Miliardele secrete din paradis. Care este insula unde bogații lumii își ascund banii

După Panama Papers, Insulele Virgine Britanice rămân una dintre destinațiile preferate ale celor care vor să-și ascundă averea, să facă evaziune sau să spele bani. Situația s-ar putea schimba dramatic în urma unor modificări legislative pe care Regatul Unit al Marii Britanii încearcă să le impună. 

Acest articol a apărut în numărul 71 (5 – 25 august 2019) al revistei NewMoney

În Insulele Virgine Britanice (BVI) sunt înregistrate peste 400.000 de firme care, cumulat, controlează active de 1.500 de miliarde de dolari. Nu ar bănui nimeni asta, plimbându-se prin Road Town, capitala arhipe­la­gului. Găinile și cocoșii se iau la întrecere cu mași­nile pe singura stradă principală a orașului. Firmele de avocatură care se ocupă de miile de companii offshore își au sediul în clădiri modeste, în ve­ci­nătatea cărora se află case văruite în culori aprinse. În afara străzii principale, celelalte drumuri nici nu sunt marcate în vreun fel.

Firmele și cei 32.000 de localnici folosesc cu toții cutii poștale. Este motivul pentru care mii de companii din toată lumea figurează la o adresă unică. Dacă în alte paradisuri fiscale precum Luxemburg, Monaco sau zone din Insulele Cayman, prosperitatea este la vedere, aici ea trece neobservată.

Într-una dintre clădirile de patru etaje situată în car­tierul Tobacco Wharf se află și sediul firmei inter­na­ționale de contabilitate BDO Ltd. Directorul general, Ryan Geluk, se mândrește cu o bază de date – Beneficial Ownership Secure Search System (BOSS) – folo­sită din 2017, pentru a acoperi cererile clienților inter­na­ționali. Geluk caută un nume în baza de date – Al­mi­ghty Dollar, o companie înregistrată la căsuța poștală 9272 pe Road Town în decembrie 2007. Sunt afișate instantaneu data nașterii și numărul pașapor­tului proprietarului – John Zykov-Wumu.

BAZA DE DATE. Almighty Dollar nu este o companie reală, ci o companie-paravan – și doar aceste infor­mații au putut fi dezvăluite de Geluk. Chiar dacă el a creat practic sistemul, Geluk nu are permisiunea de a scana întreaga bază de date. De fapt, doar doi angajați ai Agenției de Investigații Financiare a Insulelor Virgine Britanice, a căror identitate nu poate fi făcută pu­blică, au acces la toată baza de date, care conține detalii despre aproape 600.000 de proprietari, care dețin direct sau prin intermediari companii în aceste insule. Și esti­mările indică faptul că aproape o treime din toate com­paniile offshore din lume sunt înregistrate în BVI. Geluk susține că BOSS folosește un soft de criptare care nu a fost niciodată spart până acum. „Dacă dintr-un loc neobișnuit, să zicem din Coreea de Nord, cineva îl accesează, sistemul se închide automat“, explică Geluk, adăugând că serverele pe care sunt stocate datele se află într-un loc știut doar de el și de echipa lui. „Tot ce pot spune este că se află într-o țară din G7, dar nu în SUA.“

Doar că schimbarea vine peste BVI. Anul trecut, parlamentul britanic a votat pentru a forța trans­pa­rența BVI și a altor 13 teritorii britanice, foste colonii unde este arborat steagul Marii Britanii, regina nu­mește guvernatorul și controlează politica externă, iar sistemul juridic se bazează pe cel britanic. A fost un rar moment de consens la nivelul parlamentarilor brita­nici, care din 2016 se află într-o permanentă disensiune în privința Brexitului. Cel mai important aspect al legislației privind transparența obligă ca toate teritoriile britanice din lume să dispună de ceva similar cu BOSS și să-l facă public.

