Cine pariază pe piața de 10 milioane de euro a cailor de agrement și a echipamentelor de echitație
[vc_row][vc_column][vc_column_text]
Acest articol apare în numărul 23 (11-24 septembrie) al revistei NewMoney
„Dau un regat pentru un cal“, striga Richard al III-lea pe câmpul de luptă. Pentru el, un cal a valorat o viață de om. Dar o altă valoare are pentru antreprenorul Mihnea Vârgolici, al cărui „regat“ a fost clădit pornind de la un cal.
„Am avut primul cal la 18 ani și l-am crescut în bucătărie“, își începe povestea Mihnea Vârgolici (42), amintindu-și de calul care i-a fost alături 20 de ani și patru zile. A fost practic cadoul pe care și-l dorea de mai mulți ani. Și cum întreținerea unui cal costă s-a gândit să mai ia un cal în pensiune și s-a mutat din bucătărie în garaj. Atunci nici nu se gândea la aventurile care aveau să urmeze până la înființarea propriului club de călărie.
Chiar dacă era încă la liceu, își dorea să aibă afacerea proprie, cu cai. „Când am putut să țin un pix în mână am făcut proiecte de grajduri. Prima mea carte de căpătâi, la 14 ani, a fost Ghidul Construcțiilor zootehnice“, mărturisește el. Și a fost bine inspirat pentru că în anii ce au urmat și-a proiectat propriile grajduri, dar i-a ajutat și pe alții făcând un business din acest lucru. Acum oferă soluții pentru amenajarea cluburilor de călărie, livrează echipamente necesare acestei afaceri și a început să și câștige pentru că numărul celor care vor propriul club de echitație este în continuă creștere.
Totul pentru prod. Pasiunea pentru cai și herghelii a împărtășit-o cu fratele său, Vadim, unul dintre cei mai apreciați medici veterinari pentru cai din România. Dar, până să aibă propria herghelie, Mihnea Vârgolici a început să dea lecții de călărie cu Maur, primul său cal, care a fost încălecat de peste o mie de cursanți. Cum însă Bucureștiul nu-i oferea spațiul dorit pentru un club de călărie, a început să caute variante în afara Capitalei.
Avea să o găsească pe cea mai potrivită prin 2002, în satul Prod, la 16 km de Sighişoara şi la 30 km de Mediaş, sub forma unei ferme dezafectate – „distrusă în proporție de peste 98%, nu mai avea pereți și nici ferestre“, pe care decide totuși să o cumpere.
De aici începe adevărată poveste de business a lui Mihnea Vârgolici. A vândut tot ce avea în București și a investit toți banii în ferma de la Prod. „Primii șapte ani au fost siniștri“, povestește el, mărturisind că a reușit să cheltuie în doar o săptămână cei 10.000 de dolari pe care i-a avut pentru investiția inițială.
Pentru că la începutul anilor 2000 nu exista destulă cerere pentru lecții de călărie, Mihnea Vârgolici s-a gândit, inițial, să cultive cartofi, apoi și-a cumpărat și câteva vaci, pe care le mulgea împreună cu un prieten cu care se asociase. În 2004 vrea să urmeze un curs pentru arbitri de călărie, fiind apoi selecționat să facă parte din echipa tehnică pentru Olimpiada de la Atena din același an.
Nu a avut bani pentru a obține licența de arbitru și a decis să vândă o vacă din grajd pentru a-și putea finanța cursurile care îi ofereau posibilitatea de a fi prezent la Olimpiadă. „Am luat vaca de lanț și am plecat cu ea la târg. Am obținut în banii de atunci vreo 25–30 de milioane de lei“, își amintește antreprenorul.
„Din 2004 am început să mă dezvolt. Am mai luat și câteva mârțoage pe care le-am pus pe picioare“, spune antreprenorul, explicând că activitatea unui club de călărie constă atât în lecții de echitație, cât și în servicii de pensiune pentru cai. Iar acestea din urmă sunt esențiale pentru susținerea unei baze hipice, reprezentând o sursă de venituri constante.
Norocul lui a fost că în 2010, baza de la Prod a fost listată în publicația Lonley Planet, fiind cotată drept prima opțiune de călărie pentru România și a 12-a din Europa, dintr-un total de 73 de variante.
