Investițiile chineze în România se amână până la calendele grecești
România și China au în derulare proiecte energetice de aproape zece miliarde de euro. Dacă acestea și avansează, o fac foarte subtil. O lipsă acută de energie pare să plutească în aer.
China a început de mai mulți ani o ofensivă economică în țările din centrul și estul Europei, la care elita din vestul continentului și prietenii americani s-au uitat urât, temându-se de o invazie a mărfurilor ieftine, care ar face să dispară milioane de locuri de muncă. Paradoxal sau nu, multe dintre țările europene cu economii puternice, precum Germania, Olanda sau Franța, contribuie cu sume consistente la Banca Asiatică pentru Investiţii în Infrastructură, din care, mai nou, și România vrea să facă parte.
Care au fost „direcțiile de atac“ ale chinezilor în România? În primul rând, energia. Dincolo de mândria de a avea un sistem energetic robust, România are o nevoie acută de investiții, recunoscută și de autorități, dar niciodată rezolvată. Atât pentru producerea, cât poate chiar mai mult pentru transportarea energiei. România are în derulare trei proiecte energetice mari, pe care se spune că le va realiza alături de companii din China, anume reactoarele nucleare de la Cernavodă, hidrocentrala Tarnița și o termocentrală în Oltenia.
Problema e că proiectele trenează, iar China pare că între timp s-a reorientat dinspre energie spre alte domenii economice, unde lucrurile se mișcă mai repede. „Se poate vorbi de o încetinire a investițiilor chineze în România“, spune un specialist din energie care a dorit să-și păstreze anonimatul.
De ce ar trebui România să se aștepte ca aceste proiecte să și meargă, având în vedere că, până acum, investițiile chineze pe plan local sunt trecute în catastifele BNR la categoria „și alții“?
Vechi promisiuni. „Mai este și o nepricepere în a negocia și o lentoare în luarea deciziilor. E chiar o tragere de timp cauzată de frica de a lua decizii“, adaugă sursa citată.
După ce au subminat proiectul nuclear de la Cernavodă, autoritățile au încercat să braveze și să susțină că îl pot duce la capăt pe cont propriu. În 2008, guvernul avea tot ce îi trebuia pentru a da drumul lucrărilor, evaluate atunci la patru miliarde de euro. Dacă ar fi început atunci construcția celor două reactoare, ele ar fi fost acum funcționale.
Dar, în 2010, Nuclearelectrica rămăsese deja fără niciun partener în proiect, iar discuțiile cu chinezii au început în 2013. După trei ani, proiectul nu dă vreun semn de revitalizare, deși conducerea Nuclearelectrica, operatorul centralei nucleare, pune lentoarea lucrărilor pe seama complexității acestora. Noutăți legate de acest proiect sunt așteptate în preajma sărbătorilor de iarnă.
Tot în 2013 s-a semnat un acord pentru un alt proiect uriaș, cel al hidrocentralei Tarnița, o investiție de peste un miliard de euro. Și acest proiect este mult întârziat, având în vedere că în 2016 ar fi trebuit să fie pe jumătate gata. Guvernul chiar a pregătit o serie de facilităţi pentru compania chineză care va opera hidrocentrala de la Tarniţa, inclusiv scutirea de la plata unor taxe și tarife.
De la începutul lui 2015 nu s-a mai vorbit despre acest proiect, iar Guvernul technocrat pus în funcție la sfârșitul anului 2015 a fost preocupat mai mult de partea de cărbune și nuclear, constrâns însă și de situație, având în vedere insolvențele unor comanii din aceste sectoare.
Acum, autoritățile par să fi abandonat proiectul. Fapt sugerat și de ministrul Energiei, Victor Grigorescu, care a avansat, în septembrie, ipoteza construirii unor Tarnițe mai mici în locul colosului despre care se vorbește încă din timpul fostului regim comunist. „Trebuie să avem alternative pentru o centrală de un miliard de euro, să fie câteva centrale finanțate separat“, a spus Grigorescu.
Scurt-circut. În 2012, autoritățile au derulat o licitație internațională pentru găsirea unui investitor dispus să vină cu bani pentru construcția unei termocentrale de un miliard de euro în Oltenia. Această regiune nu duce lipsă de termocentrale, cele mai multe pe cărbuni și câteva pe gaze. Dar energia pe care o produc este scumpă și, astfel, greu de vândut, iar prețul electricității pe piață este acum scăzut, astfel că dificultățile lor sunt tot mai mari. Noua termocentrală ar fi trebuit pusă în funcțiune în 2019. Licitația din 2012 a fost câștigată de compania China Huadian Engineering. S-au semnat acorduri și memorandumuri și s-au stabilit toate detaliile, inclusiv unde va fi vândută energia produsă. Totuși, și acest proiect este, în cel mai bun caz, înghețat.
