Chiriile au crescut din nou. Cât trebuie să plătească studenții din principalele centre universitare

Gabriel Bucur 21/08/2017 | 12:58 Ştiri
Chiriile au crescut din nou. Cât trebuie să plătească studenții din principalele centre universitare

Chiriile din marile orașe românești au crescut vizibil în ultimii ani. Trendul s-a păstrat și în această vară, astfel că nivelul prețurilor impuse chiriașilor de către proprietari a ajuns, per ansamblu, la cel mai ridicat punct din 2012 încoace, arată o analiză realizată de Imobiliare.ro.

București este în strânsă concurență cu Cluj-Napoca în ceea ce privește cele mai mari prețuri, iar orașul de pe Someș a reușit să surclaseze Capitala pe două segmente de piață analizate. Analiza Imobiliare.ro a luat în calcul chiriile medii solicitate în luna iunie ale anilor 2017, 2016 și 2012.

Închirierea de locuințe ajunge la apogeu înainte de începerea noului an universitar, „la finalul verii, când cererea este cu 15-20% mai ridicată decât în restul anului”, precizează Daniel Crainic, director de marketing în cadrul Imobiliare.ro.

În București, chiria medie solicitată pentru o garsonieră a ajuns la circa 228 de euro pe lună în iunie 2017, față de 218 euro pe lună în 2016 și, respectiv, 222 euro pe lună în 2012. Pe segmentul apartamentelor cu două camere, pretențiile proprietarilor ajung acum la 321 de euro pe lună, față de 298 de euro pe lună anul trecut și 303 euro pe lună în 2012. Pentru apartamentele cu trei camere, prețul solicitat se situează acum la 404 euro pe lună, mai mult decât cei 378 de euro pe lună, cât era prețul anul trecut, dar mai puțin decât cei aproape 421 de euro pe lună solicitați în 2012.

În Brașov, chiria medie cerută pentru o garsonieră a scăzut ușor față de anul precedent, de la 187 la 183 de euro pe lună, însă este mai mare decât valoarea din 2012, adică 172 de euro pe lună. Pe de altă parte, suma necesară pentru închirierea unui apartament cu două camere se situează în prezent la 277 de euro pe lună, față de 243 de euro pe lună în 2016 și 241 de euro pe lună în 2012. Apartamentele cu trei camere au un preț mediu cerut de 320 de euro pe lună, în creștere de la 299 de euro pe lună anul trecut și 309 euro pe lună în 2012.

În Cluj-Napoca, datele Imobiliare.ro arată că bugetul necesar pentru închirierea unei garsoniere a ajuns la 220 de euro pe lună în 2017, față de 204 euro pe lună în 2016 și 203 euro pe lună în 2012. Un apartament cu două camere, pe de altă parte, are un preț mediu cerut de 360 de euro pe lună, în creștere de la 311 euro pe lună anul trecut și de la 298 de euro pe lună în urmă cu cinci ani. Nu în ultimul rând, locuințele cu trei camere au ajuns în acest an la 445 de euro pe lună, de la 409 euro pe lună în 2016 și circa 390 de euro pe lună în 2012.

În Iași, o garsonieră poate fi închiriată acum cu 191 de euro pe lună, față de 185 de euro pe lună anul trecut și 186 de euro pe lună în 2012. Pe segmentul apartamentelor cu două camere, așteptările proprietarilor se situează în prezent la 269 de euro pe lună, față de valoarea de 253 de euro pe lună valabilă atât în 2016, cât și în 2012. Cei care vor să închirieze apartamente cu trei camere trebuie să scoată acum din buzunar 319 euro pe lună, la fel ca în 2012, dar peste suma de 273 de euro pe lună necesară anul trecut.

În Timișoara, suma necesară pentru închirierea unei garsoniere a ajuns în 2017 la 171 de euro pe lună, în creștere de la 165 de euro pe lună anul trecut și, respectiv, de la 150 de euro pe lună în 2012. Clienții interesați de un apartament cu două camere trebuie să plătească, în medie, 278 de euro pe lună, față de 261 de euro pe lună în 2016 și 197 de euro pe lună în 2012. Așteptările proprietarilor de locuințe cu trei camere au ajuns însă la 327 de euro pe lună, de la 311 euro pe lună anul trecut și, respectiv, de la 241 de euro pe lună în urmă cu cinci ani.

 


FOTO: Mediafax

În șapte ani de jurnalism, a pendulat între domeniul sportiv și cel economic. A lucrat, printre altele, la Radio România Actualități și Adevărul Financiar. Acum, este coordonatorul online al proiectului NewMoney.