre care abia în ultimul timp se vorbește în România, dar de câțiva ani sen­sibilă la Bruxelles, este legată de emisiile de gaz metan și de limitarea acestora. România se numără printre puținele state membre ale Uniunii Europene cu situri de pro­ducție de petrol și gaze naturale considerabile și active, fiind de altfel, în trecut, un mare producător de hidrocarburi.

Deja, la Bruxelles, este pe cale de a se ela­bora un regulament de monitorizare și, apoi, de diminuare a emisiilor de metan. Cum România este un vechi producător, cu infrastructură existentă de decenii, va fi una dintre cele mai afectate țări de acest regulament. „Vom discuta cu toate statele membre și cu toți actorii instituționali. Ne vom lupta ca versiunea finală de regulament să țină cont de aceste particularități ale României, că nu poți să cartografiezi și să monitorizezi peste 60.000 de sonde fără să transferi acest cost în competitivitatea eco­nomiei românești și în buzunarele ro­mâ­nilor“, a explicat ministrul Burduja. „Vom avea de departe cel mai mare cost dintre toate statele europene, de peste un miliard de euro, care va fi resimțit de industrie, și nu vrem să fie resimțit nici de industrie, nici de consumatori“, a declarat Burduja.

Metanul eliberat accidental în atmosferă este considerat de organizațiile neguvernamentale de mediu – iar Bruxelles-ul pare a ține cont de ele – una dintre cauzele încăl­zirii globale. „Metanul este de 80 de ori mai puternic decât dioxidul de carbon pe o perioadă de 20 de ani și este responsabil pentru 0,5°C din încălzirea pe care a cunoscut-o Pământul până în prezent. Din cauza puterii sale și a duratei scurte de viață în comparație cu dioxidul de carbon, reducerea poluării cu metan este cea mai rapidă modalitate de a încetini rata încăl­zirii globale“, spunea organizația globală nonprofit de mediu Clean Air Task Force, într-un raport în care au fost monitorizate peste 430 de situri de petrol și gaze din 15 țări europene, printre care și România.

Dar poate cea mai grea lovitură, dacă va veni, ar fi taxarea utilizării gazelor naturale în sectorul încălzirii rezidențiale, despre care se tot vorbește, dar care încă nu a fost impusă la nivel european – celebra idee a „taxei pe centrala de apartament“.

Acest articol a apărut în numărul 177 al revistei NewMoney

FOTO: Getty