Bărbuții lui Marcel: cui vrea să lase afacerea proprietarul celui mai mare producător de materiale de construcții autohton
Planul lui Marcel Bărbuț, proprietarul AdePlast, este ca în cinci ani să devină din „dirijor“ un simplu spectator. Iar pentru antreprenorul obișnuit să controleze totul în compania sa, trecerea afacerii în mâinile celor trei fii pare a fi cel mai dur test din cele peste două decenii de business.
De la încercarea eșuată de listare la bursă până la decizia ca AdePlast să rămână în familie, Marcel Bărbuț (61 de ani) nu a urmărit de fapt decât un singur scop: să asigure nemurirea colosului de polistiren, mortar și vopsea pe care l-a construit. În următorii ani însă, cel care a fost denumit „omul-orchestră“ (lucru care nu îi place și spune că e mai degrabă dirijor) spune răspicat că vrea să admire reprezentația din postura de spectator.
Întors în țară ca investitor „austriac“ – a fugit din România în 1988 și a rămas în Austria –, a avut într-o primă fază o afacere eșuată în comerțul cu bunuri. Și-a promis atunci că nu se va mai opri niciodată la jumătatea drumului. A pornit pe o nouă cale în 1996, cu MultiStar Prod, companie redenumită AdePlast în 2007. În 20 de ani a ajuns la nouă fabrici (în trei centre de producție) și afaceri de 77 de milioane de euro.
„VACA DE MULS“ RĂMÂNE ÎN FAMILIE. „Dacă eu aș pleca acum, afacerea ar merge din inerție, însă trebuie să existe cineva care să îi ofere o orientare“, mărturisește antreprenorul. Înconjurat de cei trei băieți ai săi, pe care i-a cooptat în companie, Bărbuț pare mai decis ca niciodată să îi învețe cum să ducă businessul mai departe.
Când vorbește despre fiii lui – Alexander (27 de ani), cel care se ocupă de exporturi, Thomas (24 de ani), cu responsabilități de marketing și IT, și Marcelo (21 de ani), deocamdată, învățăcel în departamentul financiar – minusurile sunt puse rapid pe tapet în fața plusurilor, parțial din dorința de a-i ambiționa și de a-i ține cu picioarele pe pământ. Bărbuț mai are un fiu, născut în 2013, prea mic pentru a avea vise cu mortar și polistiren.
„Nouă ni se pare că ni s-a dat posibilitatea să învățăm ceva și să facem ceva în viață. Mâine, dacă viața îmi dă un picior sau se întâmplă ceva cu firma aceasta, eu știu să fac ceva“, spune Thomas Bărbuț, mărturisind că relațiile cu tatăl lor sunt „extraordinare“, chiar dacă acesta nu pierde niciun moment să le taxeze slăbiciunile. „Ei au venit destul de bătrâni din Austria și prima lor limbă a fost limba germană. Au învățat limba română mai mult din mers. Mai au probleme de pronunție și de exprimare“, îi penalizează seniorul.
De altfel, când vrea să se facă mai bine înțeles, vorbește cu fiii săi în germană. Relațiile la birou par protocolare, căci copiii i se adresează cu „domnul Bărbuț“, iar el le spune „colegii“. „Acasă îi spunem «tata», dar aici îi spunem așa“, punctează Thomas. Dincolo de cuvintele tăioase la adresa lor, antreprenorul încearcă să își rețină privirea protectoare. Poate tot din acest motiv, în urmă cu șapte ani mărturisea că nu și-ar lăsa copiii în „jungla asta (piața construcțiilor, n.r.)“ și că intenționează să vândă afacerea odată ajunsă pe primul loc. Astăzi, râde când își amintește declarațiile trecute, mai ales că unul dintre copii îi atrage atenția că le-a citit și el.
Cum stau lucrurile acum? „Competiția este acerbă și uneori murdară, mizerabilă“, dar AdePlast nu se mai uită după eventuali cumpărători, asigură Marcel Bărbuț, mai ales acum când copiii săi sunt implicați în afacere. O afacere cu vânzări de 77 de milioane de euro și un profit de 5,8 milioane de euro anul trecut. Mai mult, câștigul a crescut de trei ori în perioada crizei, chiar și atunci când sectorul construcțiilor era la pământ.
Evaluată la aproximativ 5 miliarde de euro în anul de boom 2008, piața materialelor de construcții s-a prăbușit în criză cu aproape 40 de procente, după cum arată datele Asociației Producătorilor de Materiale de Construcții din România (APMCR).
