Adunarea Generală a ONU condamnă, în unanimitate, intervenția Rusiei în Ucraina

Elena Marinescu 02/03/2022 | 20:49 Ştiri
Adunarea Generală a ONU condamnă, în unanimitate, intervenția Rusiei în Ucraina

Adunarea Generală a Naţiunilor Unite a condamnat miercuri, printr-o rezoluţie care nu are caracter juridic obligatoriu, intervenţia militară rusă în Ucraina, informează CNN.

În favoarea proiectului de condamnare a invaziei militare ruse au votat 141 de state, iar cinci ţări – Rusia, Belarus, Coreea de Nord, Eritreea şi Siria – s-au pronunţat împotriva rezoluţiei, conform cotidianului Le Figaro. Reprezentanţii a 35 de ţări, inclusiv ambasadorul Chinei, s-au abţinut de la vot.

Rezoluţia, care, spre deosebire de cele ale Consiliului de Securitate ONU, nu are caracter juridic obligatoriu, cere Rusiei să retragă „imediat, complet şi necondiţionat toate forţele militare de pe teritoriul Ucrainei recunoscut prin tratatele internaţionale”. Rezoluţia confirmă susţinerea pentru „suveranitatea Ucranei, pentru independenţa, unitatea şi integritatea teritorială”.

Rezoluţia, iniţiată de Uniunea Europeană şi de Ucraina, condamnă şi decizia Rusiei de plasare în alertă a capabilităţilor de disuasiune nucleară, precum şi implicarea Belarusului în conflict.