CCR a declarat neconstituțională Legea privind declasificarea protocoalelor încheiate între SRI şi instituţiile judiciare

NewMoney 30/01/2019 | 13:11 Ştiri
CCR a declarat neconstituțională Legea privind declasificarea protocoalelor încheiate între SRI şi instituţiile judiciare

Curtea Constituţională a declarat neconstituţională miercuri în integralitate, legea privind declasificarea tuturor protocoalelor încheiate între SRI şi instituţiile judiciare în baza unei decizii a CSAT din 2005, conform G4media.

Judecătorii au stabilit că declasificarea respectivelor protocoale trebuie să se facă prin Hotărâre de Guvern, şi nu prin lege adoptată de Parlament, potrivit surselor consultate de G4Media.ro și citate de News.ro.

Curtea Constituţională a dezbătur miercuri, sesizările formulate de preşedintele Klaus Iohannis, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), dar şi de treizeci de senatori PNL şi USR în legătură cu legea privind desecretizarea protocoalelor cu SRI. În sesizarea sa, şeful statului a apreciat că legea contravine normelor şi principiilor constituţionale, atât prin modul în care a fost adoptată, precum şi prin conţinutul normativ.