Ce loc ocupă România în topul celor mai bogate țări din lume

Elena Marinescu 30/05/2023 | 19:40 Fapt Divers
Ce loc ocupă România în topul celor mai bogate țări din lume

World Atlas a actualizat topul celor mai bogate țări din lume în 2023, stabilind trei criterii pe baza cărora este evaluată bogăția unui stat.

Paritatea puterii de cumpărare reprezintă măsura puterii monedei naționale raportată la celelalte monede ale statelor, atunci când vorbim despre achiziția anumitor produse. Produsul intern brut este suma valorilor bunurilor și serviciilor realizate și vândute în acea țară, într-un interval de timp.

O altă măsură a bogăției unui stat este venitul național brut care include produsul intern brut raportat la numărul cetățenilor.

World Atlas a plasat pe primul loc Luxemburg, țara europeană cu peste 640 de mii de locuitori și o suprafață de 2.600 kilometri pătrați.

Luxemburg are un PIB per capita echivalent cu 146.259 de dolari americani și un venit brut pe cap de locuitor de 88.190 dolari, potrivit datelor colectate de la instituțiile financiare internaționale în 2023.

Forța de muncă în Luxemburg este reprezentată în proporție de 46% din lucrătorii transfrontalieri, potrivit World Atlas. Sursa citată de b1.ro a plasat pe locul 2 Singapore (GDP per capita: 140.280 dolari), iar SUA abia pe locul 9 (GDP per capita: 78.421 dolari).

Potrivit estimărilor Word Atlas, Irlanda va ajunge în 2027 pe primul loc în topul țărilor bogate, având un GDP per capita de 139.844 de dolari în prezent.

Top 10 cele mai bogate state ale lumii

  1. Luxemburg – 146.259 dolari;
  2. Singapore – 140.280 dolari;
  3. Irlanda – 139.844 dolari;
  4. Qatar – 123.039 dolari;
  5. Elveția – 87.522 dolari;
  6. Norvegia – 82.496 dolari;
  7. Emiratele Arabe Unite – 81.753 dolari;
  8. Brunei – 79.408 dolari;
  9. Statele Unite ale Americii – 78.421 dolari;
  10. San Marino – 74.970 dolari.

În același clasament, țara noastră este pe locul 48, cu o valoare de aproximativ 40.673 dolari a indicatorului PIB per capita.