Cât valorează un leu?
[vc_row][vc_column][vc_column_text]
Economia nu a arătat niciodată mai bine în cifre decât acum. Creștem cu cea mai mare viteză din Europa, dar avem un curs mai slab decât în plină recesiune. În 2009, când PIB-ul se prăbușea cu 7,1%, cursul mediu era de 4,24 lei/euro. În 2015, economia avansa cu 3,8%. Cursul mediu al anului? 4,44 lei/euro.
Dacă tot am început cu cifre și curs, în 1915 valoarea unui leu era egală cu cea a unui franc. O pâine costa 0,3 lei, o găină 2,4 lei, iar un litru de vin 1,1 lei. În 1944, pentru a cumpăra un franc aveai nevoie de 24,6 lei. Un kilogram de pâine costa 45,5 lei, o găină 633,3, iar un litru de vin 160. Astăzi, leul își măsoară forța prin comparație cu moneda unică europeană. Din 2006, de la liberalizarea contului de capital, leul poate fi convertit în orice altă monedă din lume, așa încât piața valutară s-a transformat într-un indicator al temperaturii economiei. Ce ne arată acum „termometrul“ curs?
Fundamentele leului. Se spune că fiecare țară are moneda pe care o merită, că o monedă este pe atât de puternică pe cât este economia. „În mod normal, într-o economie care crește, care produce din ce în ce mai mult, moneda ar trebui să se aprecieze“, explică Bogdan Glăvan, profesor de economie la ASE. Teoria se confirmă dacă privim în istorie, când producția de bani era legată de cea de aur.
Numai că lucrurile s-au complicat de atunci. Pe lângă creștere, contează și pilonii pe care se sprijină aceasta. „Nu cade nimeni pe spate când se uită la România și vede că avem o creștere de 5%, câtă vreme constată că această creștere e, pur și simplu, din bani pompați în salarii și consum. Nu ai avut investiții, nu ai crescut producția“, observă Glăvan.
Adrian Vasilescu, consilier de strategie la Banca Națională a României (BNR), spune că evoluția pe termen lung a leului este dată de mai mulți indicatori. Pe termen scurt însă, cursul poate fi influențat de evenimente izolate, conjuncturale și care nu au nicio legătură cu economia locală. „Fundamentele economice care, pe termen lung, determină cursul leu/euro sunt vreo 11“, explică el. Consilierul BNR adaugă că nu doar creșterea economică este cea care contează, ci „și rata inflației, și stabilitatea financiară a țării, și productivitatea muncii, și eficiența economică, și multe altele“. În ultimii 16 ani, nivelul de trai din România (exprimat în PIB pe cap de locuitor la paritatea standard a puterii de cumpărare) a ajuns la 57% din media Uniunii Europene (UE), față de 26% în 2000, spune Vasilescu, adăugând că obiectivul ar trebui să fie inversarea cifrelor primului procent.
BNR, jucătorul dominant. Teoria economică spune că valoarea unei monede depinde de cerere și ofertă. Iar în România, oferta e mare și cererea mică. „Din decembrie 2007, masa noastră monetară (leii din circulație, n.r.) s-a dublat. Era de 80 de miliarde de lei și acum este de 160 de miliarde“, spune Glăvan.
Creșterile salariale și reducerile de taxe ar fi fost literă moartă în lipsa dublării masei monetare. Altfel spus, leii tipăriți de BNR au sprijinit explozia consumului și creșterea implicită a PIB-ului.
„Cineva a produs banii aceștia pe care Guvernul i-a aruncat în piață. Dacă BNR nu ar fi crescut producția de bani cu 25% (în 2015, n.r.), nu am fi văzut creșterea comerțului cu 15%“, explică economistul.
Nu doar România a dat drumul tiparniței de bani. În regiune, Cehia și Polonia și-au dublat, la rândul lor, masa monetară. Și în zona euro sau în America, banii din circulație au crescut considerabil. La ei, însă, nu vedem aceeași depreciere a monedei. Prin urmare, trebuie să privim și partea a doua a ecuației – cererea. Contează și interesul pentru monedă. Cererea de bani vine din partea unor investitori care sunt sau nu interesați să facă afaceri în România. Dacă țara este ocolită de investitori, leul are de suferit. „Driver-ele (cursului, n.r.) sunt contextul regional și percepția generală a investitorilor – din care derivă un sentiment pozitiv sau negativ față de toate clasele de active dintr-un stat“, spune Doru Lionăchescu, președintele BT Capital Partners, divizia de investiții a Băncii Transilvania.