În 2016, BVI ajungeau pe harta întunecatei economii offshore, odată cu scandalul internațional Panama Papers, în care 11,5 milioane de documente ale firmei de avocatură Mossack Fonseca au fost făcute publice de un consorțiu internațional al jurnaliștilor de inves­tigație. Dezvăluirile au aruncat în spațiul public infor­mații privind spălarea de bani, încălcarea unor sanc­țiuni, evaziunea fiscală de proporții uriașe, practicate de mii de companii din toată lumea. Nu a scăpat aten­ției faptul că mai bine de jumătate din aceste companii erau înregistrate în BVI (de fapt, scandalul ar fi tre­­buit să se numească BVI Papers, au sugerat unii).

Localnicii sunt conștienți de furia pe care o stârnesc peste tot în lume ascunderea averilor și evaziunea fiscală, practici găzduite și înlesnite de țara lor. Unii nu înțeleg de ce sunt arătați cu degetul, iar alții neagă că țara lor ar fi un paradis fiscal. În realitate, BVI re­prezintă unul dintre cei mai vocali opozanți ai demersului global de a face transparente businessurile.

POLARIZAREA. Dacă te plimbi pe prăfuita Road Town, devine imediat clar de ce localnicii ar trebui implicați în efortul pentru asigurarea transparenței. Companiile înregistrate aici nu plătesc niciun impozit. Din întreg arhipelagul, toate cele 60 de insule sunt deținute de bogați din diverse țări – Richard Branson deține Necker Island, Larry Page deține Eustasia. Și nu prea se vede nicăieri că bogații lumii ar investi sume importante în economia locală. Dimpotrivă, mult mai vizibile și omniprezente încă sunt doar pagubele produse de uraganul Irma, care a măturat arhipelagul în 2017. Localnicii văd altfel lucrurile. În discuții, aproape toți au spus același lucru – fără industria financiară, BVI ar fi mult mai sărace.

Ca să înființezi o firmă, te costă 450 de dolari și alți 450 de dolari pe an pentru a o ține deschisă. Oricât ar părea de puțin, din aceste sume se hrănește economia locală. Serviciile financiare au o pondere de 62% în formarea unui produs intern brut de 372 de mili­oane de dolari. Este adevărat că, dacă va fi adoptat un registru public al proprietarilor de companii, veni­tu­rile la buget vor scădea.

În ultimii ani, Uniunea Europeană a amenințat că va pune pe lista neagră BVI și alte teritorii, dacă acestea nu vor adopta o legislație care să împiedice compa­niile globale să mai facă evaziune fiscală mutând pro­fiturile în companii-paravan înregistrate în juris­dicții cu fiscalitate zero. Fondul Monetar Internațional esti­mează că mutarea profiturilor duce la pierderi anuale din taxe de circa 600 de miliarde de dolari, la nivel interna­țional.

Odată cu noile legi care vor intra în vigoare anul acesta, orice companie care se declară rezidentă a BVI trebuie să justifice consistent rezidența – să aibă birou local, angajați și cheltuieli aferente. Impactul noii legislații va fi cel mai vizibil în cazul BVI, comparativ cu alte paradisuri fiscale, fiind de așteptat ca mii de companii să închidă sau să se extindă în Road Town, unde însă infrastructura este precară.

TRANSPARENȚĂ CU FORȚA? Demersul spre transpa­rență pornit de Regatul Unit este perceput de localnici drept cea mai mare amenințare. Legea adoptată deja de parlamentul de la Londra solicită guvernului să le ceară teritoriilor britanice de peste mări să creeze un registru public până în 2020. Preocupat să nu stâr­nească o revoltă a fostelor colonii, guvernul britanic a găsit o portiță și a interpretat că legis­lația ambiguă adoptată de parlament oferă ca termen-limită anul 2023.

„Atât timp cât se află sub jurisdicția noastră, trebuie să accepte valorile noastre“, spune Andrew Mitchell, parlamentar conservator care a făcut presiuni pentru adoptarea noii legislații. „Dacă nu dai dovadă de transparența pe care un astfel de registru public o con­feră, nu poți da de urma banilor mur­dari și a altor fapte de încălcare a legii“, adaugă el.

Pe fondul noii legi, tensiunile dintre Londra și teritoriile britanice de peste mări au escaladat. Parlamentul britanic poate legifera pentru teritorii, dar localnicii, care sunt cetățeni britanici, nu pot vota în scruti­nele din Regatul Unit, dacă nu locuiesc acolo. Au­to­ri­tățile locale din teritorii văd impunerea noii legi drept o încălcare a relației constituționale cu Marea Britanie.

