Airbnb și New York se războiesc de peste zece ani. Cum a pornit conflictul

De mai bine de zece ani, compania Airbnb și autoritățile din New York sunt prinse într-un conflict de primă pagină. Oficialii vor să limiteze platformele online care permit închirierea caselor, susținând că astfel se adâncește criza imobiliară a metropolei supranumite Big Apple. La rândul său, Airbnb vrea legitimitate în principala sa piață americană înainte de listarea din 2020.
Acest articol a apărut în numărul 75 (7 – 20 octombrie 2019) al revistei NewMoney
Airbnb vs New York: mărul discordiei
În ciuda concurenței puternice din partea hotelierilor tradiționali, Airbnb, un startup pornit în urmă cu 11 ani, a reușit până acum să negocieze reglementări care să-i permită să funcționeze în nu mai puțin de 500 de orașe din mai toate țările lumii.
Evaluată recent la 31 de miliarde de dolari, compania se pregătește de listare. Doar că în acest moment are un mare obstacol de depășit – intrarea în legalitate în orașul New York, unde regulile sunt mai stricte, iar tacticile agresive ale Airbnb se pare că au avut efect de bumerang.
Orașul interzice închirierea pe termen scurt în cazul majorității locuințelor newyorkeze, ceea ce lovește în inima afacerii Airbnb.
În ultimii ani, autoritățile newyorkeze au alocat chiar resurse speciale – 8 milioane de dolari anual, o creștere de zece ori în ultimii patru ani – pentru a-i găsi și amenda pe cei care încalcă această restricție. Airbnb a fost citată de autorități în peste 17.000 de cazuri de astfel de închirieri ilegale.
Negocierile dintre cele două părți sunt în impas de mai mulți ani și evident că investitorii vor să tranșeze disputa cu orașul New York înainte de listarea din 2020, spun surse apropiate discuțiilor.
Acum, compania face eforturi pentru a ajunge la o înțelegere, conștientă că un eșec ar afecta evaluarea și, totodată, ar putea împinge și autoritățile altor orașe fie să înăsprească legislația, fie să renegocieze termenii în care companii precum Airbnb fac business.
Airbnb a confirmat oficial că intenționează să iasă pe piața de capital anul viitor, după apariția articolului din Bloomberg BusinessWeek.
„Cu cât activează în deplină legalitate, cu atât mai încrezători vor fi investitorii la momentul listării. Iar New York va fi una dintre primele piețe pentru ei“, spune Andrew Rasiej, președintele organizației neguvernamentale New York Tech Alliance.
Airbnb face presiuni pentru a deschide piața newyorkeză și este dispusă să ajungă la un compromis. Chris Lehane, director pe chestiuni juridice în cadrul companiei, spune că Airbnb va reuși, dar că trebuie știut că oricum nu este vital pentru business, New Yorkul aducând cel mult 1% din veniturile companiei.
De la ce a pornit conflictul
Un amendament din 2010 al Legii locuinței multiple interzice închirierea pentru mai puțin de 30 de zile în absența proprietarului.
Este una dintre cele mai restrictive legislații din SUA, dar, chiar și așa, sunt peste 55.000 de locuințe care sunt în sistem Airbnb, generând 70 de milioane de dolari din cele 5 miliarde de dolari cât va obține ca venituri compania anul acesta. Majoritatea celor care închiriază nici nu știu că o fac ilegal.
În 2015, când Airbnb l-a angajat pe Lehane, fost consilier în Administrația Bill Clinton, a fost un semnal că dorește să ia taurul de coarne în chestiunea newyorkeză. A trecut la atacarea politicienilor newyorkezi care au făcut presiuni pentru a faulta și mai mult Airbnb.
Principalul opozant al lui Lehane nu este un avocat, ci un puternic lider sindical – Peter Ward, președintele sindicatului newyorkez al hotelierilor și al proprietarilor de moteluri (organizație cu 40.000 de membri).
Airbnb a orchestrat o campanie de PR negativă avându-i în centru și pe Ward, dar și pe alți politicieni ostili afacerii. „Au recurs la amenințări și au pornit o campanie mediatică masivă pentru a strivi opoziția. Ar fi avut nevoie de o abordare cu mănuși de catifea, pe când ei au ales să dea cu pumnul în masă“, atrage Ward atenția asupra strategiei greșite.
La rândul lor, sindicatul proprietarilor de hoteluri și de moteluri a sponsorizat cu sute de mii de dolari administrația locală condusă de primarul Bill de Blasio.
În replică, Lehane susține că sindicaliștii nu sunt decât valeții marilor lanțuri hoteliere. În lupta cu Airbnb (inclusiv în media), Ward a reușit să coaguleze o coaliție formată din grupuri de hotelieri, politicieni locali, ONG-uri și entități ale proprietarilor.
Airbnb ajută orașul New York
Pe de altă parte, Airbnb face și lucruri prin care susține autoritățile newyorkeze – le oferă informații despre cei care își listează casa ilegal în sistemul Airbnb.
Totodată, a donat anul trecut 10 milioane de dolari către ONG-uri newyorkeze. Nu i-a uitat nici pe politicienii prietenoși cu afacerea.
Josh Meltzer, care conduce demersurile de lobby cu autoritățile locale, spune că se fac eforturi pentru a găsi un teren comun. „Suntem complet dispuși să negociem. Dar avem nevoie de cineva rațional și corect de partea cealaltă a mesei“, spune acesta.
Există speranță însă. Foarte curând, este posibil să fie negociat un amendament legislativ care să oblige compania să furnizeze lunar informații despre cei care își închiriază casele, ceea ce le va permite autorităților să-i găsească. Și să-i amendeze pe cei care încalcă legea.
Mulți vor ieși din sistemul Airbnb, dar este de așteptat ca mutarea să legitimeze compania și în New York și astfel să amelioreze temerile investitorilor în contextul apropiatei listări.
Și Airbnb, și Ward au greșit în New York, subestimând criza caselor accesibile ca preț, este de părere Bradley Tusk, un investitor de risc și fost strateg politic pe lângă companii precum Uber Technologies.
„Este o chestiune care a degenerat până în punctul în care Airbnb a pierdut mult teren în zona politicului. Poți trage oare semnale de alarmă într-un oraș în care activezi ilegal? Ar fi al naibii de ciudat“, a mai spus Tusk, care în 2009 a condus campania pentru primărie a lui Michael Bloomberg, proprietarul companiei-mamă a revistei Bloomberg Businessweek.
Tehnologia & turismul
Airbnb este o platformă online prin care se pot închiria camere, apartamente sau case întregi direct de la proprietar.
- Idee. În 2008, Brian Chesky și Joe Gebbia, cofondatori ai companiei Airbnb, au decis să închirieze saltelele din apartament în perioada unei conferințe.
- Finanțări. În 2009, cei doi primeau deja finanțare de la Sequoia Capital. În septembrie 2016, atrăgeau o finanțare de o jumătate de miliard de dolari de la Google Capital și de la Technology Crossover Ventures.
de Olivia Carville, adaptare de Mimi Noel
Articol preluat dim BloombergBusinessweek
FOTO: Getty