România, în mod particular, are o piață valutară mică, în care banca centrală joacă un rol covârșitor. „Nu există nicăieri în Europa o bancă centrală cu o putere de lovire atât de mare ca în România“, adaugă Lionăchescu.
Curs liber, dar nu chiar. Cum își face BNR simțită prezența pe piața valutară? Dacă citim statutul instituției, misiunea oficială a acesteia se limitează în principiu la asigurarea stabilității prețurilor. Totuși, una din atribuțiile băncii centrale este și aplicarea politicii de curs de schimb. Regimul oficial se numește „flotare controlată“. Mai exact, cursul este lăsat liber, iar BNR spune că intervine doar în situații de forță majoră. Leul a fost în ultimii doi ani una dintre cele mai stabile monede din regiune, în ciuda turbulențelor europene și internaționale, preciza guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, într-un interviu din martie anul acesta. „Să ai grijă ca evoluţia leului să fie echilibrată, să nu apară mişcări bruşte, să nu se creeze distorsiuni nu este o chestiune uşoară, dar este, într-adevăr, datoria Băncii Naţionale“, explica Isărescu la postul public de radio.
Datoria BNR este de a proteja moneda națională, nu de a stabili cursul, nuanțează de fiecare dată oficialii băncii. Mai mult decât atât, în ianuarie 2015, Isărescu sublinia că leul este o „monedă vie“, iar cursul de referință publicat de BNR în fiecare zi lucrătoare, în jurul prânzului, reprezintă o simplă medie a cursurilor practicate de jucătorii din piață. În logica guvernatorului, băncile sunt cele care „cotează“, iar BNR doar afișează media.
Când și de ce intervine BNR? Când apare panica. În astfel de momente, cursul nu mai este determinat de fundamentele economice. „Când condițiile de piață tind să se dezechilibreze, acționăm cu diverse instrumente, inclusiv cu intervențiile de vânzare-cumpărare de valută, într-o manieră discretă, neostentativă și nedeclarată, pentru a readuce ordinea pe piață“, motiva Isărescu deciziile BNR de a nu lăsa cursul la discreția speculatorilor.
Guvernatorul a fost întrebat de mai multe ori ce înseamnă deviație – cât este lăsat cursul să alunece înainte ca BNR să intervină, dar și de la „ce“ este calculată această deviație –, altfel spus, care este cursul optim, cel al fundamentelor economice.
Răspunsul la aceste întrebări a fost, de fiecare dată, vag dintr-un motiv lesne de înțeles. A dezvălui „cursul corect“ ar fi o invitație în sine la speculații valutare.
Sacrificarea leului. Însă profesorul Bogdan Glăvan observă că leul a avut în ultimii ani o libertate de mișcare extrem de redusă, similară cu cea din Bulgaria, singurul exemplu european de stat care a ales să-și lege moneda întâi de marca germană și, ulterior, de euro. „BNR duce 80% o politică de consiliu monetar. Dacă ne uităm pe dinamica masei monetare din România și din Bulgaria vedem că au aceeași curbură“, spune Glăvan. În Bulgaria, banca centrală intervine în piața valutară pentru a asigura un curs de schimb înghețat oficial la nivelul de 1,95 leva/euro. „Acesta este cel mai la îndemână exemplu. Bulgaria are curs fix, noi nu avem. La noi moneda s-a depreciat, la ei nu. Ne merge bine și unora, și altora. Deci cum e cu fundamentele?“, observă Glăvan.
Dacă fundamentele nu ajută, atunci cursul poate deveni o pârghie care să asigure competitivitatea unei economii. Spre exemplu, statele de la periferia zonei euro, Portugalia, Irlanda, Italia, Grecia și Spania (PIIGS) au suferit mai mult în timpul crizei decât statele din centrul blocului monetar, mai competitive și mai puternice.
Având euro, PIIGS nu au avut opțiunea de a deveni mai competitive prin curs. Bulgarii au trecut prin același impas, dar dintr-un alt motiv: deși au monedă proprie, nu puteau jongla cu paritatea leva/euro. La ei, criza nu s-a resimțit la fel de puternic în sectorul financiar, unde, spre deosebire de România, nu a apărut problema creditelor neperformante ca urmare a deprecierii masive a leului. Acest artificiu i-a costat mai mult pe bulgari, pentru că șocul crizei s-a transmis integral în economia reală: puterea de cumpărare a scăzut, iar șomajul a sărit peste pragul de 10%.
