Publi-interviu. Profil de manager: Vlad Florea
Vlad Florea, Director Comercial Essilor România de peste șase ani, vorbește despre istoria, provocările prezente și perspectiva companiei în contextul pieței locale de optică.
NewMoney: Cum definiți rolul Essilor România în piața locală de optică?
Vlad Florea: Dacă ne gândim că, în prezent, piața de optică din România nu atinge nici 50% din potențialul maxim la care poate ajunge, vă puteți imagina cu ușurință că provocările din acest domeniu erau imense cu zece ani în urmă. Dorința de performanță a întregii echipe din România, integritatea, comunicarea transparentă și vasta experiență a grupului din care facem parte au fost cele care au făcut diferența în ce privește succesul dezvoltării unei solide rețele naționale de parteneri și nu numai. Am reușit să schimbăm percepții, prin campanii ample de conștientizare a importanței vederii bune, ne-am implicat în îmbunătățirea serviciilor opticii medicale din România și am sprijinit comunitatea din care facem parte, ori de câte ori a fost nevoie.
– Care este perspectiva companiei pe care o conduceți și a pieței, în ansamblu?
– Viitorul pentru Essilor înseamnă îmbunătățirea permanentă a produselor noastre pentru corecție, protecție și prevenire pentru sănătatea vizuală, indiferent de nevoi. Pentru a face față acestei provocări, departamentul comercial și inovația sunt legate inextricabil. În amonte, centrele noastre de inovare și tehnologie funcționează în contact direct cu piețele noastre, iar în aval, cercetătorii colaborează cu echipe de marketing, comercial și cele de inginerie globală Essilor, pentru a pune rapid inovația la dispoziția consumatorilor. Purtătorii de ochelari din România au acces în timp real la toate inovațiile Essilor, iar misiunea noastră, de a contribui la o viață mai bună, printr-o vedere mai bună, ne onorează și ne motivează să fim din ce în ce mai buni.
– Care este contribuția dumneavoastră la dezvoltarea companiei?
– Atribuțiile mele au un spectru larg: de la dezvoltarea și implementarea strategiei comerciale, identificarea oportunităților comerciale și evaluarea riscurilor, cercetarea continuă a nevoilor pieței și revizuire, menținerea unei relații excelente cu clienții și crearea de noi parteneriate, identificarea noilor oportunități de piață, până la stabilirea prețurilor, atingerea obiectivelor de vânzare și îndeplinirea sau îmbunătățirea obiectivelor de buget, cost, volum și eficiență.
– Care este citatul sau mottoul care vă definește cel mai bine?
– Mă regăsesc cel mai bine în spusele lui Charles Darwin: „Nu specia cea mai puternică sau cea mai inteligentă supraviețuiește, ci aceea care se adaptează cel mai bine schimbării“. Cred că acest citat reprezintă însăși esența misiunii comerciale, aceea de a inova și adapta permanent, în funcție de nevoile consumatorilor și partenerilor.
Carte de vizită
Vlad Florea lucrează la Essilor România de zece ani, în ultimii șase ani având funcția de Director
- Comercial. Înainte să ocupe această funcție, el a fost Reprezentant Tehnic și de Vânzări și Manager de Vânzări.
- Studii. Este absolvent al unui Executive MBA în cadrul ASEBUSS și al Facultății de Electronică, Telecomunicații și Tehnologia Informației din cadrul Universității Politehnice din București. Deține 14 certificate și cursuri în vânzări, negocieri și administrarea afacerilor.
- Compania. Essilor România, parte a grupului francez cu același nume, este lider în dezvoltarea, producția, distribuția și comercializarea lentilelor de ochelari.