La ultimele oferte de preluare, a făcut un consiliu de familie și i-a întrebat ce părere au. „Dar de ce să vinzi? Au spus toți la unison. Și mi-am dat seama că nu au în ei dorința de a vinde pentru că banii se duc“, povestește antreprenorul, amintind și de o vorbă din popor care spune că „vaca trebuie mulsă, nu tăiată“. Cu alte cuvinte, „trebuie să existe o afacere care să aducă bani, să îți dea o preocupare, să vii cu plăcere la muncă“.
Pe de altă parte, le mai trage un perdaf: „Dacă îi las cu bani, se apucă de prostii“. Încă își mai școlește fiii, care mai au până să treacă de proba finală.
De multe ori, antreprenorul nu s-a ferit să mărturisească faptul că nu a găsit oamenii potriviți pentru diverse poziții-cheie, fiindcă potențialii candidați doar cereau foarte mulți bani, dar nu livrau rezultatele pe care el le aștepta de la ei. Antreprenorii sunt ambițioși, își cunosc de-a fir a păr afacerea și greu acceptă sfaturi care vin să le mai tempereze dorințele. Astfel, relația dintre manager și antreprenor poate fi adesea tensionată și incomodă. Un exemplu recent vine dinspre retailerul de bricolaj Praktiker. Isabelle Pleska, un executiv cu experiență de zece ani în industrie, a stat mai puțin de un an în funcția de director general al lanțului deținut de Ömer Süsli. Pleska a plecat din companie la finalul lui noiembrie 2016, iar poziția a fost ocupată după trei luni.
CU RETRAGEREA PE MASĂ. Bărbuț anunța în 2015 că renunță la poziția de CEO în favoarea unui manager din interiorul companiei – Bogdan Pîrvu –, dar avea să revină în fruntea businessului după numai un an. La 1 iulie 2016, se răzgândește din nou și numește un nou CEO, Daniel Stăncescu. Simultan, copiii săi au început să preia responsabilități tot mai mari în cadrul grupului. Începea atunci pregătirea lor oficială pentru preluarea businessului.
Tranziția nu este însă simplă, mai ales atunci când este vorba despre un om de afaceri despre care s-a spus nu o dată că ar fi „omul-orchestră“. Antreprenorul Florin Madar, președintele Family Business Network, asociație care aduce laolaltă mai multe afaceri de familie românești, subliniază că planificarea temeinică este cheia acestui schimb care are loc între generații și care trebuie să pornească „de la momentul deciziei de a transfera «frâiele» afacerii până la momentul predării efective a ștafetei“. Florin Madar atrage atenția că ambele părți – atât părinții, cât și copiii – trebuie să își asume cu mare responsabilitate această decizie, mai ales că poate avea consecințe atât pentru familie, cât și pentru viitorul afacerii.
În cazul lui Marcel Bărbuț, decizia pare să fie ireversibilă de această dată. Peste cinci ani, antreprenorul adaugă pe lista de dorințe „o investiție ca lumea“, dar și o decizie ceva mai surprinzătoare pentru omul care știe tot ce mișcă în AdePlast. „Din dirijor aș vrea să fiu spectator. Asta mi-aș dori, să îi direcționez pe colegi să facă ce trebuie să facă“, punctează Bărbuț, arătând spre cei trei fii.
De-a lungul timpului, ajutorul de stat și listarea la bursă au fost două dintre reperele care au reapărut pe lista lui Marcel Bărbuț ca două obsesii. Iar declanșatorul acestora a fost construirea unei fabrici de vată bazaltică, produs care ajunge pe piața locală exclusiv prin importuri și ar completa portofoliul de producție al companiei. Listarea la bursă a fost poate un vis prea mare pentru el. În 2008, antreprenorul se pregătise de listare, dar a renunțat în ultimul moment. A revenit asupra ideii cinci ani mai târziu, în 2013. Se întâmpla într-un moment în care datoriile crescuseră accelerat, ajungând la peste 70% din cifra de afaceri.
În același 2013, AdePlast inaugurase patru fabrici, sfidând criza și prognozele pesimiste legate de sectorul construcțiilor. La începutul lui ianuarie 2014, producătorul se califica pentru un ajutor de stat de 7,3 milioane de euro, dar, câteva luni mai târziu, avea să renunțe la proiectul fabricii de vată bazaltică ce ar fi presupus investiții de 20 de milioane de euro și care ar fi urmat să fie ridicată în zona Ploiești. Printre motivele invocate atunci au fost lipsa unui producător de echipamente capabil să îi ajute la instalarea capacităților, dar și instabilitatea mediului politic.
