Cât de aproape sunt Trump și Putin de un nou Război Rece, după ce au renunțat la tratatele nucleare

Pe 2 februarie, Rusia anunţa suspen­da­rea obligaţiilor asumate prin Tratatul For­țelor Nucleare Intermediare (INF), ca reacţie la decizia similară a Adminis­tra­ţiei Donald Trump.

 Acest articol a apărut în numărul 59 (18 februarie – 3 martie 2019) al revistei NewMoney

În timp ce atenția publică internațională este confiscată de Brexit, de Venezuela și de alte sute de probleme răspândite în toată lumea, un monstru adormit și aproape uitat dă semne că se trezește: conflictul nuclear.

Paradoxal, primește surprinzător de pu­țină atenție, dacă ne gândim că omenirea are la dispoziție suficiente focoase nucleare pentru a se autodistruge în câteva ore. De ce ar trebui să fim mai atenți? Pentru că, pur și simplu, cursa înarmării între SUA și Rusia dă semne că scapă de sub control.

Ce am putea face? Controlul înarmării este o chestiune care ține cont de presiunea publică și, când umanitatea vorbește mai tare și mai convingător decât dealerii de arme și liderii războinici, normalitatea învinge.

Să nu uităm că au trecut peste 70 de ani de când SUA au detonat două bombe ato­mice, iar de atunci nimeni nu a mai folosit în luptă o armă nucleară. În cazul în care Administrația Trump retrage SUA complet din Tratatul Forţelor Nucleare Interme­diare (INF), acesta va muri în șase luni. Un tratat care să controleze rachetele antiba­lis­tice a fost lăsat să expire în 2002. A mai rămas în picioare tratatul care vizează ra­chetele cu rază lungă de acțiune. Dar șan­sele să fie reînnoit în 2021 sunt incerte acum, mai ales după ce Trump l-a numit unul dintre numeroasele acorduri proaste negociate de predecesorul său, democra­tul Barack Obama.

MUTĂRI PERICULOASE. Fără aceste acorduri, nu prea mai poate fi făcut nimic pentru a ține sub control o nouă cursă pentru su­premația nucleară între două state care dețin peste 90% din focoasele nucleare ale lumii. Iar toate indiciile de azi trimit către „o cursă a înarmării mixtă în Europa – nu­cleară și convențională deopotrivă“, re­marcă Nikolai Sokov, fost negociator pentru arme din partea fostei URSS, în prezent membru al Middlebury Institute of International Studies din Monterey (California).

Între timp, nici China nu stă degeaba. Își modernizează arsenalul și face eforturi să scoată SUA din sfera ei de influență din Asia. State nucleare precum India sau Pa­kis­tan rămân rivale, iar liderul nord-co­reean, Kim Jong-un, dă semne că nu își va respecta promisiunea denuclearizării. Pre­șe­dintele rus, Vladimir Putin, joacă periculos și pe mai multe fronturi (în ulti­mul an, avioanele rusești Su-27 au interceptat în mod repetat aparatele militare americane care zburau în spațiul interna­țio­nal, crescând astfel riscul unui incident).

Abordarea Administrației Trump față de belicoasa politică putinistă este „cea a păcii prin forță“. Iar președintele american nu a făcut decât să meargă pe mâna radicalului său consilier pe probleme de securitate, John Bolton, când a notificat în octombrie cu privire la intenția de a retrage SUA din tratatul INF. Pe linia predecesorului său Obama, Trump a acuzat Rusia că dez­voltă o ra­che­tă de croazieră care în­calcă prevede­rile INF. De altfel, pe 23 ianua­rie, armata rusă a și prezentat unor emi­sari străini ra­cheta: SSC-8, cum o numesc ame­ricanii, sau 9M729, cum o numesc rușii, despre care susțin însă că respectă prevederile tratatului, dat fiind că nu depășește o rază de 500 de kilometri.

Analiștii militari susțin că SUA vor oricum să iasă din tratat pentru a putea lansa la nevoie rachete spre Asia de Est și a ține sub control China. Îngroparea INF le va permite SUA să răspundă eforturilor pute­rii de la Beijing de militarizare a Mării Chinei de Sud.

Și, da, președintele Trump are dreptate că Putin este principalul personaj negativ, dar problema cu strategia sa a „păcii prin forță“ este că nici Rusia, nici China nu sunt dispuse să cedeze supremația nucleară Sta­telor Unite. Așa că tot ce obțin SUA din retragerea din INF este o nouă cursă a înar­mării. Mai mult, SUA pierd dreptul de a ins­pecta siturile rusești care adăpostesc ra­chetele, prevedere introdusă de Reagan în tratatul din 1987.

