Care este, de fapt, procedura în caz de accidente auto ușoare

NewMoney 04/01/2021 | 14:31 Fapt Divers
Care este, de fapt, procedura în caz de accidente auto ușoare

Conducătorii auto implicaţi într-un accident de circulaţie, din care a rezultat numai avarierea autovehiculelor, sunt obligaţi să se prezinte la organele de poliţie pentru declararea evenimentului, împreună cu autovehiculele avariate. Iată care sunt obligațiile unui șofer într-un asemenea caz.

Ce spune legea despre accidente ușoare

Legislația în vigoare spune că un accident ușor trebuie să îndeplinească două condiții esențiale. Cea mai importantă dintre acestea este ca pagubele rezultate în urma accidentului să fie doar de natură materială. Cea de-a doua presupune ca măcar unul din vehiculele implicate să se fi aflat în mișcare în momentul producerii accidentului. Legea stipulează ca termen de declarare accidente ușoare maxim 30 de zile de la producere, iar depășirea acestuia poate duce la amenzi sau chiar pierderea permisului.

În cazul accidentelor de circulaţie cu avarii (tamponări) conducătorii auto implicaţi au obligaţia de a se prezenta în termen de 24 ore de la producerea accidentului la unitatea de poliţie pentru întocmirea documentelor de constatare, care se eliberează numai în baza declaraţiilor date de aceştia. Neprezentarea în acest termen constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă, iar permisul de conducere se reţine, perioada de suspendare fiind de 30 zile.

În cazul în care unul din conducătorii auto implicaţi părăseşte locul accidentului sau refuză să se prezinte la poliţie, celălalt conducător auto trebuie să furnizeze cât mai multe amănunte despre autovehiculul respectiv (tip, număr de înmatriculare, marca, etc.) şi, dacă este posibil, datele eventualilor martori oculari.

Lucrătorii de poliţie vor efectua demersurile necesare pentru identificarea autovehiculului implicat în evenimentul rutier şi a conducătorului auto care nu s-a prezentat la poliţie în vederea constatării.
În cazul în care autovehiculul dumneavoastră a fost avariat în timp ce era staţionat sau parcat, este necesar să vă deplasaţi cu acesta la sediile menţionate pentru declararea evenimentului şi efectuarea documentelor de constatare.

Constatarea amiabilă a accidentelor auto ușoare

Pentru evenimentele în care au fost implicate două vehicule, din care au rezultat numai pagube materiale, avizarea societăţilor din domeniul asigurărilor se poate face şi în baza unui formular tipizat, eliberat de societăţile din domeniul asigurărilor, denumit constatare amiabila de accident, în care conducătorii vehiculelor respective consemnează circumstanţele producerii evenimentului, datele personale de identificare a vehiculelor implicate, precum şi a propriilor asiguratori.

Declarație accidente ușoare

Pentru cazul nefericit în care nu ajungeți la o înțelegere cu celălalt șofer, aveți la dispoziție procedura de declarare accidente ușoare. Pentru asta va fi nevoie să știți cât mai multe detalii legate de împrejurările în care s-a produs accidentul. Informații precum ora la care a avut loc, ordinea în care s-au petrecut evenimentele sau numărul de înmatriculare al celuilalt autovehicul sunt deosebit de importante atunci când veți face declarația la sediul de poliție. Pe baza acestei declarații, polițiștii vor demara o anchetă pentru a stabili vinovatul și vor aplica măsurile care se impun. În cazul în care celălalt șofer a fost de vină, e bine să vorbiți cu persoanele care au asistat la accident pentru a-i avea drept martori. Asta dacă nu aveți deja montată pe mașină o cameră de luat vederi cu care să vă demonstrați nevinovăția.

Ce trebuie să faceți în cazul unui accident ușor

  • preventiv, trebuie să aveți la îndemână copii după actul de identitate, actele mașinii și RCA
  • dacă accidentul s-a petrecut în trafic, scoateți mașina de pe carosabil, faceți o verificare amănunțită a daunelor și rețineți cât mai multe amănunte legate de desfășurarea accidentului
  • în cazul daunelor suplimentare (mobilier stradal, balustrade, borduri, etc.) sunteți obligați să faceți o declarație la Poliție
  • discutați cu celălalt șofer și încercați să negociați semnarea constatării amiabile
  • dacă nu se poate ajunge la o înțelegere, trebuie să ajungeți la un sediu de poliție în maxim 24 de ore