Clean Recycle: România a redus 29 de mii de tone de emisii CO2

Andrei Dumitru 07/03/2023 | 11:45 Ştiri
Clean Recycle: România a redus 29 de mii de tone de emisii CO2

Peste 29.000 de tone de emisii de dioxid de carbon (CO2) au fost reduse în România, în ultimele trei luni ale anului trecut, prin activitatea de reciclare a ambalajelor generată de aproximativ 700 de companii, conform datelor Clean Recycle pe baza activităţilor de gestionare a responsabilităţii de mediu pentru aceste companii. Astfel, au fost reciclate şi valorificate aproape 30.000 de tone de deşeuri, precum sticlă, plastic, PET, hârtie şi carton.

În această perioadă, companiile au raportat autorităţilor de mediu 46.000 de tone de deşeuri de ambalaje introduse pe piaţă, generatoare de emisii de CO2. Cel puţin 60% din această cantitate a fost reciclată, contribuind astfel semnificativ la reducerea locală a amprentei de carbon.

România a înregistrat în 2021 o cantitate de 79 de milioane de tone de emisii de carbon din toate industriile, în creştere cu 5 milioane de tone faţă de 2020.

”În perioada septembrie – decembrie 2022, peste 700 de companii din România au reciclat şi au valorificat aproape 30.000 de tone de deşeuri, reducând astfel nivelul emisiilor de dioxid de carbon (CO2) cu peste 29.000 de tone, conform unei noi platforme de calcul CO2 recent lansată de Clean Recycle pe piaţa locală. Astfel, peste 700 de mari companii au introdus în perioada menţionată peste 46 de mii de tone de deşeuri de ambalaje generatoare de emisii de CO2. Conform obligaţiilor legale, o cantitate de peste 60% dintre acestea a fost reciclată şi valorificată, reducând astfel semnificativ nivelul amprentei de carbon în România. Metoda de calcul este inovatoare în sistemul de management al deşeurilor din România: în fiecare lună, pe masură ce reciclezi mai mult, contribui la reducerea emisiilor de CO2 în atmosferă”, precizează compania.

Principalele categorii de deşeuri din ambalaje reciclate au fost sticla, plasticul, PET-ul, hârtia şi cartonul, oţelul, aluminiul şi lemnul.

Companiile care au reciclat cele mai mari cantităţi

Companiile care au reciclat cele mai mari cantităţi de deşeuri de ambalaje în ultimele 3 luni ale anului trecut, conform datelor Clean Recycle, au fost cele din retail, precum Metro Cash & Carry România sau Profi.

“Activitatea de reciclare, cât şi întreaga noţiune de sustenabilitate sunt încă destul de vagi în România. De aceea, noua platformă de calcul CO2 lansată de Clean Recycle indică în mod direct şi tangibil impactul pe care îl ai asupra mediului atunci când reciclezi, calculând proporţional cantitatea de emisii de CO2 redusă. Începând de la finele anului trecut, companiile din portofoliul nostru primesc un raport lunar al acestui calcul şi astfel pot vedea date concrete ale impactului acţiunilor lor directe sau ale acţiunilor pe care le derulează împreună cu consumatorii asupra mediului”, declară Cosmin Monda, fondator şi CEO Clean Recycle.

Dioxidul de carbon este un gaz cu efect de seră, care are o contribuţie negativă în procesul încălzirii globale, contribuind semnificativ în procesul schimbărilor climatice. La nivelul Uniunii Europene a fost adoptată o strategie conform căreia ţările membre UE trebuie să reducă aceste cantităţi cu 55% până în 2030. Până în 2050, strategia UE este de a ajunge la neutralitate climatică, adică de a ajunge la un echilibru între cei care generează emisii de carbon şi sistemele absorbante.

România a înregistrat în 2021 o cantitate de 79 de milioane de tone de emisii de carbon din toate industriile, în creştere cu 5 milioane de tone faţă de 2020.

Clean Recycle este unul dintre primii 5 jucători pe piaţa locală a transferului de responsabilitate privind deşeurile de ambalaje (OIREP), preluând obligativitatea raportării, colectării şi valorificării ambalajelor şi deşeurilor din ambalaje puse pe piaţă de producători şi importatori. Clean Recycle gestionează un portofoliu de peste 700 de companii care produc şi pun pe piaţă deşeuri de ambalaje, active pe întreg teritoriul României, din domenii precum FMCG şi retail, agribusiness, automotive, distribuţie, producţie industrială, farmaceutice ş.a.