Ce efect are războiul din Ucraina pentru o eventuală extindere a Uniunii Europene, în condițiile în care nouă țări au intenția de a adera

Războiul din Ucraina reprezintă un motiv suficient de puternic ca extinderea și îm­bu­nătățirea Uniunii Europene să conti­nue. Nouă țări noi, inclusiv Ucraina, își do­resc să se alăture.

Îngrozitoarele conflicte mondiale care au răvășit Europa au determinat puterile occi­dentale europene să-și unească forțele și să creeze ceea ce astăzi este Uniunea Euro­peană. La 70 de ani de la acele evenimente, războiul a revenit pe continent. Dar a revenit și ceva extrem de important – un sentiment similar din care s-a născut blocul european.

Se vorbește deja despre admiterea a nouă noi state membre, inclusiv Ucraina, alături de aspiranți din Balcanii de Vest, Georgia și Republica Moldova. Pentru UE în sine, acest lucru ar fi de asemenea istoric, pentru că ar completa o mare uniune con­ti­nentală și ar marca sfârșitul unui proces care a început cu victoria asupra nazismu­lui. Cu excepția unuia sau a doi viitori can­didați (poate, într-o zi, inclusiv Marea Britanie), noua Uniune Europeană ar fi în linii mari conturată ca formă. Ce trebuie să se schimbe însă este modul în care funcțio­nează, comentează revista britanică The Economist.

Un proiect de succes

Extinderea Uniunii Europene de la 27 la, să zicem, 36 de state membre va fi dificilă. După o perioadă lungă în care ideea de extindere a fost pusă la sertar (ultimul membru nou, Croația, s-a alăturat acum zece ani), aceasta revine pe agendă. După întâlnirea de pe 5 octombrie din orașul spaniol Granada, a început un pro­ces anevoios. Cei care vor în Uniunea Europeană, dar și actualii membri vor fi nevoiți să se schimbe. Data stabilită pentru încheierea procesului de extindere – 2030 – este optimistă, dar me­rită efortul de a res­pecta acest termen.

Liderii ar trebui să-și aducă aminte că ex­tin­derea a fost cea mai de succes politică a Europei. Dincolo de proiectele mari precum euro, piața unică sau reglementarea gigan­ților tech, ne putem doar imagina cât de pu­țin ar fi putut UE să ajute Ucraina dacă nu ar fi inclus patru țări care acum se înve­ci­nează cu zona de conflict. Continuarea extinderii ar putea crește forța geopolitică a Europei, așa cum pare să admită acum și președintele Franței, Emmanuel Macron, cândva un sceptic al extinderii.

UE nu-și mai permite să tot amâne extinderea, lă­sând în aer speranțele de materializare în cazul celor nouă potențial membri. Pentru că, lăsând acești candidați într-o zonă gri, se creează breșe pentru cei care caută să de­stabilizeze continentul, începând cu liderul de la Kremlin, Vladimir Putin. Mai mult, tocmai această dinamică nesănătoasă a alimentat politica deseori cinică și uneori dis­funcțională a celor șase țări din Balcanii de Vest și a celorlalți trei candidați, comen­tează The Economist.

Angajamentele Uniunii

Niciunul dintre candidați nu va fi ușor de integrat – Ge­or­gia, Republica Moldova și Ucraina au trupe ru­sești care ocupă porțiuni din teritoriul lor (la fel ca Germania până în 1990). Toate țările care doresc să adere sunt con­siderate doar „parțial libere“ de think tankul american Freedom House.

Pe măsură ce își începe această misiune, UE ar trebui să facă trei angajamente ferme. Primul este mesajul de speranță dat statelor candidate – atât timp cât derulează reformele necesare pentru a deveni membre, au toate șansele să intre în club (o promisiune similară fusese făcută Balcanilor de Vest în 2003, dar a fost uitată rapid).

Țările candidate trebuie să îndeplinească în continuare aceleași criterii pe care alții le-au îndeplinit pentru a adera la UE, în special prin menținerea democrației. Condițiile pentru a adera apoi la zona Euro ar trebui să fie stricte. Nu înseamnă că statele care de­pun efort și sunt de bună-credință nu ar trebui să primească mai mult ajutor pe măsură ce fac progrese în această călătorie. La fel, pentru a le încuraja, unele beneficii ale țărilor membre ar putea fi acordate treptat, pe măsură ce reformele economice prind rădăcini, inclusiv accesul la piața unică.

