UE introduce noi norme privind încălcarea regulilor de circulaţie în străinătate

Elena Marinescu 24/04/2024 | 16:54 Ştiri
UE introduce noi norme privind încălcarea regulilor de circulaţie în străinătate

Parlamentul European a adoptat noi măsuri pentru prevenire comportamentul periculos la volan în străinătate şi au consolidat cooperarea transfrontalieră a ţărilor UE în investigarea încălcărilor normelor rutiere.

În condiţiile în care aproximativ 40% din încălcările transfrontaliere ale normelor de circulaţie rămân în prezent nepedepsite, deputaţii europeni au actualizat normele pentru a determina ţările UE să coopereze mai mult şi să se ajute reciproc în găsirea conducătorilor auto străini care au comis o neregulă.

Noile norme obligă autorităţile naţionale să răspundă fără întârziere cererilor din partea unei alte ţări din UE şi în termen de cel mult două luni de la colectarea informaţiilor necesare, anunţă instituţia europeană într-un comunicat.

În plus, la cererea statului membru în care a avut loc încălcarea, ţara de reşedinţă a autorului neregulii poate prelua colectarea amenzilor rutiere, cu condiţia ca suma să fie mai mare de 70 de euro şi să nu fi fost plătită după epuizarea tuturor opţiunilor legale.

Tipuri de încălcări ale normelor rutiere vizate

Normele actualizate vor extinde lista încălcărilor rutiere comise de conducătorii auto nerezidenţi care declanşează cooperarea transfrontalieră şi care pot duce la o amendă.

Pe lângă încălcările actuale (excesul de viteză, conducerea sub influenţa alcoolului sau neoprirea la semaforul roşu), lista va fi completată cu elemente noi precum parcarea periculoasă, depăşirea periculoasă, încălcarea unei linii continue şi părăsirea locului unui accident.

Ţara din UE în care regulile rutiere au fost încălcate va avea la dispoziţie 11 luni de la data încălcării pentru a emite o notificare. Notificarea încălcării regulilor rutiere trebuie să includă momentul şi circumstanţele încălcării, precum şi informaţii privind modul de contestare a amenzii.

La iniţiativa eurodeputaţilor, entităţilor private li se va interzice să ajute ţările UE să colecteze amenzi rutiere de la şoferii străini (după doi ani de la transpunerea normelor în legislaţia naţională).

Portal online cu noile norme

Pentru a spori transparenţa şi a facilita punerea în aplicare a noilor norme, Comisia are sarcina de a crea un portal online care să conţină informaţii precum noile normele, opţiunile de recurs şi amenzile rutiere relevante.

„Pentru a spori siguranţa rutieră, ţările UE trebuie să coopereze şi să dispună de instrumente eficiente de pedepsire a celor care încalcă regulile de circulaţie din străinătate.

Normele actualizate vor contribui la realizarea acestui obiectiv, dar sunt benefice şi pentru conducătorii auto, care vor primi informaţii într-un interval de timp strict, într-o limbă pe care o înţeleg şi cu o descriere a procedurii de recurs.

Interzicerea utilizării unor companii private pentru a încasa amenzile va proteja în mod eficace conducătorii auto împotriva escrocheriilor şi a scurgerilor de date cu caracter personal”, a declarat raportorul Parlamentului European, eurodeputatul polonez Kosma Zlotowski, potrivit sursei citate de Agerpres.

Noile norme legate de schimbul transfrontalier de informaţii privind încălcările normelor de circulaţie care afectează siguranţa rutieră au fost adoptate cu 570 voturi pentru, 36 voturi împotrivă şi 24 abţineri. După ce şi Consiliul le va aproba, ţările UE vor avea la dispoziţie 30 de luni pentru a se pregăti pentru punerea lor în aplicare.