GapMinder va investi în 14 startup-uri locale peste un milion de euro în total
Fondul de investiții GapMinder a anunțat lista celor 14 startup-uri de tehnologie care au intrat în procesul de finalizare a unor investiții de până la 100.000 de euro pe companie pentru dezvoltare în cadrul programului Techcelerator.
Startup-urile au fost selectate dintr-un număr inițial de peste 140 de aplicanți. În urma unui procesului de evaluare, în semifinală au rămas 20 de start-up-uri care, în cadrul unui bootcamp, au beneficiat de workshop-uri de pitching, respectiv pitch deck design, dar și de sesiuni one-to-one cu grupul de mentori, respectiv investitori.
Aceștia au desemnat apoi cele mai promițătoare 14 start-up-uri din această rundă care au intrat în procesul de finalizare a investiției. Acestea sunt: Apiary Book (o aplicație destinată apicultorilor din întreaga lume și managementului eficient al stupilor, care are acum cel mai mare număr de utilizatori din întreaga lume); AppSeed (care creează automat website-uri pentru cei care nu au experiență de webdesign sau programare); ChatX.ai (un widget pentru căutarea de produse online care folosește Machine Learning pentru procesarea vocii și a imaginilor); Connected Medical Devices (o soluție IoT care include un dispozitiv hardware pentru îmbunătățirea vieții pacienților suferinzi de Alzheimer și a familiilor acestora); EngageApp (o platformă care își propune să îmbunătățească perfomanța angajaților în corporații); FINQware (un marketplace pentru furnizorii de servicii bancare, o platformă API pentru susținerea trendului ”open banking”); ialoc (a creat o soluție eficientă pentru rezervări rapide și gestionarea meselor din restaurante); Medicai (o soluție bazată pe Machine Learning, menită să ofere remote, oricărui pacient, o interpretare imagistică eficientă atât de către motorul de inteligență artificială cât și din partea unui specialist); MiioSmile (o aplicație de tip SaaS pentru specialiștii din sectorul stomatologic); More Money (o platformă bazată pe inteligența artificială care oferă consultanță privind serviciile financiare); Orbiting Cubes (a creat roboți modulari auto-reconfigurabili); Ride Safe (o platformă IoT și o aplicație mobilă pentru siguranța motocicliștilor); TalentBrowse (o platformă de recrutare care vizează plasarea rapidă a candidaților recent intervievați); WireFame (un instrument de vizualizare a prototipurilor concepute de arhitecți care facilitează comunicarea cu dezvoltatorii imobiliari).
“Selecția finaliștilor din această rundă a fost destul de dificilă pentru că am văzut multe proiecte foarte bune, cu potențial de creștere. Am încredere că aceste startup-uri se vor impune rapid pe piață”, a declarat Dan Mihăescu, partener fondator GapMinder.
Cele 14 start-up-uri aflate în stadiul de prototip sau Minimum Viable Product vor beneficia de o primă rundă de investiție din partea fondului GapMinder, în schimbul unei participații de 6% din companie.
La sfârșitul programului de accelerare susținut de partenerul Techcelerator, start-up-urile care au înregistrat un progres satisfăcător au șansa de a fi invitate la o a doua rundă de investiție, de până la 75.000 euro, convertibilă în acțiuni.
Programul de accelerare, susținut de Techcelerator, se derulează pe o perioadă de zece săptămâni, atât în București cât și în Cluj-Napoca, cu sprijinul a peste 60 de mentori români și străini.