Un an mai târziu revine însă asupra deciziei și solicită din nou ajutor de stat, de această dată pentru o fabrică în zona Oradea, o investiție estimată la 126 de milioane de lei (circa 28 de milioane de euro). Un demers eșuat, pentru că nu a mai întrunit punctajul necesar și nu s-a mai calificat.
Proiectul fabricii de vată bazaltică – „cu o locație strategică ce va permite accesul ușor în afara granițelor“ – avea să revină în cărți la începutul lui 2016, intenția lui Bărbuț fiind ca mai mult de jumătate din producție să meargă către export. A bătut însă pasul pe loc și nu a mai luat nicio decizie impulsivă.
FĂRĂ AJUTOR. Astăzi, pare că niciuna dintre variante – nici apelarea la ajutor de stat, nici listarea la bursă – nu îl mai tentează, cel puțin pe termen scurt, dar vrea să le demonstreze tuturor că va găsi alte soluții pentru a realiza ceea ce și-a pus în minte.
De altfel, eșecul listării la bursă pare să fie un subiect încă sensibil pentru antreprenorul care spune că AdePlast „a fost din primul moment gândită să ajungă la bursă“. Recunoaște că, în momentul listării, gradul său de îndatorare era foarte mare, dar ține să puncteze că nu ar fi folosit banii pentru plata datoriilor, mai ales că afacerea a fost profitabilă și că nu a avut niciun an pe minus.
Alexander face repede și un calcul: „Dacă am fi avut fabrica (de vată bazaltică, n.r.) și am fi vândut produsele proprii, și nu pe cele din import (pe care compania le aduce din Polonia și Ucraina, n.r.), am fi câștigat vreo 10 milioane de euro pe an“.
Acum, Bărbuț se dezice de banii de la bursă: lichiditatea e prea mică, nu sunt multe companii care să se fi listat în ultimii patru-cinci ani, iar, în cele din urmă, banii de pe bursă sunt prea scumpi. „Pentru mine, dacă o făceam atunci, probabil, era tare bine.“
MARILE PROIECTE. Banii sunt constant în centrul preocupărilor sale. De altfel, recunoaște că a aplicat în cazul AdePlast doar noțiunile de bază învățate în clasele primare. „Eu am aplicat doar trei operații din cele patru: adunarea banilor, înmulțirea lor și sunt foarte deficitar la împărțire. Vreau să iau mereu partea leului. Cu minus nu am învățat“, mărturisește Marcel Bărbuț, râzând. Anul trecut a renunțat în ultima clipă să mai achiziționeze o fabrică de polistiren din Timișoara, gândindu-se că este totuși prea aproape de platforma industrială de la Oradea.
Pentru anul acesta vrea o creștere a afacerilor de cel puțin 10% și speră ca exporturile să ajungă la 5-6 milioane de euro, în ciuda estimărilor mai rezervate ale fiului cel mare, responsabil de acest departament. Cele mai mari piețe pe care ajung produsele AdePlast sunt Ungaria, Bulgaria și Republica Moldova. Acestora li se adaugă Austria, Marea Britanie, Belgia și state din Orientul Mijlociu. Pentru 2017 vrea să crească volumul exporturilor către Ungaria și Bulgaria, mai ales că în Bulgaria ar urma să înceapă un program de reabilitare termică. În ceea ce privește piața internă, aici se luptă cu multinaționale precum Henkel (Ceresit), Baumit și Saint Gobain.
În 2016, a reușit să achite din împrumuturile mai vechi, iar, dacă la începutul anului trecut avea rate de 500.000 de euro pe lună, în ianuarie 2017 acestea au scăzut la 180.000 de euro pe lună. Ceea ce înseamnă că, în condițiile actuale, în 2018 ar avea de făcut ultimele plăți. „Stăm foarte bine din acest punct de vedere“, mărturisește acum, mai relaxat, antreprenorul. Îl completează mezinul, care spune că raportul dintre datoriile nete și EBITDA este de 1,2% (circa 16 milioane de euro), ceea ce le permite să ia împrumuturi de la bănci de până la 30 de milioane de euro. Este însă zgârcit cu detaliile legate de destinația banilor împrumutați. Dă, totuși, un singur indiciu: este vorba de o fabrică, în România. Investiția se apropie de cele 28 de milioane de euro necesare fabricii de vată bazaltică pe care le-a solicitat antreprenorul pentru ajutorul de stat în urmă cu doi ani.
