Un manager de spital sare în apărarea cadrelor medicale: Obligarea la vaccinare sau testare periodică va genera probleme

Elena Marinescu 21/07/2021 | 19:05 Ştiri
Un manager de spital sare în apărarea cadrelor medicale: Obligarea la vaccinare sau testare periodică va genera probleme

Managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) din Sfântu Gheorghe, Andras Nagy Robert, consideră că obligarea cadrelor medicale să se vaccineze anti-COVID-19 sau să se testeze periodic pe bani proprii ar putea genera probleme în sistemul sanitar.

Acesta a declarat miercuri, în cadrul unei conferinţe de presă, că dacă o parte dintre angajaţi vor refuza să facă acest lucru şi nu vor mai veni la muncă, atunci spitalele nu vor mai putea face faţă, fiind greu de găsit alţi specialişti care să îi înlocuiască.

Ţările europene vecine, marile puteri deja au ridicat această problemă – obligativitatea vaccinării cadrelor medicale. Este un subiect sensibil, delicat. Pe de o parte, discutăm că nu este obligatorie vaccinarea, pe de altă parte discutăm că dacă eşti medic, eşti asistentă, dacă lucrezi în sistemul sanitar – mă întreb, instalatorul va fi obligat la vaccinare? O întrebare retorică, dacă îmi permiteţi în sens de glumă, va trebui să fii obligat sau numai cei care au contact cu pacienţii?

În ce priveşte obligativitatea vaccinării, respectiv, dacă nu te-ai vaccinat trebuie să plăteşti testul, în momentul de faţă sunt doar nişte declaraţii de presă în ţara noastră, dar sensibilitatea subiectului este la fel de mare, pentru că (…) într-un spital cum este al nostru, cu 145 de angajaţi, dacă 50 de persoane o să spună că ‘de mâine eu nu o să vin’, atunci suntem într-o problemă. Dacă într-o clinică cu 2.000 de angajaţi, 200 o să spună că ‘eu de mâine nu mai vin, şefu, gata, şi nu mă testez’, iarăşi e o problemă.

Şi forţarea aceasta eu nu o văd bine. Să testezi pe cheltuiala ta – şi acest lucru este sensibil, iar recomandările INS-ului sunt să te testezi la o săptămână. Nu prea e în regulă, în condiţiile în care am dat liber la vacanţe în străinătate, în condiţiile în care am dat liber la restaurante, atunci de ce personalul medical trebuie să fie supus unor astfel de tratamente?! Nu văd că e corect„, a declarat Andras Nagy Robert, citat de Agerpres.

Acesta a adăugat că spitalul pe care îl conduce se confruntă şi în prezent cu un deficit de cadre medicale şi au fost situaţii în care instituţia a publicat chiar şi de cinci ori un anunţ de recrutare până a reuşit să angajeze un specialist pe postul scos la concurs.

Mihăilă: Costul testărilor să fie suportat de fiecare persoană în parte

Ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, a anunţat luna trecută că se ia în calcul impunerea testării periodice pentru personalul medical nevaccinat, iar costul testărilor să fie suportat de fiecare persoană în parte. ”Nu putem obliga şi nici nu este dorinţa noastră să obligăm pe cineva să se vaccineze”, a afirmat Mihăilă, precizând, însă, că pacienţii au dreptul să fie trataţi de personal vaccinat sau testat pentru siguranţă.

Institutul Naţional de Sănătate Publică a actualizat metodologia de supraveghere a persoanelor cu COVID-19, inclusiv măsurile de prevenire a răspândirii infecţiei cu SARS-COV 2 şi a introdus testarea periodică obligatorie a personalului medical nevaccinat, pe cheltuiala proprie a salariaţilor din sistem.

Citeşte şi: E oficial! Angajaţii din sistemul sanitar, obligaţi să se testeze periodic pentru COVID-19 dacă nu s-au vaccinat (DOCUMENT)

Într-un DOCUMENT publicat de Centrul National de Supraveghere si Control al Bolilor Transmisibile se precizează că „în vederea supravegherii, prevenirii şi limitării infecţiilor asociate asistenţei medicale cu SARS-CoV-2, personalul medico-sanitar și auxiliar asimptomatic se va testa prin test rapid antigenic la interval de 3 zile sau prin test RT-PCR o dată la 7 zile„.