Ceea ce trebuie să rămână clar pe tot acest parcurs este că destinația finală este ade­rarea deplină la UE, nu o stare de incertitudine în afara acesteia.

Reforma Uniunii Europene

Al doilea angajament – reformele interne ale Uniunii Europene nu trebuie să întârzie aderarea statelor pregă­tite să i se alăture. În acest punct, UE trebuie să-și ajusteze modul de funcționare intern – o Uniune Europeană mai mare nu va fi una mai bună, dacă va fi blocată. Odată cu extinderea la 36 de state, ar fi absurd să se permită unui singur guvern de țară să blocheze acțiuni colective, așa cum se în­tâmplă acum în cazul unor chestiuni de po­li­tică externă și în privința taxelor.

Politica agricolă comună, care consumă o treime din bugetul blocului, va trebui să fie reformată drastic pentru a opri prea multe subvenții care ajung la oligarhii ucrai­neni ce administrează ferme de dimensiunea unor țări membre ale Uniunii Europene și a le redirecționa către alte membre mai să­race de la unii dintre beneficiarii actuali.

Esențial este însă ca Uniunea Europeană să nu țină ușa închisă în timp ce își pune ordine în propria casă.

Lecțiile

Al treilea angajament ține de lec­țiile extrase din valurile anterioare ale extinderii Uniunii. Cele mai multe țări care fac reforme pentru a adera la UE rămân pe dru­mul cel bun și devin mai libere și mai prospere. Dar câteva au luat o direcție greșită – Ungaria și Polonia au încălcat norme europene la care s-au angajat. Clubul trebuie să pună la punct mecanisme pentru a pe­depsi derapajele statelor membre. Un prim pas ar fi înlesnirea mecanismului de retragere a fondurilor europene de la regimurile care încalcă normele Uniunii. De fapt, acest lucru a început să se întâmple.

Pentru foarte mulți, perspectiva accep­tării unui nou grup de state poate fi descu­ra­jatoare. Dar Europa a mai sărit în necunoscut și a reușit – Grecia, Portugalia și Spania au fost aduse în clubul european după ce au răsturnat regimuri dictatoriale, iar acum prosperă și sunt democrații viguroase. Între 2004 și 2007, blocul a mai primit un grup de țări, de data aceasta, foste membre ale blocului sovietic – noul val aproape a dublat numărul țărilor Uniunii și i-a crescut populația cu 27%.

Dar, mai mult decât orice, dacă Europa vrea să conteze ca o forță în lume, trebuie să-și demonstreze capacitatea de a acționa. Amânarea extinderii (pentru că, da, nu este ușor de pus în aplicare acest obiectiv nou) nu ar face decât să slăbească blocul comunitar, într-un context în care agresiunea rusă de azi ar putea fi urmată de izolaționis­mul american de mâine.

Poate multora le sună cinic, dar războiul de la granița de est a Uniunii Europene a creat imboldul necesar extinderii. Trebuie să găsească doar modalitățile de a construi o Uniune mai mare și mai bună.

2030

Președintele Consiliului European, Charles Michel, a stabilit 2030 ca obiectiv al unei noi extinderi.

• ASPIRANTELE. ­­Ucraina și Republica Moldova au fost adăugate în vara lui 2022 la lista candidatelor oficiale, alături de Albania, Serbia, Kosovo, Turcia, Muntenegru, Macedonia de Nord, Georgia, Bosnia și Herțegovina. În ceea ce privește Kosovo, se află într-un așa-numit acord de stabilizare cu alte state balcanice.
• BUGETUL. ­­Întrebarea este cu cât ar trebui să crească bugetul Uniunii Europene, în pre­zent de 186 de miliarde de euro, care acum este asigurat în cea mai mare parte de cele mai mari trei economii de pe continent: Germania, Franța și Italia.

Acest articol a apărut în numărul 173 al revistei NewMoney

FOTO: Getty