În domeniul petrolului, cea mai recentă mișcare a Chinei a fost acordul cu KazMunayGaz din Kazahstan pentru preluarea a 51% din KMG International, fostul Rompetrol. Dar nici de această dată chinezii nu au avut noroc, pentru că tranzacția a fost suspendată de ancheta DNA privind memorandumul încheiat de kazahi cu guvernul Ponta. Înainte de asta, în 2015, CEFC (China Energy Company Limited) reușise să cumpere 51% din Dyneff, distribuitorul de carburanți al KMG International din Franța și Spania.
Preluând controlul KMG International, CEFC se angaja să deruleze mai multe investiții în câteva state europene. Parteneriatul CEFC-KMG face parte dintr-un plan amplu al Chinei, denumit Drumul Mătăsii, prin care caută să își extindă operațiunile pe continentul european.
Reorientarea Chinei? Pentru China, țara unde un zgârie-nori se construiește în câteva săptămâni și o autostradă în câteva luni, ritmul în care se mișcă autoritățile române, chiar și atunci când e vorba să atragă investiții de miliarde de euro, poate părea cel puțin lent. În energie, decizia începerii unei investiții nu se ia niciodată rapid, pentru că astfel de proiecte costă mult și se fac în perioade lungi de timp.
Totuși, în România acest lucru pare că durează mai mult decât în alte state. În fond, au trecut aproape trei ani de când s-au parafat înțelegerile pentru investițiile cu parteneri chinezi, fără nicio concretizare materială. Între timp, China pare să se orienteze spre alte domenii în România, precum IT, componente auto sau imobiliare, ca urmare a unor acorduri în valoare totală de 118 milioane de euro încheiate în luna iunie 2016. Semnarea acestor acorduri a fost însoțită și de o apostrofare din partea ministrului chinez al Comerțului, Gao Hucheng, care i-a transmis lui Costin Borc, vicepremier și ministru al Economiei, că Beijingul își dorește de la statul român „o mai bună coordonare în ce privește aceste proiecte, ținând cont că anumite companii au semnat deja acorduri de investiții“.
De exemplu, în domeniul auto, Ningbo HuaXiang Electronic a anunțat că va investi 30 de milioane de dolari într-o fabrică de piese și accesorii pentru autoturismele Mercedes. La Brașov, oraș complet dezindustrializat, ar urma să apară o fabrică de componente auto estimată la 45 de milioane de euro.
Chinezii intră și în sectorul imobiliar din București, unde vor să clădească blocuri de 23 de milioane de euro, dar și în domeniul energiei regenerabile, cu un proiect fotovoltaic de 33 de milioane de euro. Chinezii sunt prezenți în economia românească și în zona silozurilor de cereale, prin traderul Nidera, controlat de COFCO, sau în industria IT și telecom, prin companii ca Huawei.
Mai prieteni cu vecinii. Din perspectiva investițiilor chineze, România stă mai prost ca Ungaria și mai bine ca Bulgaria. Investițiile chineze în Ungaria depășesc deja trei miliarde de dolari, fiind la cel mai mare nivel dintre țările central-europene. În Bulgaria, gigantul chinez Alibaba vrea să investească peste o sută de milioane de euro în proiecte de logistică.
La nivelul întregii Bulgarii, investițiile chineze din ultimii cinci ani sunt de 133 de milioane de euro. În alte țări din regiune, China e implicată în proiecte energetice și de infrastructură. Este cazul Serbiei, unde a fost ridicat primul pod chinezesc din Europa și unde chinezii construiesc și o termocentrală. Sau al Macedoniei, unde o bancă din China finanțează cu aprope 600 de milioane de euro construirea unei bucăți de autostradă.
Schimburile comerciale dintre România și China erau în 2015 de 3,8 miliarde de dolari, iar investițiile chineze pe piața românească sunt mai mici de 500 de milioane de dolari. În România sunt înregistrate 12.000 de firme cu capital chinez, dar China este al 19-lea partener economic al României din afara UE.
Între timp, în primul trimestru din acest an, companiile chineze au alocat aproape o sută de miliarde de dolari pentru achiziții în lume. Cam jumătate din PIB-ul României pe 2015.
FOTO: Guliver / Getty Images