Vicepremierul Insulelor Virgine Britanice, Kedrick Pickering, a mers până acolo încât a declarat „război deschis Marii Britanii“. Andrew Fahie, noul premier al acestor insule, a fost ales în februarie, după ce a condus un grup de lucru care susținea demersul ca teritoriile britanice de peste mări să obțină drept de veto cu privire la legile adoptate de parlamentul britanic și care le privesc.

În discuția cu Bloomberg, Fahie a mărturisit că nu va introduce registrele publice până când nu vor fi adop­tate la nivel global. „Nu ne supunem când pre­sează Regatul Unit, ci când devine un standard glo­bal“, a formulat el cât se poate de ferm.

Există și argumente legitime pentru a păstra anonimatul unor proprietari care au active sau firme înre­gis­trate în BVI. Potrivit dezvăluirilor Panama Papers, actrița britanică Emma Watson și-a cumpărat casa din Londra printr-o companie înregistrată în BVI pentru ca admiratorii ei fanatici să nu afle unde locuiește.

Totodată, BVI sunt un teritoriu neutru convenabil pentru companiile de tip joint-venture. Investitorii din Silicon Valley, de pildă, se simt mai confortabil să in­ves­tească într-un startup rusesc înregistrat în BVI, aflat sub jurisdicție britanică, decât în Rusia, unde justiția este profund viciată de corupție.

Legea transparenței afectează însă cel mai mult rolul crucial al Insulelor Virgine Britanice în legătură cu eforturile celor care urmăresc să mascheze identitatea proprietarilor reali ai unor active. Caz în care devine aproape imposibil să iei urma banilor, în contextul unor dispute comerciale, anchete fiscale sau de spălare de bani.

Implicațiile sunt cu bătaie lungă. Industria offshore este un soi de turn Jenga (joc cu 54 de piese, n.r.), în care fiecare paradis fiscal este un etaj care susține structura elaborată a finan­țelor globale ținute la secret. Demersurile din ultimul an echivalează cu încercarea de a scoate cu forța și dintr-odată mai multe etaje din această structură. BVI se află foarte aproape de temelia acestui turn și, dacă pot fi mișcate dincolo de un anumit punct, întregul eșafodaj al industriei offshore, așa cum o știm, s-ar putea prăbuși.

ÎNCEPUTURILE. Cel care a contribuit semnificativ la inventarea industriei mo­derne offshore este avocatul educat la Oxford, azi în vârstă de 81 de ani, Michael Riegels, care s-a mutat în BVI la în­ceputul anilor ’70 pentru a scăpa de re­voltele civile din Tanzania.

La acel moment, dacă o companie americană se în­registra în BVI, reducerea de taxe și impozite era con­­siderabilă – de la 30% la 15%. Riegels, partener al firmei de avocatură Harneys, a ajutat artiști precum Bob Marley, Cat Stevens și alții să-și facă firme în BVI pentru a nu mai plăti impozite pe veniturile obținute din drepturi de autor.

Doar că, în 1981, guvernul american a dat publici­tății un raport critic la adresa paradisurilor fiscale, arătând că tratatul cu BVI aducea pierderi de sute de mi­lioane de dolari. Prin urmare, la scurt timp, a decis să-l anuleze. A fost momentul în care Paul Butler, par­tener al fir­mei americane de avocatură Shearman & Sterling, a sugerat rescrierea legislației Insulelor Virgine Britanice, astfel încât aceasta să devină atrac­tivă pentru investitorii internaționali. Cinci avocați, inclusiv Riegels, au conceput legislația nouă, inspi­rându-se din diverse legislații din lume, dar mai ales din cea a sta­tului american Delaware, care a făcut din vânzarea de companii-paravan un mare business. În 1984, BVI au adoptat legea – International Business Companies Act. Ulterior, insulele Bahamas și Cay­man au adoptat legislații similare. Totul a decolat. „După doar doi ani, ajunsesem să înregistrăm într-o lună sute de companii, adică mult peste cele mai în­drăz­nețe visuri ale noastre la acel moment“, mărtu­risește Riegels.