O piață nouă. Treptat, avea să încerce să-și extindă afacerea și în zona echipamentelor pentru călărie și baze hipice. Mai avusese o primă tentativă cu echipamente de călărie încă din 1996, dar atunci a reușit să-și vândă abia în doi ani stocul de produse, și fără a face profit. Totuși, nu a renunțat la idee și a testat treptat potențialul pieței. Chiar dacă nu a avut succes încă de la început.
„În urmă cu cinci ani am reușit să vând o remorcă pentru cai într-un an, cu profit de un euro. Acum dăm câte două remorci pe săptămână“, spune Vârgolici, explicând că piața de echipamente și accesorii pentru călărie – pe care o evaluează la 10 milioane de euro – a crescut brusc în ultimii doi ani. Mai mult, nu exclude ca aceasta să-și dubleze valoarea în perioada care urmează.
Asta și pentru că numărul bazelor hipice din România a ajuns la peste 150, dintre care aproximativ 30 sunt doar în jurul Bucureștiului. Printre ele și clubul de călărie Arkadia din Ciofliceni, în apropiere de Snagov.
Proprietara sa, Emilia Dumitrescu (44 de ani), a început în 2005 cu trei cai, iar acum a ajuns la zece. „E un efort zilnic. Lucrezi 24 de ore din 24“, explică aceasta, adăugând că întreținerea unei astfel de baze presupune o investiție continuă, atât în soluții noi care apar în domeniu, cât și în reparații în clădirile care adăpostesc caii.
Ceea ce în cazul său se traduce printr-o investiție totală de 400.000 de euro. Chiar dacă nu a terminat o facultate care să-i ofere pregătire în creșterea cailor, ca absolventă de ASE a știut cum să-și programeze investițiile. Și tot legat de investiții, Mihnea Vârgolici spune că în cazul bazelor care beneficiază de grajduri cu capacitate mai mare, dar și de manejuri acoperite, valoarea acestora poate ajunge și la un milion de euro, echipamentele fiind destul de scumpe.
Poziționată în special pe lecții de echitație, Emilia Dumitrescu spune că „afacerea merge mai bine în timpul școlii, pentru că vin mai mulți copii care vor să învețe să călărească“. Iar odată cu creșterea interesului pentru călărie au (re)început să fie vizibile și concursurile hipice. Ceea ce ar putea însemna un nou segment de business. Însă pentru ca un concurs să se susțină financiar este nevoie de la 80 de cai în sus, explică Mihnea Vârgolici. Și asta pentru că participanții plătesc o taxă de concurs, costurile logistice pentru organizarea unei competiții hipice fiind destul de mari.
Mihnea Vârgolici organizează deja două astfel de mari concursuri, unul la ferma sa de la Prod, și altul pe domeniul Cantacuzino, de la Florești. „În urmă cu cinci ani rar vedeai un concurs la care să se strângă 80–100 de cai. Acum sunt concursuri la care participă frecvent peste 100 de cai“, spune antreprenorul, cu precizarea că la un concurs de obstacole organizat anul trecut au fost înscriși 250 de cai. Fiecare valorând cât un regat. De business.
[/vc_column_text][vc_text_separator title=”Călare pe situație” color=”juicy_pink”][vc_column_text]Numărul proprietarilor de cai a început să crească odată cu interesul pentru sporturile hipice, numai că România nu mai are niciun hipodrom pe care să fie programate concursuri de cai.[/vc_column_text][vc_column_text]
- INVESTIȚIE. Singurul hipodrom din România se află la Ploiești. Cu toate că a fost modernizat din banii primăriei Ploiești și din fonduri europene, cu peste 53 de milioane de lei, hipodromul nu este inclus în circuitul competițional.
- COSTURI. Un cal pregătit pentru a participa la concursuri costă peste 10.000 de euro. Cei mai valoroși cai din România depășesc cu puțin suma de 100.000 de euro.
- AFACERE. Prețul unui cal introdus în circuitul de lecții de călărie este de la 3.500 la 6.000 de euro.
- COMPETIȚII. „În România se fac curse nu pe hipodrom, ci pe spații semiamenajate și pe câmpuri, de care știu doar organizatorii și câțiva participanți“, spune Mihnea Vârgolici.
- RECORD. Numărul cel mai mare de spectatori la un concurs de călărie – peste 10.000 – a fost înregistrat anul trecut, la Karpatia Horse Show. Acesta a avut loc pe domeniul Știrbei de la Florești.
[/vc_column_text][/vc_column][/vc_row]
FOTO: Andra Aron / NewMoney