Teoria jocului. Și dacă strategia lui Trump privind armele ofensive este pro­blematică, plină de bube pare să fie și cea defensivă. Ca și predecesorii săi, președin­tele american ar vrea să construiască un scut virtual care să protejeze SUA de posibile rachete ostile. Numai că strategia aceasta de apărare indestructibilă are ca efect nașterea unor tipuri de arme și mai pe­riculoase dezvoltate de celelalte state în contrapartidă (vezi dezvoltarea Avangard, sis­temul rusesc de rachete supersonice, n.r.).

Specialiștii în teoria jocului și cunos­că­tori ai cursei înarmării recomandă așa-nu­mitul principiu al distrugerii reciproce asi­gurate (DRA). Ideea e simplă – paradoxal, lumea e mai sigură dacă niciuna dintre su­perputerile nucleare nu își poate proteja de fapt poporul de la un dezastru nuclear; știind asta, nici nu va îndrăzni să lanseze un atac nuclear. Principalul scop al controlului înarmării în binomul SUA-Rusia este de a împiedica să fie folosită vreodată o încărcătură nu­cleară, pentru că un mic atac ar putea ge­ne­ra un conflict total.

Pentagonul presupune, pe baza semna­lelor dinspre Moscova, că Rusia a adoptat formal așa-numita strategie orwelliană a escaladării pentru a descuraja, altfel spus pariază că ar putea sparge nasul Occidentului fără să stârnească o contrareacție nucleară masivă (pe modelul văzut deja în cazul Pakistanului sau al Coreei de Nord).

Pentru a contracara această presupusă strategie orwelliană, Trump vrea ca SUA să-și construiască propriul ar­se­nal de arme mai mici, cu care să poată răs­punde, la nevoie, proporțional Rusiei, dacă aceasta se decide să facă prima mutare (principiul first use). Gândirea este că Rusia nu va lovi prima, dacă va ști că SUA dispun de arme cu care pot lovi propor­țional.

INSTABILITATE. A construi arme nucleare care pot fi folosite la un moment dat este ca și cum ai ridica stive de bușteni uscați și să speri că niciodată nimeni nu va aprinde pe lângă ei un chibrit. „Sunt atâtea care ar putea evolua în di­rec­ția greșită“, spune Hans Kristensen, dire­ctor al Pro­iectului pentru informare nucleară din ca­drul Fede­ration of American Scientists.

Echilibrul bazat pe convingerea distrugerii reciproce asigurate dintre SUA și Rusia a fost cel care a menținut pacea până acum. Tratatele privind controlul înarmării au fost o garanție că niciuna dintre părți nu poate obține și dezvolta un avantaj decisiv.

Suprimarea acestor acorduri ar putea duce nu doar la înarmare, ci și la mai multă instabilitate și incertitudine. Cu cât una dintre părți știe mai puțin despre capacită­țile și intențiile celeilalte părți, cu atât mai multe șanse sunt să se ajungă accidental la un conflict. „Situația cu care ne con­frun­tăm azi, dacă vorbim despre arsenalul nu­clear, seamănă cu cele mai întunecate zile ale Războiului Rece și nimeni nu dă semne că vede asta. Politicile noastre nu reflectă acest pericol, nici în SUA, nici în Rusia“, spune pe un ton alarmant William Perry (91 de ani), fost ministru al apărării în Ad­mi­­nistrația Clinton.

Despre ieri și azi

Armele nucleare sunt, de fapt, mai ieftine, comparativ cu anumite arme convenționale, dacă luăm în calcul raportul cost/letalitate.

• ISTORIE. În 1987, liderul sovietic, Mihail Gorbaciov, a semnat INF împreună cu omologul său american, Ronald Reagan. Gorbaciov a ținut să remarce că tratatul „va intra în căr­țile de istorie“.
• BENEFICIARI. Anularea tratatelor care con­trolează azi înarmarea ar fi în beneficiul Boeing, Honeywell International, Lockheed Martin sau Northrop Grumman, printre alții.
• DEFENSIV? În decembrie, Rusia a făcut pu­blic faptul că sistemul de rachete superso­nice Avangard (cu o viteză de zbor de 27 de ori mai mare decât viteza sunetului) a fost testat cu succes și că este un sistem de apărare.

Articol preluat din BloombergBusinessweek

de Peter Coy, adaptare de Mimi Noel

FOTO: Guliver / Getty Images