„Vorbim despre cât de competitivă este economia în general prin calitatea produselor ei și mai vorbim și despre cât de competitivă poate fi economia prin slăbirea cursului, adică de competitivitatea prin preț“, explică Vasilescu.
Lovită, la rândul său, de criză, România a avut un instrument în plus de ajustare. Leul s-a depreciat de la 3,68 lei/euro în 2008, la 4,23 în 2009. „Prin deprecierea leului tu îți ieftinești toate activele interne“, avertizează Glăvan, adăugând că „ești mai interesant pentru investitori pentru că atunci un hotel aici devine mai ieftin decât în Indonezia, dar chestia asta nu reprezintă decât faptul că te vinzi ieftin“.
Politici publice deficitare. Revenind la fundamentele pe care stă leul, unele arată mai bine decât în 2009, însă acestea sunt doar o fațetă a monedei. Contul curent, care exprimă relația României (atât a statului, cât și a companiilor private) cu exteriorul (atât comercială, cât și financiară) ajungea anul trecut la un deficit de 1,1% din PIB (1,8 miliarde de euro), de la 4,5% din PIB în 2009.
Pe de altă parte, alți indicatori care măsoară performanța economiei sugerează lipsa de viziune a politicilor publice. În prima jumătate a anului, productivitatea muncii a scăzut.
Paradoxal, ca procent din PIB, investițiile statului sunt unele dintre cele mai mari din UE, însă calitatea infrastructurii ne plasează la coada clasamentului european.
În plus, România a căzut, în 2016, nouă poziții în indexul global al competitivității realizat de World Economic Forum.
„Economia duduie“ și leul „plătește“ pentru asta.
[/vc_column_text][vc_text_separator title=”Leul puternic, cu rele…” color=”juicy_pink” border_width=”3″][vc_column_text]Exportatorii români ar fi principalele „victime“ ale unui leu mai tare.[/vc_column_text][vc_column_text]• PROTESTE. „Isărescu, nu uita, banca asta nu-i a ta“, au scandat exportatorii, înainte de aderarea la UE, pe scările Băncii Naționale. Lăsat în voia pieței, odată cu deschiderea contului de capital, cursul a variat brusc de la 4,4 lei/euro la 3,1 lei/euro. „Atunci au murit cam 40% din exportatori“, spune Mihai Ionescu, secretar general al Asociației Naționale a Exportatorilor și Importatorilor din România (ANEIR).
• STABILITATE. În stradă s-a cerut ca BNR să asigure stabilitatea cursului, spune el, amintindu-și că o variație acceptată de ambele părți ar fi fost de plus/minus 3%. „La exportatori, criza a durat din noiembrie 2008 până în octombrie 2009. De atunci suntem pe creștere. La această reușită, o contribuție esențială a avut-o stabilitatea cursului“, explică Ionescu.
[/vc_column_text][vc_text_separator title=”… și cu bune” color=”juicy_pink” border_width=”3″][vc_column_text]Un leu mai puternic ar scădea costul vieții.[/vc_column_text][vc_column_text]• PREȚURI MAI MICI. Creșterea consumului alimentează creșterea importurilor. Banca Mondială estimează o creștere a consumului privat cu 8,1% în România, în acest an. O consecință directă este adâncirea deficitului balanței comerciale, diferența dintre exporturi și importuri, la 2,4% din PIB, față de 1,1% din PIB anul trecut. Dacă leul ar fi mai puternic, bunurile cumpărate de peste hotare ar fi mai ieftine.
• EUROIZARE. Deși nu mai avem o țintă oficială de aderare la blocul monetar, românii s-au obișnuit să își facă socotelile în euro. Unele facturi, spre exemplu cele de telefonie, sunt achitate în lei, dar exprimate în euro. De asemenea, deși în scădere, o parte importantă a împrumuturilor luate de la bănci sunt în euro. Prin urmare, un leu mai puternic s-ar traduce prin facturi și rate mai mici.[/vc_column_text][/vc_column][/vc_row][vc_row][vc_column][vc_column_text]
FOTO copertă: Economia nu a arătat niciodată mai bine în cifre decât acum. Creștem cu cea mai mare viteză din Europa, dar avem un curs mai slab decât în plină recesiune. În 2009, când PIB-ul se prăbușea cu 7,1%, cursul mediu era de 4,24 lei/euro. În 2015, economia avansa cu 3,8%. Cursul mediu al anului? 4,44 lei/euro. Sursa foto: Laszlo Raduly / NewMoney[/vc_column_text][/vc_column][/vc_row]
