Whisky-ul realizat în 1981 cu ocazia nunţii prinţului Charles cu Diana, în licitaţie la Bucureşti

Andrei Dumitru 17/04/2024 | 11:21 Fapt Divers
Whisky-ul realizat în 1981 cu ocazia nunţii prinţului Charles cu Diana, în licitaţie la Bucureşti

„Royal Marriage Malt Whisky – Long Life and Happiness” a fost realizat şi îmbuteliat în anul 1981, cu ocazia celebrei căsătorii din data de 29 iulie a prinţului Charles cu Diana. Băutura va fi vândută în Licitaţia de Şampanie, Whisky şi Vinuri de Colecţie care va fi organizată de Artmark în 23 aprilie.

Aceast whisky a fost creat din două recolte, din 1948 şi 1961, reprezentând anii de naştere ai mirilor din Familia Regală Britanică. Fondat în 1824 de Alexander Reid, un fermier de orz, care a fost şi profesor, Macallan a fost una dintre primele distilerii din Scoţia care a primit licenţă de legală funcţionare. Numele provine din cuvântul gaelic „magh”, care înseamnă „pământ fertil”, iar terminaţia adăugată, „llan”, aduce aminte de un călugăr pe nume St. Fillan, care avea o legătură strânsă cu biserica pe care se află terenurile distileriei.

Băutura are, în centrele internaţionale care o mai vând, o etichetă pe care scrie peste 11.500 de euro, aşadar preţul de pornire din această licitaţie este unul foarte atractiv: doar 3.500 de euro. Tot Macallan a lansat în 2011 o ediţie limitată dedicată căsătoriei dintre Prinţul William şi Catherine Middleton, folosind, de asemenea, o combinaţie a producţiilor din anii de naştere a celor doi miri: 1996 şi 1999. Au fost realizate atunci doar 1.000 de sticle.

Remarcabil este şi acest William Larue Weller Kentucky Bourbon, din 1920, care are, aşadar, o vechime de peste 100 de ani. Băutura a fost reîmbuteliată în decantor din cristal şi este însoţită de certificat de autenticitate. Preţul de pornire în această licitaţie: 300 de euro.

De asemenea, Licitaţia de Şampanie, Whisky şi Vinuri de Colecţie, care de data aceasta va avea loc şi cu prezenţă fizică, la Palatul Cesianu-Racoviţă (din strada C.A. Rosetti nr. 5), aşadar nu va fi doar un eveniment online, propune o colecţie savuroasă de etichete celebre, de la celebrele vinuri Saint-Émilion, dar şi alte Bordeaux-uri renumite, până la Ţara Soarelui Răsare cu al său faimos whisky Suntory. Din selecţia noastră nu lipsesc sticle de şampanie care au scris istorie (Dom Pérignon Vintage, Bollinger), dar şi noile apariţii din breaslă (Fleur de Miraval).

Printre loturile la mare căutare în astfel de evenimente sunt şi şampania Moët & Chandon din anii 1960, ce are un preţ de pornire de numai 75 de euro, de asemenea cea din 1953, având un preţ de pornire de 300 de euro, dar şi setul de trei sticle Macallan Glenlivet (1937/1938/1939) îmbuteliate de Gordon şi MacPhail, ce are un preţ de pornire de 5.000 de euro, precum şi cabinetul aniversar bicentenar Graham’s, conţinând două verticale de vin de Porto (din 1963-2011 şi 1961-2006) – ce explicitează istoria de sute de ani a vinului Graham’s, având un preţ de pornire de 15.000 de euro (raportat la un preţ de listă aproape dublu).

La Galeriile Artmark pot fi vizitate, liber, toate expoziţiile prilejuite de licitaţiile casei A10 by Artmark. Vă invităm, aşadar, să descoperiţi muzeul inedit din inima Bucureştiului. Zilnic, de luni până duminică, între orele 10.00 şi 20.00, oferim acces la obiecte de colecţie excepţionale, care provin din colecţii private şi „ies”, deci, rareori la „întâlnirea” cu publicul.

Spectacolul fiecărei licitaţii găzduite de Palatul Cesianu-Racoviţă (din str. C.A. Rosetti nr. 5) este, de asemenea, un eveniment cu acces nerestricţionat. Iubitorii de artă, istorie ori obiecte de colecţie pot licita fie direct în timpul evenimentelor cu prezenţă fizică, fie online, dacă îşi fac cont pe site-ul artmark.ro.