Ce experiențe de viață descrie în propriile cărți Annie Ernaux, scriitoarea franceză premiată anul acesta cu Nobelul pentru literatură

Traduse acum și în română, două dintre romanele lui Annie Ernaux ne fac să înțelegem de ce a fost recompensată această scriitoare cu Nobelul pentru literatură. Dorința feminină, rușinea, pasiunea sunt lucruri despre care scrie cu o îndrăzneală și o sinceritate dezarmante.

Prima carte în limba română de Annie Ernaux (82 de ani) – laureata cu Nobel pentru literatură din acest an – a apărut de curând la editura Pandora M, adăpos­tind între coperțile sale două romane pe cât de mici, pe atât de intense. „Pasiune simplă“ și „Confesiunea adolescentei“ sunt două bijuterii literare în care fic­țiu­nea și autobiografia se întrepătrund atât de bine, alcă­tuind o proză îndrăzneață, clară, magnetică.

Prima impresie pe care ți-o faci citind din carte este aceea de sinceritate abruptă și de directețe, calități ale scrisului lui Ernaux lăudate de altfel de criticii lite­rari de-a lungul timpului, dar și de juriul Academiei Suedeze, care i-a acordat Nobelul pentru „curajul și acuitatea clinică cu care descoperă rădăcinile, în­stră­i­nările și constrângerile colective ale memoriei personale“.

LUX

În „Pasiune simplă“ (după originalul „Passion simple“, din 1991), Ernaux sondează relația pasională dintre o profesoară de vârstă mijlocie și un bărbat stră­in, căsătorit și mai tânăr decât ea. O relație „de­pendentă“, „captivantă“, „distructivă“, „penibilă“, cum o numesc criticii, în care prezența și absența, dorința, nerăbdarea, așteptarea, golul și satisfacția alcătuiesc un joc mistuitor din care femeia nu poate ieși. Ernaux descrie cu o claritate nemaipomenită scenele erotice ale cuplului, dar și momentele de singurătate ale femeii în care toate gândurile merg către bărbatul dorit, iar acțiunile de zi cu zi se golesc de semnificație.

Fără să idealizeze, ea expune cu îndrăzneală și sinceritate toată gama de sentimente și senzații prin care a trecut, de la extazul de a-și revedea amantul și până la agonia în care se complăcea ori de câte ori nu pri­mea niciun semn de la el. Tot ce trăiește, trăiește cu aviditate, disecând fiecare trăire, dar refuzând cu obsti­nație să-și explice pasiunea, să se justifice pe sine, să dea sens unui asemenea lux.

„Când eram copil, luxul însemna pentru mine mantouri de blană, rochii lungi și vile pe malul mării. Mai târziu am crezut că înseamnă să duci o viață de inte­lectual. Acum mi se pare că înseamnă și să poți trăi o pasiune pentru un bărbat sau o femeie.“

DORINȚĂ. Despre pasiune vorbește și în romanul „Confesiunea adolescentei“ („Mémoire de fille“, 2016), unde reînvie prima ei noapte de dragoste, din vara lui 1958, când se afla în colonia S din Orne. Pasiunea este descrisă însă dintr-o singură perspectivă, cea a adolescentei Annie, „o cuceritoare care arde de nerăb­dare să-și părăsească familia, orășelul“ și care se lasă pradă primului bărbat care o curtează (un instructor de sport). Experiența este una șocantă, violentă, lipsită de tan­drețe și iubire și, pornind de la ea, Ernaux vor­bește despre schimbarea radicală prin care trece această fată în următorii ani. O face lucid și nepărti­ni­tor, neacuzând pe nimeni, ci doar radiografiind stările ei de dinainte și de după acea experiență. Explică felul în care „viziunea ei fermecată“ asupra viitorului s-a schimbat după acea vară în care era mândră să fie un obiect al dorinței. „Totul în ea este dorință și orgoliu. Și aș­teaptă să trăiască o poveste de dragoste.“

Dar povestea de dragoste mult visată seamănă mai degrabă cu un viol, iar imaginea acelei nopți o va bântui multă vreme, devenind în timp o amintire a rușinii („prima penetrare este întotdeauna un viol“, o citează ea pe Simone de Beauvoir). Ernaux ne prezintă acest tablou al schimbării, când apropiindu-se, când distanțându-se de personaj, teh­nică ce-i oferă o și mai mare claritate și obiectivitate.

SCRIS

Ambele romane sunt exerciții de autoreflecție, ca majoritatea cărților în care Ernaux expune date autobiografice precum avortul, relația cu mama ei, tulburarea de alimentație; în ambele, ea șterge distanța dintre cea care a fost ieri și cea care este azi și își ex­primă dorința unui timp reversibil.

Prin aceste povești, Ernaux ne introduce și în sanctuarul ei de scriitoare, în laboratorul de creație, făcân­du-ne martori vrăjitoriei prin care reușește să așeze pe foi experiențe despre care cu greu poți vorbi. „Dar la ce folosește scrisul dacă nu să dezgroape lucruri, chiar și unul singur, imposibil de redus la explicații de tot felul, psihologice, sociologice?“, se întreabă ea, con­vinsă de puterea scrisului de a „ne ajuta să înțelegem, să suportăm ceea ce se întâmplă și ceea ce facem“.

Ernaux face astfel o mărturisire de credință, aceea a scriitorului care trăiește prin arta lui, care reme­mo­rează, înțelege și acceptă ceea ce i se întâmplă doar cu ajutorul scrisului. „Trăiesc pentru a scrie“, declară ea într-un interviu, întrebându-se totodată dacă nu cumva a ratat ceva subordonând totul scrisului.

Experiențe PROPRII

Annie Ernaux dez­voltă în cărțile ei multe dintre expe­riențele trăite chiar de ea: avortul, căsnicia, aventurile amoroase, cancerul.

• LA ȚINTĂ. „Pasiune simplă“ a fost un succes imediat, cu peste 400.000 de exemplare vândute și cu un loc I în topul celor mai bine vândute cărți din Franța timp de opt luni.
• PE ECRAN. „L’Événement“ a fost ecranizat în 2021, descriind povestea unei studente din 1963 care este nevoită să se confrunte cu rușinea și durerea unui avort ilegal.
• ÎN SUFLET. „Je ne suis pas sortie de ma nuit“ (despre demența mamei ei și despre divorțul său la vârsta mijlocie) este radiografia durerii unei fiice.

FOTO: Getty