Multe companii internaționale au recurs la BVI nu neapărat pentru evaziune fiscală, ci pentru a evita anu­­mite reglementări, explică același Riegels. Dar une­le companii și proprietarii lor au recurs în mod in­discutabil la refugiul oferit de BVI pentru a scăpa de monitorizare. „Până la un punct, am fost extrem de naivi să credem că toți clienții noștri sunt oameni de afaceri respectabili. Nu puneam foarte multe întrebări pe care ar fi trebuit să le punem“, admite Riegels.

Abia la finalul anilor ’80, BVI au devenit una dintre destinațiile preferate pentru înregistrarea de firme. Mai mult, invazia SUA în Panama (1989) a forțat indus­tria offshore de acolo să se mute în BVI. În același timp, investitorii din Hong Kong, în frunte cu miliarda­rul Li Ka-shing, fondatorul CK Hutchison Holdings Ltd., au început să folosească firme înregistrate în BVI pentru a controla active până în 1997, când China a pre­luat Hong Kongul. În anii ’90, Riegels spune că firma sa de avocatură ajunsese să înregistreze lunar până la 1.000 de companii, cea mai mare sursă a afa­ce­rii fiind bogătașii chinezi. A fost momentul de boom al afacerii lui Riegels.

SCANDALURILE. De zece ani încoace însă, BVI au fost lovite de mai multe valuri de scandal. Unul dintre acestea – banii lichizi care alimentau „schema Ponzi“ a lui Bernie Madoff, înregistrată în BVI. Sau scandalul legat de frauda fiscală de 230 de milioane de dolari a unor oficiali ruși care au fost turnați de conaționalul Sergei Magnitsky, avocat, care și-a pierdut viața în de­tenție după ce a devoalat schema.

Ulterior, în 2013, Consorțiul Internațional al Jurnaliș­tilor de Investigație a început să rostogolească în spa­țiul public cele 2,5 milioane de documente despre in­dustria offshore. Ancheta, numită Offshore Leaks, s-a dovedit a fi prima din numeroasele dezvăluiri care au plasat BVI drept destinația preferată pentru cei care spală bani sau fac evaziune fiscală de proporții, de la comercianți de arme până la bogați americani sau indonezieni.

Dezvăluirile au determinat organismele internațio­nale de reglementare să atace secretomania din jurul jurisdicțiilor offshore. În respectivul an, Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică în Europa a stabilit un standard pentru schimbul automat de in­for­mații financiare, îmbrățișat și de membrele grupului G20. Mutarea le-a permis statelor să găsească bani care altfel practic nu existau. Peste 100 de juris­dicții au aderat la noul standard.

Când documentele Panama Papers au devenit pu­blice, impactul a fost dramatic. De data aceasta, poli­ticieni din toată lumea se aflau printre cei care aveau conturi offshore la secret. Liderul laburist, Jeremy Corbyn, susține că Regatul Unit ar trebui să ia în considerare preluarea controlului asupra teritoriilor britanice de peste mări pe această chestiune, dacă acestea continuă să permită evaziunea fiscală la „scară industrială“. Scurgerile masive de informații au pus o presiune uriașă asupra autorităților din BVI pentru a lua măsuri care să le salveze industria financiară și, în același timp, să împace și organismele internaționale de reglementare.

În 2017, Insulele Virgine Britanice au adoptat o le­gis­lație care prevede crearea unui corp de agenți –acum, numărul lor este de aproape 140 – care să încarce informații despre proprietarii reali ai companii­lor înregistrate în BVI într-o bază de date privată. Astfel a luat naștere BOSS, care face tot mai greu pentru cei care controlează o companie să se ascundă în spatele unei structuri de acționari, dacă autoritățile britanice încep să pună întrebări. Cele mai multe companii înregistrate în BVI din 2016 au nevoie de o per­soană reală care să le reprezinte – înregistrată cu da­tele de pașaport, cu numele și adresa reale. Detaliile cu pricina pot fi oferite și anchetatorilor britanici, la ce­rere. Dar există și breșe, adică trusturilor sau cor­po­­ra­țiilor listate li se permite să nu ofere aceste detalii.

