Creșteri de creșteri la mare și la Dunăre     

InvestiMENTAL 05/09/2023 | 14:12 InvestiMENTAL
Creșteri de creșteri la mare și la Dunăre     

Dacă managementul Transport Trade Services (TTS) s-ar gândi vreodată să aleagă un imn pentru transportatorul de mărfuri pe Dunăre, am sugera ca acesta să înceapă cu următorul vers: barja pe valuri plutește ușor…

Dincolo de glumă, performanțele TTS de anul acesta depășesc orice așteptări.

Desigur, contextul geopolitic e cel care favorizează creșterile impresionante în toate privințele: venituri, profit, prețul acțiunii pe bursă. Ucraina are nevoie ca de apă de Dunăre și de portul Constanța pentru a-și transporta cerealele, pe vreme de război. În iulie, Rusia a ieșit din acordul Mării Negre, care permitea Ucrainei exportul de cereale prin propriile porturi și transportul lor în siguranță pe Marea Negară către strâmtoarea Bosfor din Turcia, după cum arăta CNN, la momentul respectiv.

Tot Rusia a bombardat mai multe porturi ucrainene, inclusiv de pe Dunăre, tocmai pentru a-i elimina și backup-ul: TTS transportă grânele ucrainene, pe fluviu, până la Constanța.

  • Concret, profitul net al TTS pe primul semestru din 2023 a crescut cu peste 80% față de același interval al anului trecut, potrivit unor calcule ale Ziarului Financiar. De asemenea, veniturile consolidate au ajuns la peste 570 de milioane de lei (circa 115 milioane de euro), însemnând un avans de peste 40%, pe fondul unei creșteri cu aproape 60% a volumului de cereale transportate pe Dunăre. Așa că aprecierea acțiunii cu aproximativ 70%, de-a lungul lui 2023, nu ne mai face să ridicăm din sprâncene. TTS e pe bursă din iunie 2021, după ce acționarii au vândut 50% din grup. Acum, cel mai mare acționar este Mircea Mihăilescu, restul acțiunilor fiind deținute de investitori de retail și instituționali. Printre aceștia din urmă se numără fonduri private de pensii și Pavăl Holding.
  • TTS, grup cu o istorie de peste 25 de ani, a devenit unul dintre principalii transportatori de mărfuri din bazinul Dunării. S-a dezvoltat atât organic, cât și prin achiziții. Acum are în portofoliu 15 companii care fac transport pe Dunăre, operare portuară și expediții internaționale de mărfuri – terminale, într-un limbaj mai simplu. Produsele transportate se împart în trei mari categorii: cereale, metale & minerale și chimicale. Chiar în urmă cu aproape două luni, grupul a achiziționat terminalul Decirom din portul Constanța pentru 22 de milioane de euro. O descriere mai exactă a activității poți găsi în prospectul de listare a companiei, la pagina 113.
  • Investitorii par să aprecieze aproape tot ce are legătură cu transportul pe mare și pe Dunăre. Dacă îți vine să crezi, acțiunile Socep Constanța, companie de exploatare portuară și expediții, au multiplicat de peste șase ori banii investitorilor, de la începutul anului, după cum citim în Ziarul Financiar. Profiturile Socep s-au dublat în primul semestru al anului față de primele șase luni ale lui 2022, după cum rezultă din acest raport .

→ De reținut. Transportul de cereale a compensat din plin scăderea fluxurilor de minereuri din Rusia, pe fondul sancțiunilor internaționale impuse după invadarea Ucrainei. Marea necunoscută este legată de modul în care va fi impactată activitatea grupului de un eventual sfârșit (mult dorit, de altfel) al războiului din Ucraina. Și, tot la capitolul riscuri – e bine să fim oameni prevăzători – am mai putea veni cu o întrebare suplimentară: în anii cu secetă, când transportul pe Dunăre este profund afectat, astfel de performanțe vor mai fi posibile? Până atunci, hai să trăim din plin prezentul.

Abonează-te la newsletter-ul nostru săptămânal, Bursa pe Bune, rapoartele zilnice Zi de Bursă și rapoartele Flash Rezultate Financiare.


Investimental S.A., Autorizație ASF nr.160/12.12.2022, nr. Reg.ASF PJR01SSIF/400081.

Investițiile la bursă implică riscuri pentru tranzacțiile și deținerile de instrumente financiare incluzând, fără a se limita la: fluctuația prețurilor în piața relevantă, a cursului de schimb, lipsa predictibilității în distribuirea dividendelor, a randamentelor și/sau a profiturilor, modificări ale ratelor de dobândă, modificări legislative, inclusiv modificări ale legislației fiscale. Înainte de a lua o decizie de investiții este important să aveți o imagine clară asupra obiectivelor dumneavoastră de investiții, a nivelului de experiență și a apetitului la risc. Performanțele anterioare nu reprezintă o certitudine a performanțelor viitoare!

Analizele, studiile, opiniile, știrile, prețurile sau orice alte informații puse la dispoziție de Investimental S.A., prin orice mijloace, nu constituie recomandări de tranzacționare. Orice reproducere a acestora sau a oricărui tip de conținut al website-ului sau al portalului Investimental sunt strict interzise fără acordul scris prealabil și explicit al unui reprezentant legal al societății. Acesta este un material publicitar, nu creează obligații juridice, nu reprezintă o informare legală și nu este suficient pentru a lua decizia de a investi.

Investimental este primul broker autorizat pentru tranzacții bursiere la BVB din ultimii 14 ani, care și-a început activitatea in iulie 2023. Principalul investitor al Investimental, Sacha Dragic, a devenit în ultimii ani unul dintre cei mai importanți antreprenori din România, Proiectul este construit și dezvoltat de o echipă de profesioniști cu experiență cumulată de 140 de ani în domeniul investițiilor financiare.