Un clujean care își căuta nevastă pe TikTok a ajuns la tribunal cu „iubita” cunoscută online

Elena Marinescu 08/03/2023 | 19:04 Fapt Divers
Un clujean care își căuta nevastă pe TikTok a ajuns la tribunal cu „iubita” cunoscută online

O poveste de iubire începută online a fost încheiată la tribunal pentru un bărbat din județul Cluj, după ce a fost tâlhărit într-un parc din Aiud. Cu gândul că-și va găsi aleasa, acesta postase pe TikTok un video, în care se afișa cu mulți bani. O femeie din Alba a văzut postarea și a intrat în vorbă cu bărbatul.

La prima întâlnire, femeia nu a venit singură, ci însotiță de concubinul ei, care privea de la distanță și împreună cu care pusese deja la cale și planul de tâlhărie, scrie Alba24.

Bărbatul credea că se conversează online cu o femeie dornică să aibă o relație cu el. De partea cealaltă a ecranului era, însă, o femeie implicată deja într-o relație și care urmărea doar banii „iubitului online”. ”În actul de sesizare s-a reţinut, în fapt, că inculpatul D.L. şi inculpata R.Ț. aveau o relaţie de concubinaj şi locuiau împreună pe raza satului Ciugudu de Jos.

Banii l-au băgat în bucluc

În cursul lunii decembrie, inculpata a vizionat o postare pe TikTok, în care apărea persoana vătămată N.V., etalând o sumă mare de bani şi în care transmitea mesajul că își caută prietenă sau nevastă.

Inculpata a căutat profilul persoanei vătămate pe reţeaua de socializare Facebook şi i-a trimis o cerere de prietenie, cerere care a fost acceptată de persoana vătămată”, spune instanța. După o perioadă de discuții pe internet și la telefon, cei doi și-au dat întâlnire față în față. Au băut mai întâi o cafea într-o benzinărie din Aiud, iar mai apoi au făcut un mic popas la un magazin de bijuterii, de unde bărbatul i-a cumpărat femeii un inel din aur.

„Cei doi s-au întâlnit în dimineața zilei de 27.12.2022, în jurul 09.30, într-o benzinărie de la intrarea în Aiud. (…) După ce s-au întâlnit, persoana vătămată și inculpata s-au deplasat la o cafenea și ulterior, la o bijuterie, de unde persoana vătămată i-a cumpărat un inel, astfel că inculpata a observat faptul că aceasta avea asupra ei o sumă mare de bani”, scrie în hotărârea Judecătoriei Aiud.

Tâlhărit fără scrupule într-un parc

Ulterior, aceștia au mers la plimbare într-un parc, unde femeia i-ar fi cerut bărbatului din Cluj jumătate din banii pe care acesta îi avea în portofel. Pentru că bărbatul s-a opus, aceasta s-ar fi servit singură cu peste 6.000 de lei din portofel. În ajutorul i-ar fi sărit și concubinul, care s-a aflat, în tot acest timp, în zonă.

„În acele împrejurări, inculpata a luat din posesia persoanei vătămate mai multe bancnote, în sumă totală de 6335 lei, refuzând să i le restituie, la solicitarea expresă a acesteia din urmă. Persoana vătămată a încercat să recupereze suma de bani, dar inculpata s-a opus şi a început să o îmbrâncească şi să o împingă, utilizând acte de violenţă.

La scurt timp, după numai câteva secunde, inculpatul D.L., care supraveghea zona, a ajuns lângă cei doi, a tras de geaca persoanei vătămate şi i-a smuls telefonul din mână, după care s-a deplasat amenințător înspre aceasta, determinând-o să părăsească locul de unde se aflau şi să se deplaseze către sediul Poliţiei Municipiului Aiud”, se arată în motivarea instanței.

Pe 6 martie 2023, dosarul a trecut de stadiul de măsuri și excepții de cameră preliminară, iar cei doi vor fi judecați pentru tâlhărie, pe rolul Judecătoriei Aiud, potrivit sursei citate.