Un angajat al ambasadei Ucrainei din Spania, rănit uşor de o scrisoare-capcană

Elena Marinescu 30/11/2022 | 17:33 Ştiri
Un angajat al ambasadei Ucrainei din Spania, rănit uşor de o scrisoare-capcană

Un angajat al ambasadei Ucrainei din Madrid a fost rănit într-o explozie care a avut loc în timp acesta „mânuia o scrisoare”, a spus poliția spaniolă.

Angajatul a suferit răni uşoare, dar a mers la spital pe picioarele sale, a adăugat poliţia. Detectivii investighează incidentul, ajutați de anchetatori criminaliști și serviciile de informații, se mai arată în comunicat. Zona din jurul ambasadei a fost izolată, a informat postul de stat TVE, după cum relatează Reuters și AFP. Poliția spune că este prea devreme pentru a ști dacă explozia a avut loc atunci când lucrătorul ambasadei a încercat să deschidă un plic sau pur și simplu să-l mute, transmite CNN.

Oleg Nikolenko, purtătorul de cuvânt al ministrului ucrainean de externe Dmitro Kuleba, a declarat despre angajatul rănit: „Viața lui nu este în pericol”. Nikolenko a descris poziția angajatului drept „comandant”. El a spus că nimeni altcineva nu a fost rănit și că securitatea a fost întărită la fiecare ambasada ucraineană.

Kuleba „a emis o instrucțiune urgentă de a spori securitatea la toate ambasadele ucrainene din străinătate”, a spus Nikolenko. „Oricine se află în spatele acestei explozii, nu va reuși să intimideze diplomații ucraineni sau să le oprească munca zilnică pentru a întări Ucraina și a contracara agresiunea rusă”, a spus Nikolenko, citat de Kuleba.

Scrisoarea, care a sosit prin poșta obișnuită și nu a fost scanată, a provocat „o rană foarte mică pe degetul inelar al mâinii drepte” angajatului după ce acesta a deschis-o în grădina ambasadei, a spus oficialul guvernamental Mercedes Gonzalez. Scrisoarea era adresată ambasadorului Serhii Pohorelțev, a spus ea, potrivit sursei citate de HotNews.ro.

Înalta Curte din Spania va conduce ancheta. Un ofițer de la ambasadă a refuzat să comenteze. Correos, compania poștală administrată de statul spaniol, nu a răspuns imediat unei cereri de comentarii cu privire la originea scrisorii.

Foto: unian.net