Indicele NewMoney. Soluții salvatoare pentru cinematografia românească: cum am putea crește de 5 ori producțiile
Acest articol apare în numărul 31 (8-21 ianuarie) al revistei NewMoney
România realizează anual 500-600 de filme și seriale, dintre care cea mai mare parte sunt producții de televiziune. Departe încă de cifrele hollywoodiene sau de cele ale unor țări cu tradiție în cinematografie precum Franța sau Marea Britanie, producțiile românești au început totuși să găsească recunoaștere și pe scena internațională.
În România s-au produs 26 de filme de lung și mediu metraj în 2016, o cifră care a crescut puternic în ultimele trei decenii, având în vedere că, spre exemplu, în 1990, doar patru astfel de filme au fost realizate pe plan local, arată cele mai recente date de la Institutul Național de Statistică. La polul opus, pe segmentul de filme documentare și științifice, în 2016 România a livrat doar șapte astfel de producții, față de 354 în 1990. Pe de altă parte, o creștere semnificativă a înregistrat categoria de seriale de televiziune, cu 476 de astfel de producții la nivelul anului 2016, față de doar 14 în primul an de după Revoluție.
În ultimii ani, România a ajuns pe harta cinematografică a Europei și pe segmentul de filme de scurt sau lung metraj, iar printre cei mai titrați regizori locali se numără Cristi Puiu, care a semnat producții precum „Moartea domnului Lăzărescu“ (care a obținut premiul Un Certain Regard la Festivalul de la Cannes) sau scurtmetrajul „Un cartuș de Kent și un pachet de cafea“ (distins cu Ursul de Aur la Berlin). Și regizorul Cristian Mungiu a devenit un reper în cinematografia românească, cu producții premiate la nivel internațional precum „4 luni, 3 săptămâni și 2 zile“ (Palme d’Or la Cannes, Premiul Academiei Europene de Filme pentru cel mai bun film) sau „După dealuri“ (cel mai bun scenariu la Festivalul de Film de la Cannes).
Chiar și în aceste condiții, industria de film din România nu „lucrează“ momentan la potențialul său maxim, iar specialiștii din piață spun că această situație s-ar putea schimba dacă la nivel național s-ar adopta scheme de ajutor mai consistente pentru acest domeniu. Potrivit unui studiu al PwC România din 2016, aplicarea schemelor de ajutor de stat pentru sectorul cinematografic ar putea majora de până la cinci ori producțiile de film realizate în România, atingând o valoare de 250 de milioane de euro anual.
Cu titlu de exemplu, Guvernul a decis spre finalul anului 2017 să majoreze bugetul total al schemei de ajutor de minimis pentru participarea la festivaluri și târguri de filme de la 585.000 de euro la 750.000 de euro, în timp ce bugetul pentru distribuirea și exploatarea filmelor locale a fost mărit de la 547.000 de euro la un milion de euro.
Business din filme
Industria de film din România nu și-a atins încă potențialul maxim, reprezentând încă un business destul de mic la nivel național.
- 83 de producători de film există în România, potrivit celor mai recente date de la Centrul Național al Cinematografiei, pe 2016.
- 53 de milioane de euro este cifra de afaceri anuală din industria de film din România, potrivit datelor din 2015 ale companiei de consultanță și audit PwC România.
- 80% din afacerile industriei de film din România sunt generate de producţii străine turnate pe plan local, arată aceleași date de la PwC.