Pe de altă parte, simte că fabricile pe care le are în prezent vor ajunge la capacitate maximă, de aceea se gândește „să mai pună o fabrică. Este cu semnul întrebării unde, probabil în zona Olteniei“. Visează însă și la fabrici peste hotare, dar taie din start de pe listă statele din Orientul Mijlociu (Kuweit și Arabia Saudită). „Este greu ca un necredincios să investească într-o țară arabă. Am fost chinuit o săptămână, cât am stat acolo“, spune antreprenorul, care nu exclude însă varianta acordării de licențe pentru posibilii doritori care vor să dezvolte în acea zonă. Revine însă cu nostalgie la țări mai apropiate – Germania sau Austria –, de care se simte mai legat, dar în care este dificil să pătrunzi acum, „din cauza publicității negative pe care o au românii în ultima perioadă“. Așteaptă însă momentul propice pentru a cumpăra un mic producător local, eventual care să aibă „o mică problemă tehnică“, ceea ce ar trage mult în jos prețul de achiziție. Explică faptul că e mai simplu să preia un business care să îi înlesnească intrarea pe piața respectivă.
Așa cum ne-a obișnuit, nu își face planuri pe termen lung: monitorizează toți jucătorii care îl interesează și așteaptă să se ivească oportunitatea. „Dacă apare o ciocolată, o iei, nu o lași acolo“ – cu condiția ca acea ciocolată să nu fie făcută din cele mai scumpe boabe de cacao.
Dacă ar fi să își diversifice businessul, ar investi în agricultură și în pământ, pentru că „din ăsta nu se mai face“. Nu îl interesează investițiile în zona imobiliară, care i-au atras pe mulți dintre antreprenorii români în ultima vreme, cel mai recent exemplu fiind frații Pavăl, proprietarii Dedeman, care ar putea prelua cele cinci clădiri de birouri ridicate de AFI Europe.
Cu toate că Marcelo ar visa la un hotel – probabil într-o zonă care te face să te simți lipsit de griji –, toți sunt în cele din urmă de acord că este mai bine să „faci ce știi“. Și tatăl lor punctează: „Dacă tata mi-ar fi lăsat ceea ce le las eu lor, eram diversificat la maximum. Dar omul trebuie să facă ce știe, să nu se aventureze“. De această dată, „tata“ vrea să le lase fiilor săi un mic imperiu, doar că ei trebuie să se dovedească a fi capabili să îl ducă la nivelul următor, mai ales că acționari vor deveni doar după dispariția lui Marcel Bărbuț.
Românii din construcții
Antreprenorii români reprezintă o minoritate pe piața de 5 miliarde de euro a materialelor de construcții.
ELIS PAVAJE. Familia Goța din Alba Iulia este proprietarul producătorului de pavele și borduri Elis Pavaje, cu afaceri de 36 de milioane de euro în 2016. Înființată în 1991, compania are două unități de producție, în Petrești (Alba) și Stoenești (Prahova).
KÖBER. Tot o familie, de această dată din Piatra Neamt, a mizat pe producția de lacuri și vopsele încă din 1991. În 2015, Köber a avut afaceri de peste 54 de milioane de euro și un profit net de 7,5 milioane de euro.
ARCON. Antreprenorul Ioan Țițeiu a ales să vândă fabricile de polistiren de la București și Sfântu Gheorghe ale grupului pe care îl deține, Arcon, către Hirsch Porozell, parte a grupului austriac Hirsch Servo.
AUTOPORTRET
Marcel Bărbuț își schițează autoportretul pentru NewMoney, unul fără nicio legătură cu AdePlast.
- Calitatea pe care o admir la un om: Ambiția și mândria.
- Principala mea trăsătură de caracter: Deosebit de ambițios.
- Principalul defect: Mă enervam foarte repede când eram tânăr. Acum mă enervez tot la fel de repede.
- Hobby: Munca și familia.
- Cea mai mare pierdere: În 1996, când am făcut foarte mulți bani în România din comerț, am schimbat în lei foarte mulți dolari la un curs de 3.100 lei pentru un dolar. În câteva luni dolarul a ajuns la 6.200 de lei. Am cumpărat o parte din valută înapoi, dar am decis să mă întorc în Austria. Singura firmă pe care am lăsat-o activă a fost AdePlast. Toată lumea în Austria râdea de mine că am pierdut banii. Atunci mi-au dat lacrimile, când nu m-a văzut nimeni, și mi-am spus că niciodată în viața mea nu mă voi opri la jumătatea drumului.
- Când și unde ați fost cel mai fericit: Când s-a născut primul băiat și sunt din nou foarte fericit că am din nou un copil la o vârstă… Mă face să uit de orice.
- În ce situații mintiți: Nu mint, pentru că nu poți gestiona minciunile. Atunci când minți, la un moment dat te dai de gol.
- Eroul preferat: Eu.