Guvernatorul Gus Jaspert (40 de ani), un blond cu ochii albaștri numit în această funcție în 2017, vor­bește ca un diplomat de carieră, prins între intenția parlamentarilor britanici de a impune realizarea transparenței în teritoriile britanice de peste mări și guvernul din BVI, decis să li se opună. Jaspert susține că BVI se descurcă foarte bine când vine vorba de furnizarea către autoritățile din Marea Britanie a infor­mațiilor privind persoane cu companii înregistrate în aceste insule. Jaspert, care are în subordine Agenția de Investigații Financiare din BVI, spune că în 24 de ore livrează aproape 90% din informațiile solicitate. Su­gerează că, într-un fel, poate fi găsit un compromis între conceperea unui registru public care totuși să permită și protejarea vieții private. „Este ușor să fo­losești în stânga și în dreapta cuvântul «transparență». Cum va arăta în final registrul acesta este o chestie în curs de realizare“, ridică pro­ble­ma Jaspert.

COMPROMISUL. Dacă autoritățile din BVI se impun, registrul nu va fi chiar pe deplin accesibil publicului. Una dintre ideile luate în calcul în acest sens este crearea unui sistem care să notifice persoanele vizate când cineva accesează informații despre ele și să precizeze cine anume, oferindu-le ocazia de a bloca furnizarea anumitor detalii.

O altă idee este ca datele respective să fie accesibile doar pe teritoriul Insulelor Virgine Britanice, forțându-i astfel pe cei interesați să vină aici. Ei bine, cum anume vor fi executate aceste idei, dacă vor funcționa și dacă Marea Britanie va fi de acord cu ele rămâne neclar.

Mantra localnicilor este că Regatul Unit ar trebui să-și clarifice propria legislație, înainte să impună reguli mai stricte asupra Insulelor Virgine Britanice. Celor 140 de agenți li se cere să verifice identitatea și sursa banilor, înainte ca firma să fie înregistrată. În Marea Britanie nu există acest corp de agenți, astfel că poți înregistra o companie în mai puțin de o zi, cu 15 dolari, creând un cont pe registrul online Compa­nies House și încărcând trei informații personale.

Cu toată transparența sistemului britanic, activiștii anticorupție spun că poate fi ușor folosit de cei care recurg la fraude financiare și spălare de bani. De pildă, în scandalul de 230 de miliarde de dolari spălați via Danske Bank, anchetatorii au găsit ruta banilor – proveneau din Rusia, erau trecuți prin bănci baltice, folo­sind companii înregistrate în Regatul Unit, dar și prin firme-paravan din BVI.

Dincolo de discursul sfidător la adresa Marii Britanii pe subiectul realizării transparenței, Fahie vor­bește de propria viziune menită să transforme BVI. Spune că vrea să diversifice economia reducând de­pendența de serviciile financiare de acest tip, să facă un rebranding al Insulelor și să adopte cât mai repede posibil criptomonede. Destul de vag în idei, însă. Ce a spus limpede a fost să accepte că BVI nu sunt stă­pânul propriului destin. „Când intri într-o luptă, trebuie să înțelegi că s-ar putea să pierzi sau să câștigi“, a ținut să spună premierul.

Paradisuri fiscale

Estimările Fondului Monetar Interna­țional indică faptul că mutarea pro­fi­turilor duce la pierderi anuale din taxe de circa 600 de miliarde de dolari, la nivel global.

Topul

Indexul internațional al secretelor financiare din 2018 pla­sează Elveția pe primul loc, urmată de SUA, Insulele Cayman, Hong Kong, Singapore, Luxemburg, Germania, Taiwan, Emi­ratele Arabe Unite, Liban, Panama, Japonia și Thailanda. Doar că, dacă s-ar lua în calcul și teritoriile britanice de peste mări, Regatul Unit s-ar plasa de departe pe primul loc în topul paradi­surilor fiscale.

Ciocnirea

Autoritățile locale din BVI spun că dacă Marea Britanie va impune noua lege pentru trans­parență a opera­țiunilor fiscale, mutarea ar reprezenta o încălcare a relației constituționale dintre cele două entități.

de Stephanie Baker

adaptare de Mimi Noel