Vânare de vânt: mai este cineva interesat să investească în energia eoliană românească?

Acest articol apare în numărul 21 (7-27 august) al revistei NewMoney

Zeci de parcuri eoliene din România au fost scoase la vânzare, după ce industria a trecut de la investiții de mili­arde de euro la pierderi masive. Po­ten­țialii cumpărători sunt puțini și rezervați, iar motivele nu sunt nea­părat o surpriză.

Povestea energiei din vânt a început târziu în România – prima turbină a fost montată în 2004, și nu în Dobrogea (care avea să devină „patria eolienelor“), ci în Prahova. Era o turbină second-hand, de mică putere.

Anticipând avantajele energiilor rege­nerabile, autoritățile aveau să propună în 2008 o schemă de ajutor destinată investitorilor – producătorii primesc certificate verzi, furnizorii sunt obligați să cumpere aceste certificate, transfe­rând costurile mai departe, către consumatori.

De la această schemă de subven­ționare, cea mai generoasă din Europa, dar și extrem de complicată, a început creșterea spectaculoasă a industriei. Tot atunci au început să se facă și primele măsurători de specialitate, care aveau să arate că Dobrogea poate concura cu nordul Scoției pentru titlul de cea mai promițătoare regiune de ex­ploatare a energiei eoliene din Europa. Dintre avantajele recunoscute ale regiunii: intensitatea relativ ridicată a vântului (în medie de 7,2 m/s la nivelul în­tregului an), profilul plat al terenului și densitatea scăzută a populației.Efectele s-au văzut rapid. În doar câțiva ani, peste 1.200 de turbine aveau să apară în această zonă, după o explozie de inves­tiții estimate la aproape 5 miliarde de euro. Dacă piața eoliană locală avea în 2009 o capacitate instalată de 14 MW, în 2010-2012 aveau să fie dezvoltate parcuri de 1.900 MW.

Între timp, „legislația a devenit instabilă și neclară, astfel că achizițiile și proiectele nu mai sunt bancabile. Ca efect, piața de fuziuni și achiziții este blocată“, explică pentru NewMoney Octavian Vidu, investment manager al CEE Equity Partners, unul dintre puținii investitori cu ochii pe achiziții în domeniu.

SCURTCIRCUIT ÎN PIAȚĂ. Începutul sfâr­șitului avea să fie însă la fel de brusc precum avântul poveștii. În 2013, Guvernul a emis o ordonanță de urgență prin care amâna acordarea de certificate verzi, o măsură prin care încerca să țină sub control creșterile de preț. Urmările au fost imediate (și nu neapărat cele scontate) – băncile au oprit finanțările, iar investitorii au blocat proiectele.

Practic, din 2013 nu a mai apărut niciun proiect nou, fiind doar finalizate cele începute cel târziu în 2012. În anii care au urmat, investitorii au început să rapor­teze pierderi masive (de circa 900 de mili­oane de euro doar în 2014-2015), apărând și primele discuții despre vânzarea pro­iectelor.

În primăvara acestui an, Guvernul a emis o OUG (neaprobată încă de Parlament) percepută de investitori ca un mesaj pozitiv, cele mai importante schimbări vizând creșterea cererii de certificate verzi și prelungirea valabilității acestora până în anul 2032.

„Pentru unele companii, timpul de aș­teptare pentru vânzarea certificatelor va fi însă (prea) mare, ele având de suportat presiunea unui prezent dur în care băn­cile solicită să achite ratele în curs“, ex­plică pentru NewMoney Adrian Borotea, directorul executiv al Asociației Române pentru Energie Eoliană (RWEA) și șeful Direcției Strategie de Grup și Agenda UE a companiei CEZ România.

În aceste condiții, un potențial investitor trebuie să preia odată cu câmpul eolian și situația în continuare dificilă a acestuia din punct de vedere financiar. Cu toate acestea, există fonduri de investiții care tatonează piața din România, anali­zând oportunitatea achizițiilor în condi­țiile unei legislații predictibile și stabile, adaugă Borotea.

