Cine este femeia care l-a inspirat pe Salvador Dalí să picteze ceasuri curgătoare, animale stranii și chipuri iluzorii

Paul Éluard nu și-ar fi scris niciodată poemele, iar Salvador Dalí nu ar fi ajuns să fie considerat un artist de geniu. Fără Gala, suprarealismul ar fi rămas un simplu cuvânt.

Acest articol a apărut în numărul 34 (19 februarie – 4 martie) al revistei NewMoney

Într-una dintre picturile suprarealistului Salvador Dalí, soția și muza lui, Gala, stă așezată pe un scaun, cu mâinile suprapuse, cu chipul serios sfi­dând figura pe care o are în față și care este alter ego-ul ei masculin. Acesta e, poate, cel mai su­ges­tiv tablou care surprinde forța și misterul acelei rusoaice ce avea să devină cea mai importantă sursă de ins­pirație a artistului catalan, calea lui spre faimă și nemurire.

Personalitatea acestei femei, a cărei unică misiune în viață a fost „să cultive ideea de frumos, să satisfacă pasiuni, să-i simtă, gândească și constru­iască pe alții“, ne este dezvăluită acum într-o carte interesantă scrisă de autoarea spaniolă Carmen Domingo și tradusă în română, la Humanitas. Se numește „Gala – Dalí“, este primul roman inspirat de viața acestei femei și aduce în lumină o ființă stranie, o poveste de iubire atipică și o epocă a excentricităților artistice.

Magnetică. „Femeie dominatoare, amantă sen­zuală și muză misterioasă“, cum o descrie publi­cația spaniolă La Razón, Gala (pe numele său ade­vărat Elena Ivanovna Diakonova) este, în romanul lui Carmen Domingo, un personaj de care te apropii și te distanțezi simultan încă de la început. Misterul și senzualitatea ei te atrag, hotărârea și vizio­narismul îți trezesc admirație, talentul de a descoperi genii te dezarmează.

În egală măsură, însă, îți repugnă obsesia ei de a controla destine, de a se îmbogăți și de a rămâne mereu tânără. Îi critici, fără doar și poate, ușurința cu care rănește oameni (inclusiv pe fiica ei, de care nu a avut niciodată grijă). O detești pentru inso­lența de a se simți în fiecare secundă centrul lumii.

Înțelegi că ai în față o cuceritoare, care nu e neapărat frumoasă, dar care, așa cum se arată în pictura mai sus descrisă, emană un magnetism incredibil prin ochii „ca o alună“, prin corpul atletic, prin gesturile sigure. Magnetism ce avea s-o ajute să ajungă lângă oamenii potriviți.

Mitologică. De la povestea de iubire cu Paul Éluard, poetul francez suprarealist cu care Gala avea să se căsătorească (nu doar pentru că a fost prima ei iubire, ci și pentru că Tarotul, în care credea or­bește, îi arăta că el este „pașaportul“ spre libertate) și până la ciudata relație pe care a avut-o cu Dalí, bazată pe o dependență bolnăvicioasă din care lipsea cu desăvârșire sexul, scriitoarea o pre­zintă pe Gala ca pe o femeie fatală care face și desface, care luptă cu orice armă pentru a-și îndeplini scopul. 

„Singura femeie mitologică din vremea sa“, cum a numit-o însuși Dalí, Gala a fost o excentrică, care a sfidat tot ceea ce era convențional (relația soț-soție, spre exemplu, care impunea fidelitate femeii), inspi­rând o artă la fel de excentrică. Tânăra cu plămâni șubrezi, care părăsea, la 18 ani, Mos­cova pentru a se trata într-un sanatoriu elvețian (unde l-a întâlnit pe Éluard) devine femeia fără de care extravagantul Dalí (virginul îndrăgostit doar de propriul sex, îngrozit de coșmaruri, femei și lăcuste) nu ar fi pictat niciodată acele ceasuri curgătoare, animale stranii, chipuri iluzorii.

„Semnându-mi opera Gala – Dalí, nu fac decât să spun un adevăr vital, pentru că eu nu aș fi existat fără sufletul meu pereche, Gala“, îl citează, la un moment dat, autoarea, pe catalanul cu mustață legen­dară, punctând o realitate incredibilă: Gala era cea care îi impunea un program de lucru, îi procura materiale de lucru, îi făcea rost de comenzi, îi aranja tranzacțiile, interviurile, aparițiile pe copertele revistelor. Gala era creierul acestui artist dominat de fobii. Ea era „pașaportul“ lui spre nemurire.

Solitară. În acest portret multifațetat, în care nu-și găsesc loc răbdarea și compasiunea, recu­noști cel mai mare atu al ei (neclintita încredere în sine), dar și cel mai crunt adevăr al său (singu­rătatea).

Nici anii petrecuți cu Dalí (din 1929 până în 1982, când a murit la 87 de ani), nici amicițiile sporadice (cea cu creatoarea de modă Coco Chanel, spre exemplu), nici călătoriile ei prin Europa sau SUA care o salvau de plictis, nici repetatele operații este­tice prin care încerca să păcălească vârsta, nu au reușit să alunge ceea ce știa de la bun început că va fi unicul ei aliat: singurătatea. Este fascinant să des­coperi așadar o femeie total încrezătoare în proprii­le forțe și perfect conștientă de rolul ei în istorie, o femeie care a făcut orice pen­tru a revela forța crea­toare a unor genii și pentru a-și croi propriul destin.

„Gala – Dalí“ este o carte care intrigă și care te face să te gândești la cât de multă forță poate exista într-un om și de cât de puțin este, totuși, nevoie pentru a schimba lumea.

În numele femeii

Scriitoarea și jurnalista spaniolă Carmen Domingo își arată interesul pentru rolul femeii în Spania secolului al XX-lea în aproape tot ceea ce scrie: romane, eseuri, piese de teatru.

• Proză. Documentat timp de patru ani, romanul „Gala – Dalí“ a devenit, în 2016, bestseller în Spania, conducând topul celor mai vândute cărți din acea țară.
• Teatru. „Només són dones / Sólo son mujeres“, unul dintre cele mai apreciate proiecte teatrale din Spania anului 2017, are la bază un scenariu scris de Domingo.
• Presă. Dedicată, de mulți ani, exclusiv scrisului, Domingo sem-nează și în publicații spaniole precum El Viajero, El País, La Marea, Público și Marie Claire.

FOTO: Guliver / Getty Images