VIDEO Un student controlează un iPhone doar din privire. Cum a ajuns un telefon să ne citească gândurile

Sebastian Popescu 11/06/2018 | 14:04 Ştiri
VIDEO Un student controlează un iPhone doar din privire. Cum a ajuns un telefon să ne citească gândurile

Apple a prezentat în urmă cu o săptămână iOS 12, ultima versiune a sistemului de operare cu care sunt echipate telefoanele iPhone, iar printre noutăți se remarcă accentul pus pe realitatea augmentată.

Platforma de realitate augmentată ARKit 2 va permite utilizatorilor de iPhone și iPad să poată controla dispozitivele doar cu privirea, fără să mai fie nevoiți să se folosească de mâini pentru a naviga prin meniu. Mai exact, utilizatorii trebuie doar să se uite spre un buton și să clipească pentru a-l apăsa.

Citiți și: Care sunt primele 5 cele mai bune telefoane ale momentului și ce prețuri au

Prezent la Worldwide Developers Conference 2018, conferința dedicată producătorilor de software unde a a avut loc lansarea, un student pasionat de tehnologie a avut ocazia să testeze noua caracteristică a telefoanelor iPhone.

„Am văzut că ARKit 2 (platforma de realitate virtuală, n.r.) îți permite să navighezi folosindu-ți ochii și m-am întrebat dacă este suficient de precis pentru a determina exact unde se uită un utilizator pe ecran”, a explicat el pe Twitter, potrivit Mashable.

Această tehnologie nu vine doar în ajutorul celor leneși, ci va fi benefică și persoanelor cu dizabilități, care vor putea folosi cu lejeritate un smartphone odată ce noul soft va ajunge pe piață. „Cred că acest tip de tehnologie ar putea îmbunătăți viața persoanelor cu dizabilități”, este și observația studentului care a testat această tehnologie.

 


Foto: Hepta/Mediafax