O nouă dezvoltare a unui parc eolian, ca alternativă la achiziție, nu poate fi luată în calcul, întrucât proiectul nu ar mai beneficia de sistemul de promovare prin certificate verzi și ar trebui să supra­viețuiască doar din vânzarea de energie. Ceea ce ar fi categoric neviabil din punct de vedere economic.

Revenind la oferta de active de pe piață, cele mai multe proiecte la care actualii proprietari vor să renunțe sunt de dimensiuni medii sau mici, conform unor surse din domeniu.

Prima tranzacție pe această piață a fost făcută de OMV Petrom, care a vândut în iulie parcul Dorobanțu fondului de inves­tiții Transeastern Power, pentru 23 de milioane de euro. Prețul este mult sub cele 100 de milioane investite de Petrom în unitatea formată din 15 turbine, cu o capacitate de 45 MW, echivalentă cu 1,5% din totalul segmentului eolian la nivel național.

MĂSURĂ PENTRU LIPSA DE MĂSURĂ.  Scenariul unei tranzacții a fost luat în calcul și de cehii de la CEZ, care anunțau în aprilie 2014 că sunt dispuși să vândă integral complexul de la Fântânele-Cogealac, cel mai mare parc eolian continental din Europa, dacă vor primi o ofertă bună pentru acesta. Lucrurile s-au mai schimbat între timp, iar reprezentanții grupului spun că „în acest moment, CEZ nu are în derulare niciun proces de vânzare a parcurilor eoliene“. Investiția în acest parc – cu 240 de turbine și o capacitate de 600 MW – a fost de 1,1 miliarde de euro.

Nici Enel, al doilea mare producător local de energie eoliană, nu pregătește, cel puțin pentru moment, vânzarea de unități de producție. „Enel Green Power are ca obiectiv consolidarea operațiunilor existente. În prezent, în România  avem o capacitate instalată de 534 MW, din care  498 MW în parcuri eoliene și cir­ca 36 MW în centrale solare fotovoltaice.

În ceea ce privește parcurile eoliene, urmărim administrarea cât mai eficientă a acestora“, răspund reprezen­tanții Enel Green Power România la între­bările NewMoney.

Pentru Enel, România este o piaţă-cheie, deoarece grupul deține local toate elementele de bază ale strategiei stabilite la nivel de grup – rețele de distribuție, clienți și producția de energie din surse regenerabile.

Unul dintre puținii investitori interesați de eolienele românești este fondul de private equity China-CEE Investment Coope­ration Fund, înregistrat în Luxemburg de Exim Bank China în parteneriat cu investitori instituționali din Europa Centrală și de Est. Fondul are la dispoziție 435 de milioane de dolari pentru investiții în companii din regiune. Consultantul fondului privind investițiile este CEE-Equity Partners, biroul local al acestuia fiind con­dus de Octavian Vidu, în calitate de investment manager. CEE-Equity Partners monitori­zează piața locală, având un bu­get cuprins între 20 și 100 de milioane de dolari pe proiect.

„Mandatul nostru este specific – investitorii noștri doresc să investim în energii regenerabile. Suntem deci interesați“, explică Vidu.

O soluție pentru depășirea blocajului despre care vorbea la începutul acestui text ar putea fi înființarea unei piețe de­dicate exclusiv certificatelor verzi, sepa­rată de cea de energie. „Când o să apară? Nu știu. Va ajuta producătorii din surse regenerabile să-și vândă întreaga cantitate de certificate verzi? Rămâne de văzut“, spune Vidu.

Această stare de așteptare marchează întreaga industrie, alături de incertitudinile privind legislația și certificatele verzi. Pentru cât timp? Răspunsul e, deocam­dată, vânare de vânt.

FOTO: Guliver / Getty Images