68 de intervenţii ale pompierilor în Bucureşti, cauzate de vântul puternic

Andrei Dumitru 02/04/2024 | 16:12 Ştiri
68 de intervenţii ale pompierilor în Bucureşti, cauzate de vântul puternic

Pompierii de la ISU Bucureşti-Ilfov au intervenit, marţi, la mai multe adrese din Capitală, pentru îndepărtarea unor elemente de construcţie care ar putea să cadă, a unui panou publicitar, a unor copaci doborâţi pe şosea şi pe maşini, din cauza vântului puternic. Totodată, a fost răsturnat un chioşc.

Potrivit ISU Bucureşti-Ilfov, până la ora 12.30, au fost gestionate 68 de cazuri în Bucureşti.

Astfel, au fost 53 de copaci căzuţi pe carosabil sau autoturisme, 10 elemente din tablă desprinse din acoperişul clădirilor, 2 stâlpi căzuţi, un chioşc răsturnat, o structură metalică desprinsă şi un caz de tencuială desprinsă dintr-o construcţie.

Alte intervenţii vizează îndepărtarea unor copaci căzuţi pe maşini, pe Calea Griviţei 97, strada Mătăsari şi strada Secuilor.

Meteorologii au emis o avertizare Cod portocaliu privind intensificări ale vântului valabilă  marţi, între orele 8 şi 18.00. Astfel, vântul va avea intensificări susţinute în judeţele Satu Mare, Sălaj, Maramureş, Cluj, Alba, Bistriţa-Năsăud, Suceava, Neamţ şi Botoşani, iar mai ales după-amiaza şi în judeţele Teleorman, Giurgiu, Ilfov şi municipiul Bucureşti, Călăraşi, Ialomiţa, Prahova, Buzău, Brăila şi zona continentală a judeţelor Constanţa şi Tulcea. Vor fi viteze în general de 80…85 km/h, iar la altitudini mari în zonele montane, rafalele vor depăşi 120 km/h.

FOTO: Arhivă